CSM respinge modificarea în Parlament a Codurilor Justiției
- Larisa Bernaschi
- 16 iunie 2015, 00:00
Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ, ieri, cele 22 de proiecte de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Actele normative vor fi dezbătute săptămâna viitoare de deputațiijuriști
Printre prevederile cu care membrii CSM nu sunt de acord se numără cea referitoare la dezincriminarea conflictului de interese şi modificarea condiţiilor privind arestul preventiv. O comisie formată din membri ai CSM a analizat cele 22 de proiecte, urmând să ajungă pe masa Comisiei juridice a Camerei Deputaților săptămâna viitoare, potrivit președintelui Comisiei, Bogdan Ciucă. CSM a propus plenului Consiliului să dea aviz negativ. Acestea trebuiau discutate azi, dar dezbaterea a fost amânată.
Ofensă adusă însemnelor naționale
Dintre toate actele normative discutate, doar unul a primit aviz pozitiv. Este vorba despre reintroducerea, în Codul Penal, a incriminării ofensei aduse unor însemne naţionale. CSM, de comun acord cu Ministerul Justiţiei, a formulat câteva propuneri de modificare a Codului de Procedură Penală, care se referă la protecţia persoanei vătămate. Avizul CSM este consultativ.
La şedinţa Comisiei juridice sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Înaltei Curți, Parchetului General sau CSM.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a precizat ca le va cere deputaților să pună pe ordinea de zi proiectele în funcție de prioritate, făcând referire la cele propuse de ministerul său. „Voi discuta cu membrii din Comisia juridică să vedem dacă avem timp să discutăm toate propunerile transmise până acum. Dacă nu, să amânăm şedinţa, nu este niciun fel de problemă, important este să avem timp să dezbatem”, a spus Cazanciuc. Potrivit unor surse parlamentare, Ministerul Justiției face presiuni pentru ca proiectele sale să fie adoptate până la finalul lunii iunie, dar Bogdan Ciucă a afirmat, pentru EVZ, că e cel mai probabil ca rapoartele să fie întocmite sesiunea viitoare.
Controverse
Reprezentanții Parchetu lui General şi ai Înaltei Curți trebuie să transmită şi ei puncte de vedere în legătură cu modificarea Codurilor Justiției.
Printre cele 22 de acte normative există şi câteva proiecte controversate. Dacă vor fi adoptate de Camera Deputaților- for decizional în acest caz-, corupții ar putea scăpa de cătușe și de arestul preventiv. Judecătorii vor putea dispune arestarea preventivă doar în baza unor indicii temeinice”, sintagmă ce o va înlocui „suspiciunea rezonabilă”.
Un al proiect de modificare a CoduluI Penal se referă la faptul că orice cetăţean care dezvăluie informaţii din dosarele penale să fie pedepsit cu până la trei ani de închisoare. O altă propunere a parlamentarilor prevede ca denunţurile să fie făcute în maximum şase luni de la data faptelor.
Iohannis nu le va promulga
Nici președintele Klaus Iohannis nu vede cu ochi buni modificarea legislației penale. În cazul în care aceste proiecte controversate vor fi adoptate, șeful statului a precizat, în urmă cu o lună, că nu le va promulga. El a apreciat că noile Coduri ale Justiției sunt acte normative ce trebuie lăsate să funcționeze un timp. „Nu pot să accept ca parlamentarii să facă modificări la aceste acte normative în interesul lor. Dacă vor ajunge la promulgare, le voi respinge”, a spus Iohannis.