parlament

Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).

Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.

Închisoare pentru cei care nu se prezintă la comisiile parlamentare. Cum s-a ajuns aici?

Închisoare pentru cei care nu se prezintă la comisiile parlamentare. Cum s-a ajuns aici?

Persoanele chemate la audieri vor fi obligate să vină în faţa comisiei, în caz contrar riscă să facă închisoare. Aceasta este propunerea legislativă depusă marți, la conducerea Parlamentului, de către...

Codul administrativ

Codul administrativ

Codul administrativ, aflat în dezbatere publică de mai bine de un an, va fi adoptat de Guvern în cel mult două săptămâni, urmând să fie trimis Parlamentului până la sfârşitul...

Iordache:

Iordache:

Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache (PSD) a subliniat astăzi că Parlamentul nu va face anchetă penală în cazul scrutinului din 2009, dar este normal ca inclusiv magistraţii să fie obligaţi...

Două PROPUNERI pentru comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009

Două PROPUNERI pentru comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009

Secretarul Camerei Deputaţilor Ioana Bran a anunțat că astăzi la Birourile permanente reunite au fost depuse două propuneri cu privire la comisiile de anchetă, una dintre ele referindu-se la posibilitatea...

DIN CULISELE Parlamentului. Băsescu i-a trimis pe pesediști să-l citească pe Mitrea. "Explică cum FURAȚI voi, PSD-ul, în secţiile de votare". STENOGRAMĂ

DIN CULISELE Parlamentului. Băsescu i-a trimis pe pesediști să-l citească pe Mitrea. "Explică cum FURAȚI voi, PSD-ul, în secţiile de votare". STENOGRAMĂ

Plenul reunit al Parlamentului a decis pe 26 aprilie retrimiterea la Comisiile juridice, pentru o săptămână, a raportului privind constituirea Comisiei speciale de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de...

METODA prin care ZECE deputați și-au prelungit vacanța de 1 Mai

METODA prin care ZECE deputați și-au prelungit vacanța de 1 Mai

În ședința conducerii Camerei Deputaților de luni 24 aprilie ordinea de zi a fost plină de cereri de concedii. Nu mai puțin de zece deputați și-au prelungit vacanța de 1...

Dragnea: Doar cei care au FĂCUT ceva ILEGAL se tem de AUDIERI. Va răspunde șefa DNA întrebărilor ridicate de DEZVĂLUIRILE din serialul „Noi suntem Statul!”

Dragnea: Doar cei care au FĂCUT ceva ILEGAL se tem de AUDIERI. Va răspunde șefa DNA întrebărilor ridicate de DEZVĂLUIRILE din serialul „Noi suntem Statul!”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că doar cei care au făcut ceva ilegal se tem să apară în fața comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, înființată în urma dezvăluirilor...

Albania are un nou președinte. Ilir Meta a fost ales de Parlament

Albania are un nou președinte. Ilir Meta a fost ales de Parlament

Ilir Meta a fost ales de Parlament, cu 87 de voturi pentru și două împotrivă, în funcția de președinte al Albaniei. Opoziția nu a participat la procesul electoral. Meta a...

Grindeanu îi răspunde apăsat lui Iohannis: "Nicăieri nu se întâmplă asta"

Grindeanu îi răspunde apăsat lui Iohannis: "Nicăieri nu se întâmplă asta"

Purtătorul de cuvânt al premierului Sorin Grindeanu, Alina Petrescu, a cerut Administrației Prezidențiale să spună unde e încălcată Constituția prin adoptarea OUG, prin care conducerea ANCOM este numită de către...

"Există situaţii în care simţi că Big Brother funcţionează". Declarația a fost făcută de un parlamentar PSD

"Există situaţii în care simţi că Big Brother funcţionează". Declarația a fost făcută de un parlamentar PSD

Preşedintele Comisiei de afaceri europene a Senatului, Gabriela Creţu (PSD), a declarat astăzi că există situaţii în care „simţi” că Big Brother funcţionează.  „Siguranţa este o problemă, trebuie apărată, dar...

VIOLENȚĂ în Parlamentul macedonean! Protestatarii au INTRAT peste politicieni. NOUĂ oameni au fost răniți

VIOLENȚĂ în Parlamentul macedonean! Protestatarii au INTRAT peste politicieni. NOUĂ oameni au fost răniți

Corupția în Macedonia a fost taxată dur de manifestanți. Parlamentul macedonean a fost invadat de protestatari, iar mai mulți deputați ai opoziției, printre care și liderul partidului social-democrat, Zoran Zaev,...

Șerban Nicolae, JIGNIRI la adresa unui senator USR: „sare mătreața din el”, „analfabet” și „nespălat”. Stenogramă

Șerban Nicolae, JIGNIRI la adresa unui senator USR: „sare mătreața din el”, „analfabet” și „nespălat”. Stenogramă

Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, i-a adresat o serie de jigniri senatorului USR, Mihai Goțiu, în ședința Biroului Permanent al Senatului din 3 aprilie. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu nu a...

Dragnea: Iohannis ar putea fi chemat la audieri. Kovesi nu e OBSESIA mea. Nu e în regulă să se joace așa Parchetul cu Parlamentul

Dragnea: Iohannis ar putea fi chemat la audieri. Kovesi nu e OBSESIA mea. Nu e în regulă să se joace așa Parchetul cu Parlamentul

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat astăzi la Parlament că nu se va renunța la comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. Întrebat dacă la audieri va fi...

PSD nu renunță la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 și acuză Parchetul de „copy-paste”

PSD nu renunță la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 și acuză Parchetul de „copy-paste”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat Parchetul General că a copiat obiectivele din proiectul privind activitatea Comisiei de anchetă a scrutinului prezidențial din 2009, acesta fiind motivul pentru care a...

USR îl invită pe Dragnea să semneze pentru abrogarea PENSIILOR SPECIALE pentru parlamentari

USR îl invită pe Dragnea să semneze pentru abrogarea PENSIILOR SPECIALE pentru parlamentari

Parlamentarii USR au elaborat proiectul de lege pentru abrogarea pensiilor speciale pentru aleși şi îl invită pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, să semneze această iniţiativă, a spus deputatul Cristian...

REACȚIA lui Turcan la atacurile lui Ponta: „Nu-l mai țin nervii”

REACȚIA lui Turcan la atacurile lui Ponta: „Nu-l mai țin nervii”

Raluca Turcan, a spus despre Victor Ponta că „nu-l mai țin nervii” de când Sebastian Ghiță a fost prins în Serbia. Replica liderului PNL vine după ce fostul premier a...

Ministrul Finanțelor A FUGIT de senatorii juriști

Ministrul Finanțelor A FUGIT de senatorii juriști

Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a fost chemat, miercuri, în Parlament, pentru fi audiat de comisia de buget-finanțe din Senat, cu privire la execuția bugetară pe primele trei luni. Solicitare audierii...

Ponta, ATAC DUR la Raluca Turcan: „Deține același număr de neuroni cu Vanghelie”

Ponta, ATAC DUR la Raluca Turcan: „Deține același număr de neuroni cu Vanghelie”

Fostul premier Victor Ponta a criticat-o dur discursul Ralucăi Turcan, care s-a opus înființării comisie parlamentare de anchetă a prezidențialelor din 2009. El a spus despre liderul PNL că este...

Pe CINE a propus PSD la șefia Societății de Radiodifuziune

Pe CINE a propus PSD la șefia Societății de Radiodifuziune

Comisiile de cultură ale Camerei Deputaților și Senatului au dar aviz pozitiv propunerii ca social-democratul Georgică Severin să ocupe funcţia de preşedinte director-general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR)....

Replici SAVUROASE între Băsescu și Dragnea în Parlament

Replici SAVUROASE între Băsescu și Dragnea în Parlament

În timpul dezbaterilor privind proiectul de formare a Comisiei parlamentare de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009, liderul PMP, Traian Băsescu și președintele PSD, Liviu Dragnea, au avut un schimb...