Liberalii REFUZAȚI în Parlament. Ce solicitare le-a fost respinsă de majoritatea PSD-ALDE

Liberalii REFUZAȚI în Parlament. Ce solicitare le-a fost respinsă de majoritatea PSD-ALDE

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, a acuzat că „prerogativele Parlamentului sunt călcate în picioare de coaliţia guvernamentală”, după ce liberalilor le-a fost respinsă luni, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, solicitarea ca vicepremierul Sevil Shhaideh să fie prezentă la „Ora Guvernului” pentru a explica cum au fost alocate fondurile PNDL imediat după ce și-a prezentat demisia din Guvern.

"Timp de mai multe luni Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost nefuncţional, iar în perioada crizei politice ministrul Dezvoltării a 'mituit' baronii PSD, exclusiv pe criterii politice şi de clan, cu bani din bugetul public. La numai câteva ore de la momentul în care şi-a prezentat demisia din Guvern, ministrul Dezvoltării a direcţionat din pix cele mai mari sume prin PNDL către fiefuri pesediste - primării de sector, Teleorman, Argeş, Olt, Ialomiţa, Brăila - tocmai pentru a fideliza liderii PSD şi a-i menţine captivi în tabăra şefului PSD, domnul Liviu Dragnea", a afirmat Raluca Turcan, într-un comunicat de presă. 

Ea consideră că "este mai mult decât evident faptul că a fost vorba de o tranzacţionare politică a voturilor pentru moţiunea de cenzură depusă de PSD-ALDE împotriva propriului Guvern''. 

''Iar acum încearcă să-şi ascundă urmele şi să o apere de răspundere în faţa Parlamentului, prin neprezentare. Aceasta a fost principala miză a luptei pentru putere din interiorul PSD - controlul politic asupra alocării resurselor de la buget. PNL cere ca în viitorul Guvern să nu se regăsească ministrul Sevil Shhaideh", a spus liderul deputaților PNL. 

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins, luni, propunerea PNL ca ministrul interimar al Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, să vina în plen la ''Ora Guvernului''. După şedinţa acestui for, secretarul Camerei Ioana Bran a precizat că propunerea a fost respinsă pe motiv că nu se poate face o solicitare în acest sens "de azi pe azi". Liberalii au propus ca Sevil Shhaideh să vorbească în plen pe tema: "Lipsa de transparenţă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală".