moscova

Moscova este capitala Federației Ruse și cel mai mare oraș al țării, situat pe râul Moscova, în partea europeană a Rusiei. Este centrul politic, economic, cultural, religios și științific al Rusiei și una dintre cele mai importante metropole ale lumii.

Fondată în secolul al XII-lea (menționată pentru prima dată în 1147), Moscova a fost de-a lungul istoriei inima statalității ruse, sediul țarilor, al patriarhiei ortodoxe și, ulterior, capitala Imperiului Rus, a Uniunii Sovietice (URSS) și a Federației Ruse moderne.

În prezent, Moscova este un oraș global, cu o populație de peste 12 milioane de locuitori, renumit pentru monumente istorice precum Kremlinul, Piața Roșie, Catedrala Sfântul Vasile și Universitatea Lomonosov. Orașul găzduiește instituțiile centrale ale statului rus – președinția, guvernul și parlamentul (Duma de Stat).

Din punct de vedere economic, Moscova este un important centru financiar, industrial și tehnologic, fiind sediul principal al celor mai mari companii rusești și al numeroaselor ambasade și organizații internaționale.

Aterizare de urgență pe un aeroport din Rusia Problemele se țin lanț de avioanele Boeing

Aterizare de urgență pe un aeroport din Rusia Problemele se țin lanț de avioanele Boeing

O aeronavă Boeing 777 a aterizat de urgenţă la Moscova din cauza unei probleme de motor. Aterizarea s-a produs în condiții normale. Vineri, un avion Boeing 777 al companiei Rossiya...

Alexei Navalnîi nu mai este „prizonier de conștiință”. Care a fost motivul pentru care s-a anulat decizia

Alexei Navalnîi nu mai este „prizonier de conștiință”. Care a fost motivul pentru care s-a anulat decizia

Decizia prin care liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a fost declarat prizonier de conștiință a fost anulată de Amnesty Internațional Decizia prin care liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a fost...

Politica externă a UE, odihnească-se în pace!

Politica externă a UE, odihnească-se în pace!

Politica externă europeană a murit la Moscova, săptămâna trecută. Vizita în Rusia a lui Josep Borrell a marcat sfârșitul ambițiilor geopolitice ale Europei  Înmormântarea va avea loc pe mare, în...

Iulia Navalnaia, soţia lui Aleksei Navalnîi, a părăsit Rusia! Ce spun avocaţii ei

Iulia Navalnaia, soţia lui Aleksei Navalnîi, a părăsit Rusia! Ce spun avocaţii ei

Iulia Navalnaia, soţia lui Aleksei Navalnîi, a părăsit Rusia! Sursele spun că Iulia Navalnaia, a părăsit Rusia cu un zbor către Germania. Iulia Navalnaia, soţia lui Aleksei Navalnîi, a părăsit...

Josep Borrell va propune noi sancţiuni contra Moscovei: „Rusia a încercat să ne divizeze"

Josep Borrell va propune noi sancţiuni contra Moscovei: „Rusia a încercat să ne divizeze"

LA LIBRE BELGIQUE .Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, va propune statelor membre să adopte în săptămânile urmatoare noi sancţiuni contra autorităţilor ruse, a arătat el, marţi, în faţa Parlamentului European...

Scandalul Navalnîi, discutat în UE pe 22 februarie. Vor fi sancțiuni

Scandalul Navalnîi, discutat în UE pe 22 februarie. Vor fi sancțiuni

LA LIBRE BELGIQUE. Duminică, la întoarcerea sa de la Moscova, şeful diplomației europene, Josep Borrell, și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la refuzul autorităților ruse de a se angaja într-un...

Josep Borrell: „Rusia refuză orice dialog cu UE. Se îndepărtează de Europa”

Josep Borrell: „Rusia refuză orice dialog cu UE. Se îndepărtează de Europa”

Josep Borrell, reprezentantul UE pentru afaceri externe și politica de securitate a avertizat că Rusia „se deconectează progresiv de Europa”. Josep Borrell: „Rusia refuză orice dialog cu UE. Se îndepărtează...

NATO nu poate face față unui atac al tancurilor rusești în flancul estic

NATO nu poate face față unui atac al tancurilor rusești în flancul estic

Nato nu poate trimite rapid un număr suficient de mare de tancuri în cazul unui atac rusesc. NATO - tancuri rusești - flanc estic Noul Comandament Comun de Sprijin și...

UE, acuzată că se milogește de Putin. Reprezentantul UE, umilit la Moscova

UE, acuzată că se milogește de Putin. Reprezentantul UE, umilit la Moscova

Rusia a expulzat recent trei diplomați europeni din Suedia, Germania și Polonia, după protestele europene pentru eliberarea lui Navalnîi. Cu toate astea, șeful afacerilor externe al UE, Josep Borrell, a...

Rusia joacă tare cu Navalnîi. Spionajul rus îl acuză de trădare

Rusia joacă tare cu Navalnîi. Spionajul rus îl acuză de trădare

Oficialii ruși au acreditat că Alexei Navalnâi este un spion străin și că s-a întâlnit cu un spion britanic pentru a transmite informații. Rusia joacă tare cu Navalnîi. Ca orice...

Vladimir Putin pune cătușe rețelelor sociale

Vladimir Putin pune cătușe rețelelor sociale

Autoritățile de la Moscova strâng și mai mult șurubul împotriva rețelelor sociale, după ce acestea au fost inundate în ultimele zile cu apeluri pentru eliberarea opozantului Kremlinului, Alexei Navalnîi. Vladimir...

Trump, ținta perfectă a KGB timp de 40 de ani

Trump, ținta perfectă a KGB timp de 40 de ani

Un fost maior al KGB a dezvăluit că Donald Trump a fost o resursă nesperată pentru spionii ruși. Trump, ținta perfectă a KGB timp de 40 de ani. „KGB a...

Moscova relaxează măsurile anti COVID. Măsura nu se aplică și protestelor

Moscova relaxează măsurile anti COVID. Măsura nu se aplică și protestelor

Moscova relaxează măsurile de restricție împotriva COVID pe motiv că situația epidemiologică se îmbunătățește din ce în ce mai mult Moscova se relaxează măsurile anti COVID. Autoritățile din Moscova au...

Update. Proteste uriașe în Rusia, în sprijinul lui Aleksei Navalnîi. Rețineri în masă. Moscova acuză SUA. VIDEO

Update. Proteste uriașe în Rusia, în sprijinul lui Aleksei Navalnîi. Rețineri în masă. Moscova acuză SUA. VIDEO

Proteste masive au loc în Rusia. Se cere eliberarea liderului opoziției Alexei Navalny, care a fost arestat imediat după ce a aterizat pe aeroportul Şeremetievo. Printre manifestanți s-a aflat și...

Kremlinul va pedepsi orice manifestație în favoarea lui Alexei Navalnîi

Kremlinul va pedepsi orice manifestație în favoarea lui Alexei Navalnîi

Echipa lui Alexei Navalnîi le-a cerut susținătorilor acestuia „să iasă în stradă”, sâmbătă, în 65 de orașe rusești pentru a cere eliberarea lui. Poliția din Moscova a avetizat că va...

De ce a fost arestat Alexei Navalnîi imediat după sosirea la Moscova

De ce a fost arestat Alexei Navalnîi imediat după sosirea la Moscova

Disidentul Alexei Navalnîi a fost reținut, la controlul pașapoartelor, pe Aeroportul Șeremetievo. Avocatului său nu i s-a permis să i se alăture. Principalul opozant al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi,...

Navalnîi, reținut de poliție la Moscova. Susținătorii lui, de asemenea arestați!

Navalnîi, reținut de poliție la Moscova. Susținătorii lui, de asemenea arestați!

UPDATE. Susținătorii opozantul rus Alexei Navalnîi veniți să-l întâmpine la aeroport au fost luați pe sus de poliție. După aterizare, opozantul otrăvit de oamenii lui Putin a fost reținut, imediat...

Marșul unui șaman rus spre Moscova. Și-a propus să-l alunge pe Putin de la Kremlin

Marșul unui șaman rus spre Moscova. Și-a propus să-l alunge pe Putin de la Kremlin

Un șaman rus și-a propus să intre pe un cal alb în Moscova și să-l alunge pe președintele Vladimir Putin de la Kremlin. El a mai avut o tenativă similară...

Lipsesc cinci milioane de brațe de muncă. Bombă economică pentru Putin

Lipsesc cinci milioane de brațe de muncă. Bombă economică pentru Putin

În unele sectoare, cum ar fi construcțiile, locuințele și serviciile, există deja o penurie acută de angajați. Lucrătorii migranți din fostele republici sovietice fug din Rusia. Federația Rusă este o...

Microsoft a recunoscut: Presupuşii hackeri ruși au văzut codul sursă al companiei. Suntem în pericol?

Microsoft a recunoscut: Presupuşii hackeri ruși au văzut codul sursă al companiei. Suntem în pericol?

Microsoft a declarat că presupuşii hackeri ruși din spatele atacului cibernetic care a vizat sistemele agențiilor guvernamentale americane au accesat și codul sursă intern al companiei, dar nu au fost...