Planurile Uniunii Sovietice erau făcute încă din 1963. Le cunoaștem din arhivele poloneze: Armata 1 Gardă, compusă din 3 divizii, cu garnizoana la Dresda, urma să treacă frontiera RFG în zona Gottingen și, în 48 de ore, să lichideze Diviziile 3 și 8 ale Statelor Unite, democratizând Germania de Vest până la Rin.

Apoi, Divizia 9 Mecanizată urma să denazifice muzeele din Copenhaga, Divizia 20 Mecanizată de Gardă ”Taganrog” avea să dezrobească băncile din Frankfurt, iar principala forță de lovire a Armatei, Divizia 11 Tancuri Gardă ”Karpatskaia”, urma să aducă libertatea lingourilor băncilor din Luxemburg. În ziua a șaptea, Armata 1, cu 460 de tancuri T-80, urma să sovietizeze Anvers, principala piață de diamante a lumii. Prin jaf nemijlocit!

Armata 1 Tancuri de Gardă era barosul blindat, pregătit să pustiască Occidentul, pe care Partidul Comunist al URSS îl scotea amenințător la vedere, la fiecare paradă de 9 mai și 7 noiembrie. L-au scos la vedere și în august 1968, pe străzile din Praga, să se învețe minte cehii...

Jefuirea Occidentului nemaifiind de actualitate, președintele Boris Elțîn a desființat Armata 1 Tancuri de Gardă în 1999. Cine știe de ce, în 2014, imediat după anexarea Crimeii, președintele Putin a reînființat-o. Dar marea unitate reconstituită n-a mai ajuns la Anvers, și nici măcar în Germania. Sâmbătă, 26 martie 2022, Armata 1 Tancuri de Gardă a Federației Ruse a răposat fără glorie, undeva în pădurile de la marginea sătucului ucrainean Klîmove-Șîșakî.

Atunci și acolo au fost destituiți comandantul Armatei, gl. lt. Serghei Alexandrovici Kisel, și prim-locțiitorul acestuia. Destituirea comandanților, fără numirea unor înlocuitori, echivalează cu desființarea Armatei. A fost una dintre primele decizii ale noului ministru interimar al Apărării, gl. Dmitri Vitalievici Bulgakov. Spre deosebire de inginerul Șoigu, avansat la apelul bocancilor și specialist în arma ”șamanism”,  generalul Bulgakov are 50 de ani vechime în armată. Și nu este o creatură a regimului Putin, ci un profesionist: doctor în științe economice, profesor la Academia Militară, membru al Academiei de Științe Militare și membru corespondent al Academiei Ruse. Un om curajos: responsabil cu logistica Armatei, a condus operațiunea de stingere a incendiului din Riazan, în 2020. Și nu a ezitat să dea exemplu, intrând într-un depozit de muniții arzând.

Mai interesant e că noul ministru interimar al Apărării este general ”CIA”. Nu, nu e omul americanilor, ci ofițer specializat în ”Cămăși – Izmene – Alimente”, cum se zice cu malițiozitate în armată. Specialist în logistică. Era mare nevoie, fiindcă înfrângerea Armatei ruse s-a consumat pe frontul logistic. Astfel, după ce dotarea inițială a Armatei 1 a fost decimată în luptele cu ucrainenii, marea unitate a fost retrasă din fața Kievului și trimisă pentru remont, la Klîmove. Acolo au sosit, tocmai de la Moscova, tancurile T-80 de completare, scoase din stocul de mobilizare. Da, T-80, tancul ”zburător”, care de ani buni e o temă predilectă a propagandei Kremlinului.

Dar comandanții au constatat cu groază că, dintre mașinile de luptă scoase de la stoc, doar un tanc din zece poate fi folosit. Celorlalte le lipsesc stații radio, echipamentul electric și electronic, aparatura optică. Furate sau, cum se spune în militărie, ”completate”.

Generația mea – care a mai apucat Armata Socialistă – știe bine despre ce este vorba. Îmi scrie un camarad, azi general (r.): „Vinerea era ziua de întreținere a tehnicii... pe când făceam armata... dădeam cu motorină pe tunurile de 100... cele din stoc, necesare la mobilizare... luceau... aveau roți curate... dar nu era niciunul funcțional... Când am fost la trageri la Capul Midia... nu găseau tehnica funcțională necesară nici pentru două baterii.”

Știu bine și ucrainenii despre ce e vorba, că doar așa au pierdut în 2014 Crimeea: nepotism, corupție, furt, incompetență, iresponsabilitate, efective prezente doar pe hârtie, armament nefuncțional, dar frecat săptămânal cu motorină, ca să lucească... Boală veche, moștenită de la sovietici, unde raportările în fals începeau de la nivelul de șef de brigadă colhoznică și, umflate succesiv, bubuiau de la tribuna congreselor Partidului Comunist.

Treziți de amputarea teritorială, ucrainenilor le-au trebuit opt ani ca să depășească moștenirea sovietică în domeniul militar. A ajutat și ceva know-how occidental: nu era pentru prima dată când partenerii trebuiau să scoată din boală o forță militară construită pe șablon sovietic, coruptă până în măduva oaselor. Dar Rusia are o armată mult mai mare și, în plus, va trebui să se descurce singură, în condiții socioeconomice dificile. După dezastrul ucrainean, Rusiei îi va trebui un deceniu, poate și mai mult, ca să scoată boala sovietică din instituțiile sale militare.

În noaptea de 28 spre 29 martie, Brigada 19 Rachete Tactice a Ucrainei a lovit depozitul de muniție din satul Oktyabrskoye, de lângă Belgorod. Faptele au fost confirmate de guvernatorul Viaceslav Gladkov: pentru prima dată, după 80 de ani, cineva îndrăznește să lovească militar ținte de pe teritoriul Rusiei! Reacția anemică a presei internaționale, lipsa de interes a marilor agenții dovedește pierderea teribilă de prestigiu suferită de Federația Rusă: asta nu e știre, nu aduce mare lucru nou, toată lumea știe deja că tigrul rusesc e de hârtie...

Pentru de niște ani buni, teama de tancurile rusești va fi de domeniul trecutului. Dar care vor fi consecințele dispariției acestei temeri, ce a modelat vreme de un secol istoria lumii?

Rusia, pentru a amortiza șocul eșecului militar, a pornit la turație maximă trompetele propagandei. Un sondaj efectuat în săptămâna 4 – 11 martie, prezentat deunăzi de RFI, arată că pentru 75,5% dintre ruși, a venit ceasul răfuielii finale cu NATO. Trei sferturi dintre cei intervievați consideră că, după „denazificarea” Ucrainei, trebuie neapărat lichidată și Polonia. Atunci când vor începe să sosească acasă miile de sicrie, zecile de mii de răniți și invalizi, propaganda se va strădui să atribuie NATO aceste pierderi – deci e de așteptat ca procentul adepților ruși ai celui de-al treilea război mondial să crească, în săptămânile care urmează. Problema este că agresivitatea de masă nu poate să nu influențeze și percepțiile militarilor. Cei de la vârful Armatei ruse știu care este adevărul și se vor feri de o confruntare ce depășește, în prezent, posibilitățile militare reale ale Kremlinului. Dar pilotul de la manșă, rachetistul cu degetul pe buton, sergentul de la frontieră nu cunosc raportul real de forțe, deci vor fi înclinați să acționeze agresiv, nechibzuit, în sensul atmosferei generale, războinice. Se vor înteți incidentele aeriene și navale, conflictele de graniță, fiecare cu potențial de evoluție abruptă spre confruntări mai ample.

Orice devine posibil, inclusiv o lansare balistică neordonată. Iar potențialul de violență va evolua ascendent, căci această agresivitate a Rusiei va face să dăinuie, pentru mult timp de-acum încolo, sancțiuni economice dure, care pot duce la o apocalipsă economică de proporții.

Europa, confruntată cu înmulțirea incidentelor, va reacționa în consecință, în primul rând în plan militar. În viitorul imediat, acumularea de arme noi și de efective neomogene la granițele Rusiei va crește suplimentar riscul de incidente nedorite, cu posibilă evoluție în avalanșă. Iar apoi vine, evident, răspunsul economic al Occidentului. Chiar dacă, prin absurd, în această noapte ar fi înlăturat de la Putere Vladimir Putin, iar noua conducere ar începe să reinstaureze ordinea democratică, nimeni în Occident nu va mai avea încredere în Kremlin. Indiferent cine vine la Putere la Moscova, indiferent ce decizii ia, neîncrederea Europei va persista, iar efectul va fi, pe termen mediu, renunțarea la gazul, petrolul și cărbunele rusești. In schimb, alte investiții majore – cum ar fi conductele NewMed (Israel – Bulgaria, via Grecia) EastMed (Israel – Italia, via Cipru) – vor primi finanțare. La fel vor evolua și  exploatările de la Marea Neagră.

Aceste evoluții vor provoca o scădere catastrofală a exportului de resurse energetice, care asigură în prezent circa 40% din Bugetul Rusiei. Republicile federative nu vor fi însă afectate omogen: mai lovite vor fi cele ale căror bugete depind de exportul de hidrocarburi. Ceea ce deschide perspectiva unor evoluții secesioniste. O serie de state din cadrul CSI, care exportă resurse energetice prin intermediul Rusiei, vor fi și ele afectate. Primele care se vor confrunta cu o contestare vehementă și amplă vor fi regimurile clientelare, precum cel din Kazahstan.

Scăderea puterii economice și militare a Rusiei, tendințele centrifuge ale republicilor federative și ale statelor limitrofe, membre CSI, vor stârni apetitul Puterilor regionale, care încercă de mai demult să-și lărgească aria de influență, în detrimentul Moscovei.

Aceasta va adânci falii și conflicte pre-existente. Dispariția temerii de tancurile rusești provoacă deja instabilitate, și astăzi vedem Turcia sunnită luând partea Azerbaidjanului, iar Iranul șiit, cea a Armeniei. Este oricând posibilă o repoziționare a talibanilor afgani față de Uzbekistan Turkmenistan și Tadjikistan – cu sau fără participarea Pakistanului. Că poate nu degeaba talibanii au fost lăsați din lesă de Statele Unite, taman acum.

China nu va putea să ignore asemenea evoluții la granițele sale, mai ales că pornește dintr-o postură privilegiată. Pentru prima dată în o mie de ani de istorie, nechibzuința lui  Vladimir Putin a reușit să aducă Rusia într-o stare de dependență acută față de China, singura care poate, și într-o anumită măsură dorește să susțină Puterea moscovită. Încă de pe acum, Rusia se poate refinanța doar prin China, face afaceri doar prin băncile chinezești, în curând China va fi singurul importator major de resurse energetice rusești, singurul furnizor de tehnologie pentru o țară care se întinde pe 11 fuse orare, dar nu a reușit până acum să producă nici măcar un procesor de telefon mobil.  Iar China își va vedea, evident, propriile interese: să susțină Rusia suficient cât să-i hrănească ambițiile de confruntare cu Occidentul, evitând haosul în Asia Centrală. Dar să nu susțină Rusia prea tare, pentru a permite Asiei Centrale să basculeze, treptat, sub influența economică și politică a Pekinului, interesat și în penetrarea economiei siberiene. În locul domnului Lavrov, eu mi-aș număra bine degetele, după ce dau mâna cu demnitarii chinezi. De altfel, ministrul rus manifestă deja prudență...

Eclipsa prin care trece puterea militară a Rusiei va avea, în anii care vin, consecințe cel puțin la fel de ample și durabile ca și cele pe care le-a avut destrămarea URSS.