marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Marcel Ciolacu răstoarnă scena politică. Liderul PSD, lovitură năprasnică pentru adversari

Marcel Ciolacu răstoarnă scena politică. Liderul PSD, lovitură năprasnică pentru adversari

PSD - lovitură din plin pentru PNL. Social democrații se mențin la un nivel ridicat în opțiunile de vot ale românilor, arată un nou sondaj CURS, realizat la nivel național...

Marcel Ciolacu vine cu precizări despre facturile din ianuarie. Cum vor fi compensate

Marcel Ciolacu vine cu precizări despre facturile din ianuarie. Cum vor fi compensate

Compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru luna ianuarie va fi acoperită de vechea lege adoptată în Parlament. Președintele PSD Marcel Ciolacu și-a nuanțat poziția și este de...

Vești bune pentru români! Facturile din luna ianuarie ar putea avea parte de plafoane și compensări

Vești bune pentru români! Facturile din luna ianuarie ar putea avea parte de plafoane și compensări

Criza energetică și a gazelor a creat contre în coaliție. PSD nu este „pe deplin” mulțumit de Ordonanța de Urgență adoptată marți de guvern pentru plafonarea prețurilor și compensarea facturilor....

Scandal în coaliție pe tema facturilor. Neînțelegerile dintre PSD și PNL îi afectează pe toți românii

Scandal în coaliție pe tema facturilor. Neînțelegerile dintre PSD și PNL îi afectează pe toți românii

Guvernul a amânat adoptarea ordonanței privind noua schemă de compensare și plafonare a prețurilor la energie pentru consumatori. Actul normativ a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței...

Se rupe Guvernul? Ciolacu e decis. Anunț de ultimă oră

Se rupe Guvernul? Ciolacu e decis. Anunț de ultimă oră

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că prim-ministru este responsabil pentru evaluarea miniştrilor din Guvernul condus de Nicolae Ciucă. Acesta a făcut o serie de afirmații...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Nicușor Dan. În plină grevă a STB, primarul general nu răspunde la telefon

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Nicușor Dan. În plină grevă a STB, primarul general nu răspunde la telefon

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a explicat de ce nu a putut să ia legătura cu prefectul Capitalei, cu o zi înaintea grevei celor de la STB. Nicușor Dan,...

Marcel Ciolacu a explodat după declarațiile lui Rareș Bogdan: Vom lămuri azi. Coaliția, pe un butoi de pulbere

Marcel Ciolacu a explodat după declarațiile lui Rareș Bogdan: Vom lămuri azi. Coaliția, pe un butoi de pulbere

După declarația lui Rareș Bogdan că această coaliție nu va dura mai mult de un an, liderul PSD Marcel Ciolacu a ieşit la atac şi le transmite celor din PNL...

Bubuie nervii în coaliția de guvernare. Conflictul a escaladat. Ședință de urgență! SURSE

Bubuie nervii în coaliția de guvernare. Conflictul a escaladat. Ședință de urgență! SURSE

Președintele PNL, Florin Cîțu, a cerut joi, 20 ianuarie, organizarea unei ședințe de urgență la care să participe liderii coaliției de guvernare. Decizia șefului liberalilor vine chiar după ce prim-vicepreședintele...

Se rupe Coaliția?! Marcel Ciolacu e foc și pară: Hai să îi curmăm suferința

Se rupe Coaliția?! Marcel Ciolacu e foc și pară: Hai să îi curmăm suferința

S-a tras cu armament greu miercuri seară, în cadrul coaliției de guvernare. Tonul l-a dat liberalul Rareș Bogdan, iar replica lui Marcel Ciolacu, președinte PSD, nu a întârziat. Sunt tensiuni...

Criza care zguduie toată Europa! Nici România nu va scăpa. Va lovi toți românii

Criza care zguduie toată Europa! Nici România nu va scăpa. Va lovi toți românii

România se află într-o criză energetică majoră, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD, care este de părere că prețul la curent electric și gaze naturale trebuie reglementat. „Suntem într-o criză...

Florin Cîțu, critici dure la adresa lui Alexandru Rafila și Marcel Ciolacu. Obsesia sa este certificatul verde

Florin Cîțu, critici dure la adresa lui Alexandru Rafila și Marcel Ciolacu. Obsesia sa este certificatul verde

Florin Cîțu a declarat că decizia renunțării la proiectul de lege privind introducerea certificatului verde la locul de muncă a venit din partea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Florin Cîţu a...

Dispare certificatul verde? Ciolacu, anunț fulger pentru români: E tardiv

Dispare certificatul verde? Ciolacu, anunț fulger pentru români: E tardiv

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri că s-a renunțat la votarea proiectului de lege privind certificatul verde. „Este tardiv pentru o lege cu certificatul. Mai mult, știu că este...

Florin Cîțu vrea pace în coaliția de guvernare: Fără atacuri la Marcel Ciolacu

Florin Cîțu vrea pace în coaliția de guvernare: Fără atacuri la Marcel Ciolacu

Președintele PNL, Florin Cîțu, le-a dat ordin colegilor săi de partid să comunice elegant despre partenerii de la PSD și, în nici un caz, să nu-l atace pe liderul social-democrat...

Lovitură dură pentru producătorii de energie. Marcel Ciolacu bate cu pumnul în masă: „E inadmisibil”

Lovitură dură pentru producătorii de energie. Marcel Ciolacu bate cu pumnul în masă: „E inadmisibil”

Statul ar putea interveni pentru a plafona prețurile la energie electrică și gaze naturale, dacă nu se va ajunge la un acord cu producătorii. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, plusează după...

Ședință crucială în coaliție. Discuții tensionate între PSD și PNL. Ce se va întâmpla cu facturile la energie. LIVE TEXT

Ședință crucială în coaliție. Discuții tensionate între PSD și PNL. Ce se va întâmpla cu facturile la energie. LIVE TEXT

Coaliția de guvernare discută la această oră noi măsuri menite să ducă la protejarea consumatorilor de scumpirile de pe piața de energie, PSD vine cu noi propuneri menite să reducă...

Marcel Ciolacu a făcut anunțul. Asta este salvarea românilor. Se întâmplă de la 1 februarie

Marcel Ciolacu a făcut anunțul. Asta este salvarea românilor. Se întâmplă de la 1 februarie

Marcel Ciolacu a discutat cu premierul Nicolae Ciucă și președintele PNL, Florin Cîțu, pe tema facturilor uriașe la energie, pe care le-au primit românii, și a propus o soluție. Marcel...

Marcel Ciolacu a intrat în carantină! Cum se simte președintele PSD

Marcel Ciolacu a intrat în carantină! Cum se simte președintele PSD

Marcel Ciolacu a intrat în izolare după ce a participat la o întâlnire cu ministrul Culturii, testat pozitiv la COVID-19, joi seară, 13 ianuarie. Din primele informații, nu se știe...

Contre în coaliție. Ciolacu cere ședință urgentă. Liberalii spun că liderul PSD este în vacanță

Contre în coaliție. Ciolacu cere ședință urgentă. Liberalii spun că liderul PSD este în vacanță

O nouă dispută pare să prindă contur în coaliție, în plin moment de criză. Marcel Ciolacu a susținut că prioritatea PSD este rezolvarea facturilor imense la energie și cere o...

Dacian Cioloș vine cu soluția momentului! Cum putem avea facturi mai mici la energie şi gaz

Dacian Cioloș vine cu soluția momentului! Cum putem avea facturi mai mici la energie şi gaz

Preşedintele USR Dacian Cioloş a declarat că exista din toamnă soluția de impact pentru reducerea facturilor la gaz şi energie dar nu s-a dorit acest lucru. Guvernul a așteptat să...

Marcel Ciolacu intervine în scandalul momentului: „Prioritatea PSD este să ajutăm românii să-și poată plăti facturile”

Marcel Ciolacu intervine în scandalul momentului: „Prioritatea PSD este să ajutăm românii să-și poată plăti facturile”

Șeful Camerei Deputaților nu are de gând să lase românii la greu. În urmă cu puțin timp, acesta a transmis un mesaj prin care susține că social-democrații au ca prioritate...