Criza care zguduie toată Europa! Nici România nu va scăpa. Va lovi toți românii

Criza care zguduie toată Europa! Nici România nu va scăpa. Va lovi toți românii

România se află într-o criză energetică majoră, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD, care este de părere că prețul la curent electric și gaze naturale trebuie reglementat.

„Suntem într-o criză energetică majoră. În afară că lovește consumatorii casnici, lovește întreaga industrie românească. Nu este numai România în această situație, este și Europa și nu numai.

Am văzut și măsuri care s-au luat în Marea Britanie și în Franța. Este un moment în care statul trebuie să intervină curajos. Să vedem de la 1 aprilie ce va urma.

Rămân la părerea personală că prețul trebuie reglementat”, a spus Marcel Ciolacu, miercuri la Parlament.

Ciolacu a amintit că legea permite reglementarea prețului pe o perioadă de șase luni.

„Liberalizarea prețurilor rămâne în continuare. Eu vorbesc de o lege care ne dă dreptul, nu mie, Guvernului României să intervină în situații de criză. De aceea avem și Guvern și legi. Nu am vorbit de plafonare”, a precizat Marcel Ciolacu.

Despre TVA

Întrebat de ce a renunţat PSD la propunerea privind scăderea TVA la energie electrică şi gaze naturale, el a spus:

„Pentru că soluţia găsită este o reglementare mult mai bună şi oricum este un efort bugetar suficient de mare şi, cel puţin, pe zona de energie electrică facturile la consumatorii casnici sunt aproape la fel ca anul trecut. Mai mult, ne-am extins şi la IMM-uri şi la toată industria alimentară".

Ciolacu a susţinut că măsurile care au fost stabilite în coaliţia de guvernare cu privire la preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt suficiente pentru următoarele două luni.

„Consumul mare este în perioada iernii, în zona de gaze. În primul rând, trece iarna în aceste două luni şi am înţeles şi eu de la specialişti că preţul la gaze începe să fie mai mic", a afirmat liderul PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News