Se rupe Guvernul? Ciolacu e decis. Anunț de ultimă oră

Se rupe Guvernul? Ciolacu e decis. Anunț de ultimă oră Sursă: EVZ

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că prim-ministru este responsabil pentru evaluarea miniştrilor din Guvernul condus de Nicolae Ciucă. Acesta a făcut o serie de afirmații după ce s-a cerut demisia ministrului Sănătăţii, cât şi a ministrului Energiei.

Ciolacu au făcut o serie de afirmații în contextul unor cereri publice de demisie a unor miniştri, precum ministrul Sănătăţii şi cel al Energiei. Acesta a declarat că Nicolae Ciucă este responsabil pentru evaluarea miniștrilor.

Colitia de guvernare se clatină

"Evaluarea miniştrilor o face primul ministru şi apoi vine în coaliţie, dacă vrem să în trăim într-o coaliţie normală şi într-o Românie normală", a precizat liderul PSD.

Sursă: Arhivă EVZ

Aceasta a subliniat că "PSD şi-a asumat cel mai greu minister şi cel mai important în plină pandemie".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Haideţi să facem bine pentru români şi care sunt urgenţele românilor să le vedem exact şi nu anumite declaraţii de presă. PSD şi-a asumat această responsabilitate şi nu a stat în continuare cu sondajele de opinie şi în tribună să atace puterea. S-a implicat şi şi-a asumat cel mai greu minister şi cel mai important în plină pandemie, Ministerul Sănătăţii, cu curaj şi cu determinare", a adăugat Marcel Ciolacu.

Cine îl vrea afară pe Rafila?

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat că ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, ar trebui să demisioneze. A mai mărturisit că șeful ANRE, Dumitru Chiriță, este responsabil pentru creșterea prețurilor la gaze.

Această părere l-a iritat pe Marcel Ciolacu. Președintele PSD nu a putut trece peste cele auzite și i-a convocat joi într-o ședință de urgență pe liderii din coaliția de guvernare. Totul a pornit de la criza din energie și sănătate.

Eurodeputatul PNL Cristian Bușoi nu a fost mulțumit de afirmațiile făcute de colegul său, Rareș Bogdan. Acesta are o părere foarte bună despre Alexandru Rafila.

„Eu, personal cred că ministrul Sănătăţii face o treabă bună. Nu este în acest moment un motiv să plece din funcţia de ministru al Sănătăţii, ştie ce are de făcut, înţelege mai mult decât alţii fenomenul medical şi are şi autoritatea funcţiei (…) Din evaluarea lui Rafila trebuie să te uiţi şi la ce alternative ai. E un om care ştie bine ce are de făcut”, a spus Buşoi.

”Sunt și lucruri care trebuie reglate (…) ar fi bine să fie rezolvate aceste probleme pe care românii le aşteaptă rezolvate, şi să se comunice lucrurile pozitive şi nemulţumirile să fie ţinute în interior. (…) Nu ştiu exact care au fost discuţiile (în ședința de coaliție – n.red) dar am înţeles că a fost o şedinţă de lucru online. (…) Cum am vorbit cu o parte dintre colegi, cred că se vor găsi soluţii pentru a trece peste acest moment, nu sunt inflamate lucrurile aşa cum apare în spaţiul public”, a comentat el, potrivit agerpress.