marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Bani în plus la pensie! Românii care vor primi sumele imediat. ”Este o măsură de bun-simț”

Bani în plus la pensie! Românii care vor primi sumele imediat. ”Este o măsură de bun-simț”

Liderul social democrat Marcel Ciolacu, a declarat că urmează să se ia decizia de alocare a voucherelor de 50 de euro chiar astăzi. Pensionarii cu venituri mici vor beneficia de...

Marcel Ciolacu, mesaj de susținere din Parlament: „Succesul Ucrainei înseamnă victoria libertății, democrației și valorilor europene”

Marcel Ciolacu, mesaj de susținere din Parlament: „Succesul Ucrainei înseamnă victoria libertății, democrației și valorilor europene”

Românii din Ucraina luptă pentru libertatea țării în care trăiesc, iar acest lucru reprezintă o expresie a legăturii profunde dintre națiunile noastre. Este concluzia pe care a tras-o președintele Camerei...

Viorica Dăncilă, dezvăluiri care cutremură PSD! Ce a fost obligată să facă. E de neimaginat

Viorica Dăncilă, dezvăluiri care cutremură PSD! Ce a fost obligată să facă. E de neimaginat

Viorica Dăncilă și-a dat demisia în urmă cu doar câteva zile din PSD, iar acum revine cu informații șocante. Fostul premier al României s-a alăturat partidului Naţiune, Oameni Împreună (NOI)...

Florin Cîțu și Marcel Ciolacu mesaje pentru Volodimir Zelenski. "Sunteți un erou nu doar în Ucraina"

Florin Cîțu și Marcel Ciolacu mesaje pentru Volodimir Zelenski. "Sunteți un erou nu doar în Ucraina"

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut un discurs în Parlamentul României. Înaintea intervenției, oficialii români au avut scurte mesaje pentru Ucraina. A fost ținut și un moment de reculegere pentru...

Marcel Ciolacu, primele comentarii după scandalul din PNL: Sper să nu afecteze coaliția. În rest sunt probleme interne

Marcel Ciolacu, primele comentarii după scandalul din PNL: Sper să nu afecteze coaliția. În rest sunt probleme interne

Liderul PSD a spus despre scandalul din PNL că se referă la probleme interne ale partidului și că speră să nu afecteze coaliția. Marcel Ciolacu a mai declarat astăzi că...

Volodimir Zelenski vorbește, azi, în Parlamentul României. Florin Cîțu a anunțat ora la care va avea loc evenimentul

Volodimir Zelenski vorbește, azi, în Parlamentul României. Florin Cîțu a anunțat ora la care va avea loc evenimentul

Florin Cîțu a confirmat, oficial, la finalul ședinței Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski va susține un discurs în fața parlamentarilor români. Discursul a fost programat...

Cresc pensiile în România! Veste uriaşă pentru 5 milioane de români. S-a aflat exact de când

Cresc pensiile în România! Veste uriaşă pentru 5 milioane de români. S-a aflat exact de când

Veste uriaşă pentru 5 milioane de români. Urmează o nouă creştere a pensiilor. Cei de la PSD susţin că au găsit sumele disponibile pentru a creşte aceste venituri încă din...

Îl dă afară din partid! Marcel Ciolacu taie-n carne vie. Un parlamentar celebru, aproape de excludere

Îl dă afară din partid! Marcel Ciolacu taie-n carne vie. Un parlamentar celebru, aproape de excludere

Unul dintre cei mai vocali parlamentari ai PSD va fi exclus din partid. Chiar președintele formațiunii, Marcel Ciolacu a anunțat că intenționează să propună acest lucru. Este vorba despre fostul...

Marcel Ciolacu îşi bate joc de Viorica Dăncilă după demisia din PSD. Ironie maximă lansată de liderul partidului

Marcel Ciolacu îşi bate joc de Viorica Dăncilă după demisia din PSD. Ironie maximă lansată de liderul partidului

Viorica Dăncilă a demisionat din PSD după 26 de ani de carieră în acest partid. După anunțul făcut de fostul premier, președintele Marcel Ciolacu a avut o reacție în bătaie...

Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră! Intră România în spațiul Schengen? „Toţi decidenţii politici vorbesc aceeaşi limbă”

Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră! Intră România în spațiul Schengen? „Toţi decidenţii politici vorbesc aceeaşi limbă”

„Pentru prima oară de la Pactul de la Snagov, cred, toți decidenții politici din România vorbesc aceeași limbă: locul României este în spațiul Schengen”, a subliniat, marți, 29 martie, președintele...

E oficial! Cei 2.500 de angajați de la TMK Artrom își vor primi salariile. Marcel Ciolacu: Guvernul a da dovadă de responsabilitate

E oficial! Cei 2.500 de angajați de la TMK Artrom își vor primi salariile. Marcel Ciolacu: Guvernul a da dovadă de responsabilitate

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu a anunțat că cei 2.500 de angajați de la combinatul TMK Artrom din Slatina, își vor primi salariile restante. Oamenii nu și-au mai primit...

Vouchere pentru carburanți și produse alimentare în România, după modelul altor state. Marcel Ciolacu: „O să ne mișcăm foarte repede”

Vouchere pentru carburanți și produse alimentare în România, după modelul altor state. Marcel Ciolacu: „O să ne mișcăm foarte repede”

România ar putea să urmeze exemplul Franței în ceea ce privește pachetul de măsuri care vin în ajutorul populației, în plină criză economică, a sugerat președintele PSD, Marcel Ciolacu, după...

Hidrocentralele termice care au fost abandonate vor fi reabilitate. Ciolacu: Trebuie să creștem rapid capacitatea energetică a României

Hidrocentralele termice care au fost abandonate vor fi reabilitate. Ciolacu: Trebuie să creștem rapid capacitatea energetică a României

În Parlament a fost aprobat, astăzi, proiectul depus de cei de la PSD, și care prevede reabilitarea unor hidrocentrale aflate într-o stare foarte proastă. Despre acest plan a vorbit președintele...

Marcel Ciolacu, despre prețurile la benzină și motorină: Trebuie găsită o soluţie şi pe carburant. O să o decidem în cadrul coaliției

Marcel Ciolacu, despre prețurile la benzină și motorină: Trebuie găsită o soluţie şi pe carburant. O să o decidem în cadrul coaliției

Lideul PSD spune că trebuie găsită o soluție pentru a ține sub control prețul carburanților, mai ales că, în ultimele zile, cotațiile barilului de petrol au început să scadă. O...

Marcel Ciolacu, despre exporturile din România. ”Toată lumea este tensionată, toată lumea este îngrijorată”

Marcel Ciolacu, despre exporturile din România. ”Toată lumea este tensionată, toată lumea este îngrijorată”

Marcel Ciolacu a declarat, astăzi, că autoritățile nu vor permite ca industria alimentară să fie distrusă. Liderul PSD garantează că România are capacitatea de producţie a alimentelor, iar o altă...

Anunţul momentului care îi vizează pe români! Măsuri urgente luate de Guvern. Cum va fi stopat haosul care a cuprins economia României

Anunţul momentului care îi vizează pe români! Măsuri urgente luate de Guvern. Cum va fi stopat haosul care a cuprins economia României

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a vorbit despre măsurile luate în viitorul apropiat, pentru a stopa creșterea prețurilor la carburanți și la energie. Social-democratul a vorbit și despre panica din rândul...

Marcel Ciolacu, dezvăluiri din cadrul discuției cu Kamala Harris. Cum este văzută România în ochii SUA

Marcel Ciolacu, dezvăluiri din cadrul discuției cu Kamala Harris. Cum este văzută România în ochii SUA

Vineri, România a avut parte de o vizită istorică a vicepreședintelui SUA, Kamala Harris. La discuție au fost prezenți mai mulți lideri români și americani, iar întâlnirea a avut loc...

Inițiativa de monitorizare a presei online stârnește indignare! Politicienii acuză o vânătoare de vrăjitoare: Cine se află în spatele iniţiativei

Inițiativa de monitorizare a presei online stârnește indignare! Politicienii acuză o vânătoare de vrăjitoare: Cine se află în spatele iniţiativei

Liderii PNL și PSD, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, au reacționat după apariția în spațiul public a informațiilor despre intenția guvernului de a monitoriza spațiul online prin intermediul unei platforme...

Marcel Ciolacu, despre creșterea prețului la benzină: Lăcomia acestor șarlatani trebuie să primească o replică dură din partea statului

Marcel Ciolacu, despre creșterea prețului la benzină: Lăcomia acestor șarlatani trebuie să primească o replică dură din partea statului

Liderul PSD a declarat că benzinăriile care au profitat de criză și au ridicat artificial prețurile trebuie să fie sancționate dur. Marcel Ciolacu anunță controlale amănunțite și spune că trebuie...

Marcel Ciolacu: Gazul rusesc ar putea fi înlocuit cu cel românesc: „Legea offshore e o prioritate pentru mine”

Marcel Ciolacu: Gazul rusesc ar putea fi înlocuit cu cel românesc: „Legea offshore e o prioritate pentru mine”

Românii nu au motive de îngrijorare cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale rusești, a oferit asigurări, luni, președintele PSD. Comentând situația de criză cu care s-ar putea confrunta Europa,...