Marcel Ciolacu, despre condamnarea lui Ionel Arsene. I-a cerut sau nu liderul PSD demisia? „Aștept o decizie din partea lui”

Marcel Ciolacu, despre condamnarea lui Ionel Arsene. I-a cerut sau nu liderul PSD demisia? „Aștept o decizie din partea lui” Sursa foto: arhiva EVZ

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a primit o condamnare de 8 ani și 4 luni de închisoare. Marcel Ciolacu a vorbit la telefon cu acesta și susține că subiectul abordat nu a fost cu privire la o decizie politică. Președintele PSD a precizat că „era normal să nu abordăm chiar azi subiectul”.

Președintele PSD a vorbit despre sentința primită de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. Marcel Ciolacu susține că, chiar dacă așteaptă o decizie politică din partea acestuia, este totuși mult prea devreme pentru a aborda subiectul.

Cei doi social-democrați au discutat astăzi, însă ca între prieteni. Situația în care se afla nu era una convenabilă pentru decizii de viitor, iar Marcel Ciolacu susține că este normal acest lucru. Președintele PSD a precizat însă că va purta discuții zilele viitoare cu Ionel Arsene legat de o decizie politică.

„Am avut o discuție cu domnul Arsene, ca doi colegi, ca doi camarazi. Nu era într-o situație convenabilă. În următoarele zile voi avea o conversaie în privința deciziei sale politice. Corect și colegial este să aștept o decizie politică a domnului Arsene. E mult prea proaspătă (decizia instanței - n.r.). Urmează să avem alte discuții”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marcel Ciolacu așteaptă o decizie politică de la Ionel Arsene, după condamnarea acestuia

Întrebat dacă va lua o decizie în ceea ce îl privește pe Ionel Arsene, președintele social-democraților a evitat un răspuns direct, susținând că „nu e un moment fericit nici pentru domnia sa, nici pentru familia domniei sale, nici pentru partid”.

De asemenea, Marcel Ciolacu a precizat că nu este momentul să se discute despre o decizie politică, însă așteaptă un răspuns din partea colegului său zilele următoare.

„Am avut discuție telefonică cu el, dar era normal sa nu abordam chiar azi subiectul, că nu-i o fericire până la urmă ceea ce i s-a întâmplat. În următoarele zile, vom avea și o discuție privind o decizie politică. Corect și colegial este să aștept o decizie din partea lui. Mâine și poimâine vom vorbi. Chiar nu-i un moment fericit nici pentru el nici pentru familia sa. Sigur, nu comentez eu deciziile instanței, n-am s-o fac niciodată. Nu am vorbit astăzi, dar exista decizii în partid pe care le vom respecta”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat, miercuri, de magistrații Tribunalului Bacău la 8 ani și 4 luni de închisoare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.