ADOLESCENTUL arestat pentru că l-a INSULTAT pe președinte a fost ELIBERAT
Un tribunal l-a eliberat pe tânărul de 16 ani, al cărui nume nu a fost dat publicității, decât cu inițialele MEA, dar acesta nu a scăpat de proces și nici...
Un tribunal l-a eliberat pe tânărul de 16 ani, al cărui nume nu a fost dat publicității, decât cu inițialele MEA, dar acesta nu a scăpat de proces și nici...
Cel puţin opt persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani sunt audiate, la această oră, la sediul IPJ Constanţa. Suspecţii, acuzaţi că au creat un prejudiciu de 800.000...
Referitor la declaraţiile unui oficial ungar, membru al guvernului de la Budapesta, cu privire la o sentinţă definitivă de condamnare a justiţiei române, purtătorul de cuvânt al MAE declară ca...
Luminița Ionescu (57 de ani), consilier în cadrul Prefecturii Buzău, a fost găsită spânzurată, ieri dimineața, în curtea casei sale unde locuia cu mama sa. Nu s-a găsit nici un...
Un adolescent din Cernavodă este cercetat de poliţiştii din oraş pentru săvârşirea, dintr-un foc, a trei infracţiuni. Conducere unei autoturism sub influenţa alcoolului, furt calificat şi conducerea unui autovehicul fără...
O adolescentă de 14 ani a fost forțată să întrețină relații sexuale cu cel pe care îl considera prietenul său. Vilatorul avea 22 de ani și i-a spus fetei să-l...
Până la ora 20.00, 71 dintre sesizările primite de poliţişti s-au confirmat, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne. Din punct de vedere al măsurilor de ordine publică, pe parcursul acestei zile,...
În judeţul Giurgiu a fost înregistrată o semnalare cu privire la faptul că președintele unei secții de votare sfătuiește alegătorii cu cine să voteze. Această contravenție se pedepsește cu amenda...
Intră peste oameni în casă ori le dau în cap pe stradă, sechestrează şi violează tinere sau comit jafuri sub ameninţarea armelor. Sunt doar câteva dintre infracţiunile comise peste graniţă...
În urma unei acţiuni de amploare, desfăşurată de la începutul lunii octombrie, poliţiştii au urmărit modul în care se pescuieşte ilegal în Delta Dunării. Au confiscat o captură uriaşă de...
După cum începuseră lucrurile la finalul mileniului trecut, în primii ani după decembrie 1989 nu speram să mai apuc vremuri normale. Vedeam cum nimic nu se distruge ci totul se...
În doar două zile, aproape 900 de poliţişti de la transporturi, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Română, au organizat o acţiune naţională în...
Cazul Hrebenciuc-Șova este hârtia de turnesol care deomnstrează fără echivoc ce se află, cu adevărat, în spatele loviturilor pe care penalii din politică au încercat sistematic să le dea împotriva...
Vicepreședintele Camerei Deputaților este acuzat de procurori de infracțiuni grave. DNA cere aviz pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc, unul dintre parlamentarii renumiți pentru modul în care face combinații politice. Scandalul...
Detalii inedite dintr-o anchetă DIICOT, privind spălarea unor sume uriașe de bani prin firme fantomă. Societățile erau conduse de persoane cu handicap, analfabeți sau mecanici auto care au semnat la...
Candidatul care oferă bani pentru a fi votat poate primi până la trei ani de închisoare, iar hackeri curioşi care încearcă să pătrundă în sistemul informatic al secţiilor de votare...
Cand a vazut că politistii încearca să îl opreasca la un control, șoferul unei mașini a calcat puternic pedala de accelerație și și-a continuat drumul într-o goana nebună. Cand agenții...
Detalii inedite dintr-o anchetă DIICOT, privind spălarea unor sume uriașe de bani prin firme fantomă. Societățile erau conduse de persoane cu handicap, analfabeți sau mecanici auto care au semnat la...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat, ieri, un cetăţean român care intenţiona să introducă ilegal în ţară materiale pirotehnice, mai exact 100.000 de...
O inițiativă a senatorului PSD Șerban Nicolae urmărește pedepsirea jurnaliștilor care dezvăluie fapte din dosarele de corupție. În paralel, atacurile la adresa magistraților, menite a-i influența sau intimida, nu vor...