Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

Vestea așteptată cu nerăbdare de marile companii din România. Se dă drumul la bani

Vestea așteptată cu nerăbdare de marile companii din România. Se dă drumul la bani

Sunt condiții de îndeplinit pentru a accesa fondurile. O veste așteptată cu nerăbdare de marile companii a fost anunțată, astăzi, de Florin Cîțu. Ministrul de Finanțe a postat un mesaj...

Scandal monstru la primăria Capitalei. Se lasă cu plângeri penale. „Se chinuie, săracul!”

Scandal monstru la primăria Capitalei. Se lasă cu plângeri penale. „Se chinuie, săracul!”

Scandalul dintre Gabriela Firea și Guvernul României atinge noi cote, primarul general în funcție al Capitalei anunțând că va face o plângere penală pe numele unui ministru. Primarul general în...

Breaking News. E sfârșitul pentru Firea?! Cîțu: „Legea a fost încălcată”. Urmează dosar

Breaking News. E sfârșitul pentru Firea?! Cîțu: „Legea a fost încălcată”. Urmează dosar

Verificările făcute au scos la iveală nenumărate nereguli, spune ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, iar „legea a fost încălcată în toate aspectele investigate”. Avertisment lansat, astăzi, de Florin Cîțu, ministrul Finanțelor,...

Mesaj triumfalist legat de economia românească. Acest fapt nu a mai existat vreodată

Mesaj triumfalist legat de economia românească. Acest fapt nu a mai existat vreodată

Crug veștile bune, conform declarațiilor celor aflați la Putere. Mesaj entuziast postat, astăzi, pe contul de Facebook al ministrului de Finanțe Florin Cîțu. Politicianul a folosit un ton triumfalist, în...

Vești bune pentru economia românească. Bilanțul tocmai a fost anunțat

Vești bune pentru economia românească. Bilanțul tocmai a fost anunțat

Există un ton optimist lansat de ministrul de Finanțe, în ceea ce privește veniturile. Luna septembrie este a doua consecutivă în care veniturile la buget sunt mai mari decât în...

NEWS ALERT. Anunț-bombă pentru milioane de români. Schimbare radicală la plata taxelor

NEWS ALERT. Anunț-bombă pentru milioane de români. Schimbare radicală la plata taxelor

Guvernul dorește să acorde un sprijin pentru românii care nu avut posibilitatea de a își plăti taxele în perioada stării de urgenta. Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că...

România se împrumută cu disperare. Încă un miliard, pe datorie. Ce spune Câțu

România se împrumută cu disperare. Încă un miliard, pe datorie. Ce spune Câțu

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, se declară mulțumit de dobânda la care a reușit să împrumute, joi, 1 octombrie, suma de un miliard de lei pentru a finanța deficitul bugetar lunar....

Bugetul României, în pragul prăbușirii din cauza creșterii pensiilor

Bugetul României, în pragul prăbușirii din cauza creșterii pensiilor

Analiștii financiari avertizează asupra impactului negativ pentru buget a creșterii punctului de pensie cu 40 %. Majorarea pensiilor cu 40%, amendamentul PSD aprobat de Parlament, ar avea consecințe dezastruoase asupra...

Cîțu a anunțat un mare câștig pentru bugetul de stat. Vorbim de zeci de miliarde de lei

Cîțu a anunțat un mare câștig pentru bugetul de stat. Vorbim de zeci de miliarde de lei

Florin Cîțu, ministrul Economiei, a găsit o metodă prin care bugetul va înregistra o creștere substanțială anul viitor. Implemetarea facturii electronice va aduce la buget 20 de miliarde de lei...

Florin Cîţu anunță cifrele pandemiei. Sunt de speriat! Cât a cântărit la deficit

Florin Cîţu anunță cifrele pandemiei. Sunt de speriat! Cât a cântărit la deficit

Florin Cîţu a vorbit despre deficitul bugetar subliniind faptul că am fi avut în august un deficit bugetar de 1,93% din PIB, mai mic decât anul trecut, când deficitul a...

Românii își vor pierde casele! „Falimente, inflație galopantă, recesiune mai mare ca în 2009”

Românii își vor pierde casele! „Falimente, inflație galopantă, recesiune mai mare ca în 2009”

Vor fi români care își vor pierde casele dacă legea rectificării bugetare, care prevede majorarea pensiilor cu 40%, va intra în vigoare, prevestește ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Ministrul Finanțelor Publice,...

Majorarea pensiilor va afecta cursul de schimb. Avertismentul ministrului Cîțu

Majorarea pensiilor va afecta cursul de schimb. Avertismentul ministrului Cîțu

Cursul de schimb euro – leu se va prăbuși imediat ce va intra în vigoare legea care va majora punctul de pensii cu 40%. Declarația îi aparține ministrului Finanțelor Publice,...

Provocare maximă pentru Orban și Cîțu. Cât rezistă cu 1.000 de lei pe lună

Provocare maximă pentru Orban și Cîțu. Cât rezistă cu 1.000 de lei pe lună

Parlamentul a votat creșterea pensiilor cu 40%, un subiect extrem de dezbătut în ultima perioadă, mai ales că premierul Ludovic Orban și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, au spus că ast...

PSD joacă fals cu pensiile! Majorarea de 40%, teatru ieftin. Acuzaţii şi dovezi-bombă

PSD joacă fals cu pensiile! Majorarea de 40%, teatru ieftin. Acuzaţii şi dovezi-bombă

Plenul Parlamentului se reuneşte marţi pentru dezbatere unor proiecte printre care se află şi amendamentul PSD referitor la creşterea punctului de pensie cu 40%, subiect demontat de ministrul Finanţelor, Florin...

Lovitură pentru milioane de pensionari! Ministrul Finanțelor, adevărul despre mărirea pensiilor

Lovitură pentru milioane de pensionari! Ministrul Finanțelor, adevărul despre mărirea pensiilor

Florin Cîțu, ministrul Economiei, a vorbit, luni, despre creșterea punctului de pensie. O creştere a punctului de pensie nu va fi permisă peste ceea ce s-a putut realiza până în...

E oficial! Moment istoric pentru România luni dimineață! Ludovic Orban a dat vestea cea mare

E oficial! Moment istoric pentru România luni dimineață! Ludovic Orban a dat vestea cea mare

Începând de azi, evoluția Bursei de la București (BVB) se va reflecta pe plan mondial, și asta pentru că furnizorul global de indici, FTSE Russell, a decis să promoveze România...

Pericol pentru România! Cîțu s-a dezlănțuit după votul pentru creșterea pensiilor

Pericol pentru România! Cîțu s-a dezlănțuit după votul pentru creșterea pensiilor

Pericol pentru România! Cîțu s-a dezlănțuit după votul pentru creșterea pensiilor. Miercuri. Comisiile de buget au abrogat, miercuri, articolul din rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu...

Cine este femeia care l-a înjurat în public pe Klaus Iohannis! Cum a fost pedepsită tânăra devenită vedetă VIDEO

Cine este femeia care l-a înjurat în public pe Klaus Iohannis! Cum a fost pedepsită tânăra devenită vedetă VIDEO

Oana Lovin în vârstă de 29 de ani este cunoscută în mediul virtual şi pentru postările sale acide  la adresa clasei politice. Oana Lovin a fost prezentă la inaugurarea metroului...

Cîțu nu-i mai suportă: „Guvernare socialisto-comunistă! PSD trebuie să dispară”

Cîțu nu-i mai suportă: „Guvernare socialisto-comunistă! PSD trebuie să dispară”

Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, a afirmat că fosta guvernare PSD a fost una „socialisto-comunistă”. Ministrul Cîțu îi acuză pe social-democrați că au distrus țara, iar din acest motiv cei...

Florin Cîțu, anunţ foarte important! „Întoarcerea la un nivel minim de impozitare...”

Florin Cîțu, anunţ foarte important! „Întoarcerea la un nivel minim de impozitare...”

Florin Cîțu a afirmat în cadrul Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare, că România nu susține trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare la...