„Messi”, un documentar despre celebrul fotbalist, la TIFF
Unul dintre cele mai așteptate documentare ale anului, pentru microbiștii din întreaga lume, Messi, în regia lui Alex de la Iglesia, va fi proiectat în premieră în România la Festivalul...
Un festival constă dintr-o serie de manifestări artistice, întinse de obicei pe durata mai multor zile, în cadrul cărora se manifestă artiști sau sunt prezentate opere artistice, care au de obicei o supratemă comună.
Astfel există festivaluri de muzică, de film, de artă, de folclor, de comedie etc.
Termenul este folosit pentru a desemna și serii de manifestări fără legătură cu arta, precum festivaluri de flori, de roșii, ale berii etc.
Unul dintre cele mai așteptate documentare ale anului, pentru microbiștii din întreaga lume, Messi, în regia lui Alex de la Iglesia, va fi proiectat în premieră în România la Festivalul...
Filmul "Son of Saul", în care joacă şi actorul român Levente Molnár, a primit, duminică seara, Marele Premiu al Juriului la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului Internaţional de...
Primul festival dedicat în exclusivitate burgerilor va avea loc, în acest weekend, în București. De vineri până duminică, vizitatorii vor putea degusta tot soiul de combinații, iar la sfârșit va...
Teatrul Național din Timișoara se află zilele acestea în turneu în Antalya, unde joacă spectacolul Prometeu înlănțuit, pe un scenariu de Kokan Mladenović (care semnează și regia artistică) după Eschil....
„Comoara”, filmul în regia și scenariul lui Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială joi, 21 mai, la Cannes. Ajuns la cea de-a 68-a ediție, Festivalul Internațional de Film de la...
Prima proiecție a festivalului a fost filmul AFERIM!, al lui Radu Jude, o peliculă istorică, alb-negru, premiată cu Ursul de Argint la Berlin. Filmul va fi lansat în curând pe...
10 filme românești, realizate în ultimii cinci ani, vor fi proiectate la Cinema Elvira Popesco și la Cinema Muzeul Țăranului. Însă, fiecare va avea descriere audio, special realizată pentru nevăzători!...
Iniţiatoarea Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, cunoscuta soprană Mariana Nicolesco, a fost invitată la reuniunea extraordinară UNESCO de la Paris, ceremonie care a marcat 70 de ani de existenţa...
Anul trecut evenimentul a avut loc la Bucureşti deoarece, potrivit organizatorilor, complexul Sfântul Gheorge, locul unde avea să se ţină manifestarea, era în renevovare. Ediţia cu numărul XII a Festivalului...
Invitatul special al celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film București (BIFF) a fost actorul italian Franco Nero. El a acceptat invitația pentru că voia să ajungă la...
Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa....
6000 de metri din centrul Bucureştiului s-au transformat într-o scenă imensă. Calea Victoriei din Bucuresti va gazdui, timp de trei zile, un adevarat spectacol de lumini. Pana duminica, aici se...
Tinerimea Română prezintă pe 26 aprilie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, Ceaikovski in love - un concert-eveniment marca Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal. Programul serii...
Corul Naţional de Cameră Madrigal – „Marin Constantin” susţine mâine, la Sala Mare a Ateneului Român, tradiţionalul Concert Extraordinar de Paște, dirijat de Anna Ungureanu Concertul începe la ora 18.00...
La Târgul Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna, care se va desfășura în perioada 30 martie – 2 aprilie 2015, Ministerul Culturii va organiza standul național al României....
Tinerimea Română prezintă pe 21 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, un fantastic program Mozart, Beethoven, Brahms în interpretarea Orchestrei Române de Tineret dirijată de Cristian Mandeal alături...
Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine între 26 și 30 aprilie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu din București, cu o selecție de filme puternice, dezbateri și evenimente speciale....
Scriitorul chilian se află în Pordenone, Italia, pentru a participa la a 21 editie a festivalul Dedica. Potrivit Euronews, el a fost internat în spital și evenimentul de vineri noaptea,...
Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti va avea loc în perioada 20 – 26 aprilie la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu. Primul titlu confirmat pentru...
La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33...