PREMIERĂ ABOLUTĂ la Festivalul de Film pentru Nevăzători!

PREMIERĂ ABOLUTĂ la Festivalul de Film pentru Nevăzători!

Prima proiecție a festivalului a fost filmul AFERIM!, al lui Radu Jude, o peliculă istorică, alb-negru, premiată cu Ursul de Argint la Berlin. Filmul va fi lansat în curând pe DVD, iar acesta va conține – în premieră absolută în România, descrierea audio pentru nevăzători!

Festivalul de Film pentru Nevăzători, primul organizat vreodată în România, a debutat cu dreptul, cum se spune. Pe lângă faptul în sine, că un astfel de festival este posibil în țara noastră, evenimentul vine și cu o premiera absolută.

Gabriela Dima, managerul festivalului:Va fi lansat pe piață DVD-ul AFERIM!, regizar de Radu Jude și, pentru prima dată în România, acest DVD va avea și  descriere audio. Fiecare dintre dumneavoastră veți putea selecta, așa cum selectați modul cu sau fără subtitrare, cu sau fără descriere audio. Este o premieră în România, ne bucurăm foarte mult că s-a întâmplat și cred că acesta este primul rezultat al festivalului chiar înainte ca el să înceapă”.

Un film istoric, făcut în timpuri moderne

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aferim!” este un un film istoric, a cărui acţiune de desfășoară în Ţara Românească în 1835. A costat peste 1,3 milioane de euro, este realizat în alb-negru pentru a da patina timpului, și are în distribuție nume mari din teatrul românesc: Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu, Teodor Corban (în rolul principal), Alexandru Bindea și pe regizorul Alexandru Dabija, aici, însă, ca actor. Povestea pare simplă, la prima vedere: Un zapciu, pe nume Costandin, însoţit de fiul său, Ioniță, pleacă în căutarea unui rob fugar. Tot drumul, zapciul nu ostenește în a-i da învățăminte odraselei sale. Și, deși filmul este alb-negru, limbajul licențios, schimbul vioi de replici, personajele incredibile pe care le întâlnesc, costumele parcă scoase din cufărul bunicii, cocioabele din stuf și chirpici, orătăniile care zburdă bezmetice prin curți și căruțele care abia se țin în balamale, compun un peisaj extrem de plin de culoare.

„Limbajul indecent, o necesite în film”

Alexandru Bindea, actor: „În AFERIM!, limbajul nu este folosit gratuit. Face parte din acțiune și în acea epocă, în acel timp, se pare că așa vorbeau. Noi, acum, dacă am face un film contemporan și am folosi limbajul respectiv, l-am folosi exagerat. În cazul de față, limbajul este o necesitate. Este un mod de a caracteriza și de a exprima niște sentimente. Meritul filmului e că îl transformă în necesitate. Limbajul indecent, nuditatea, dacă există un scop la care lucrurile astea folosesc, atunci e în regulă. Dacă nu, se face o rețetă americană, cu 30% sex, 30% înjutături și 30% cine știe ce altceva, și iese filmul, ca la o prăjitură. E altceva!”

Replicile pe care personajele le spun, așa licențioase cum sunt ele, sunt din surse literare, precum Ion Creangă, Iordache Golescu, Anton Pann, Ioan Budai-Deleanu sau Nicolae Filimon.

Descrierea audio, ca și cum ai avea un set de ochi e plus

Partea interesantă este, însă, descrierea audio. După ce vezi și asculți un astfel de film, descoperi detalii pe care altfel poate le-ai fi trecut cu vederea. „Ioniță, cu sabia în mână, coboar de pe cal și taie stuful ca să facă drum prin mlaștină” sau „Vin niște călăreți. Un alt zapciu, însoțit de oamenii lui se opresc lângă Constandin și Ioniță”, auzi printre replicile picante ale personajelor. „Acum, că au un indiciu, zapciul și fiul său parcă au prins curaj. Merg mai repede și cu încredere”, îți spune vocea din cască, înainte ca tu, furat de peisaj, să-ți dai seama că eroii au iuțit pasul.

Gabriela Dima, managerul Festivalului: „Căștile sunt doar pentru descriere audio, și sunt acordate, recunosc, cu prioritate invitaților cărora le este dedicat acest festival. Dar în măsura în care rămân căști și doriți să aveți această experiență, vă recomand cu toată încrederea. Încercați să închideți ochii, legați-vă la ochi sau priviți și ascultați, pentru că descrierea audio este un plus pentru film, nicidecum un minus. Prin ea sesizezi lucruri care scăpau privirii obișnuite”.

Iar festivalul abia a început. Vor fi 10 proiecții, toate filme românești accesibilizate pentru cei cu probleme de vedere.

Gabriela Dima, managerul Festivalului: „Câte două proiecții în fiecare seară, fiecare începe la ora 18.00. În primele zile (nr: sâmbătă și duminică) o să ne vedem aici, la Muzeul Țăranului Român, iar următoarele două zile, luni și marți, ne vom muta la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Institutului Cultural Francez. ”

Intrarea este liberă pentru persoanele cu deficiențe de vedere și însoțitorii acestora, dar se face pe bază de rezervare la email:  dimagabriela@fcc.ro. Pentru ceilalți, biletele de intrare la Cinema Muzeul Țăranului costă 10 lei – preț întreg (7 lei pentru elevi, studenți și pensionari) și 15 ei la Cinema Elvire Popesco (10 lei pentru studenți, pensionari și abonați ai mediatecii).