Poporul evreu reprezintă un grup etnic-religios străvechi, a cărui identitate este definită de o combinație unică de descendență comună, o istorie milenară marcată de exil și persecuție, și adeziunea la iudaism, o religie monoteistă care stă la baza culturii și tradițiilor lor. Termenul "evreu" poate desemna atât o persoană care aderă la religia iudaică, cât și pe cineva care aparține poporului evreu din punct de vedere etnic, indiferent de gradul său de religiozitate, deoarece identitatea evreiască este adesea considerată inseparabilă de aspectul etnic.
Originile poporului sunt trasate biblic, prin patriarhii Avraam, Isaac și Iacov (numit și Israel, de unde și denumirea de israeliți sau Fiii lui Israel), în zona Orientului Mijlociu antic (Țara Canaanului). Elementul central al iudaismului este credința într-un singur Dumnezeu și respectarea Torei (primele cinci cărți ale Bibliei ebraice) și a legilor religioase (Halakha). Istoria lor este dominată de două exiluri majore, distrugerea celor două Temple din Ierusalim, dispersia globală ulterioară (Diaspora), care a durat aproape 2.000 de ani, și revenirea în pământul ancestral.
În ciuda diversității geografice (cu comunități ashkenaze, sefarde, mizrahi etc.), identitatea evreiască a fost menținută prin tradiții, ritualuri, limba ebraică și un puternic sentiment de apartenență comunitară. În secolul XX, poporul evreu a suferit Holocaustul, genocidul sistematic comis de Germania Nazistă, care a dus la moartea a șase milioane de evrei. Răspunsul la această tragedie și la dorința seculară de autodeterminare a fost crearea Statului Israel în 1948, care servește acum ca centru cultural, politic și spiritual al poporului evreu din întreaga lume.