Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

PSD lovește serviciile unde le doare mai tare. BANII pe FILAJE, dați pe VITAMINE

PSD lovește serviciile unde le doare mai tare. BANII pe FILAJE, dați pe VITAMINE

PSD recomandă Serviciilor să se descurce cu banii pe care îi vor obține după ce bugetele lor vor fi reduse față de cum arată acum în proiectul Legii bugetului. Liderul...

Firea îl invită pe Dragnea la „DUEL”.  „Să nu se mai ascundă după Olguța, Codrin și Doinița”. Scandal pe BANII CETĂȚENILOR

Firea îl invită pe Dragnea la „DUEL”. „Să nu se mai ascundă după Olguța, Codrin și Doinița”. Scandal pe BANII CETĂȚENILOR

Luni, într-o postare pe Facebook, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunță că îl provoacă pe Dragnea la o dezbatere publică, la orice televiziune, pentru a putea observa toată lumea...

„Ești MAXIMUS. Prostus Maximus” UMILINȚĂ TOTALĂ pentru Dragnea

„Ești MAXIMUS. Prostus Maximus” UMILINȚĂ TOTALĂ pentru Dragnea

Duminică, la finalul întâlnirilor de la CEx al PSD, Liviu Dragnea a vorbit despre micșorarea bugetelor Serviciilor de informații cu un anumit procent pe care l-ar direcţiona spre Sănătate, „într-un...

Încă o încercare a Gabrielei Firea de a fi exclusă din PSD a eșuat

Încă o încercare a Gabrielei Firea de a fi exclusă din PSD a eșuat

Discuțiile din Comitetul Executiv Național al PSD, care a avut loc ieri, s-au concentrat pe Legea bugetului. A fost prima întrunire a forului de conducere și prima apariție publică a...

Alegerile prezidenţiale bat la usă. Cine este candidatul din partea PSD. Lia Olguţa Vasilescu dă din casă

Alegerile prezidenţiale bat la usă. Cine este candidatul din partea PSD. Lia Olguţa Vasilescu dă din casă

Nu este chiar foarte devreme ca partidele politice să-şi desemneze candidatul pentru alegerile prezidenţiale ce vor avea loc la finele acestui an. Cu toate acestea, alianţa PSD-ALDE aflată acum la...

SCANDALUL „BUGETUL 2019” ia AMPLOARE. Dragnea nu POATE TRECE peste TRĂDARE. Motivul pentru care pune BEȚE în ROATE primăriei

SCANDALUL „BUGETUL 2019” ia AMPLOARE. Dragnea nu POATE TRECE peste TRĂDARE. Motivul pentru care pune BEȚE în ROATE primăriei

Duminică, în urma CEx al PSD, șeful social-democraților Liviu Dragnea a declarat, ca replica acuzațiilor aduse de către Gabrielei Firea, că bugetul Capitalei nu s-a redus, ci a crescut, iar...

Traian Băsescu îl IRONIZEAZĂ la greu pe Liviu Dragnea. „După ce spune pare obosit tare”

Traian Băsescu îl IRONIZEAZĂ la greu pe Liviu Dragnea. „După ce spune pare obosit tare”

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a afirmat duminică seară că intenţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea de a face plângere penală împotriva preşedintelui Klaus Iohannis este împosibil de realizat. Liviu Dragnea l-a...

PROPUNEREA HALUCINANTĂ a lui Dragnea a fost FĂCUTĂ PRAF. EXPERȚII nu RECOMANDĂ AȘA ceva. MESAJ clar de la VÂRFUL Organizației Mondiale a Sănătății

PROPUNEREA HALUCINANTĂ a lui Dragnea a fost FĂCUTĂ PRAF. EXPERȚII nu RECOMANDĂ AȘA ceva. MESAJ clar de la VÂRFUL Organizației Mondiale a Sănătății

Duminică, în urma CEx al PSD, într-o declarație acordată jurnaliștilor, Dragnea a vorbit despre micșorarea bugetelor serviciilor de informații. Acesta a declarat că o parte din banii acordat serviciilor de...

CU CINE ÎŞI VA PETRECE DRAGNEA NOAPTEA? Nu este Irina. Ce se întâmplă, de fapt? News alert

CU CINE ÎŞI VA PETRECE DRAGNEA NOAPTEA? Nu este Irina. Ce se întâmplă, de fapt? News alert

Liviu Dragnea a declarat că îl va ajuta pe ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, să „Scoatem satul din noroi”. Şeful PSD îi dedică o noapte „o să îl ajut şi...

Ponta nu îi LASĂ PORTIȚĂ de SCĂPARE lui Dragnea. „Îl BĂTEAI pe MAIOR la cap să o ANGAJEZE pe IUBITA TA la SRI”. DETALII INCENDIARE

Ponta nu îi LASĂ PORTIȚĂ de SCĂPARE lui Dragnea. „Îl BĂTEAI pe MAIOR la cap să o ANGAJEZE pe IUBITA TA la SRI”. DETALII INCENDIARE

Duminică seară, într-o poaster pe Facebook, fostul premier Victor a lansat un atac la Liviu Dragnea, în contextul în care, la finalul CEx al PSD, șeful social-democraților a spus că...

Preşedintele PSD Liviu Dragnea este cu sufletul la gură. Viorica Dăncilă EZITĂ să ia o DECIZIE fermă pe ordonanţa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

Preşedintele PSD Liviu Dragnea este cu sufletul la gură. Viorica Dăncilă EZITĂ să ia o DECIZIE fermă pe ordonanţa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

Proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de ministerul Justiţiei în privinţa completurilor de 5 a ajuns la premierul Viorica Dăncilă. După întâlnirile cu liderii PSD şi cu grupurile parlamentare, premierul...

Mirel Curea critică atitudinea lui Dragnea față de Iohannis: „PSD se transformă în partid de „o să..”. Iohannis face mișto de ei de 4 ani”

Mirel Curea critică atitudinea lui Dragnea față de Iohannis: „PSD se transformă în partid de „o să..”. Iohannis face mișto de ei de 4 ani”

Jurnalistul Mirel Curea a reacționat, duminică, după declarații făcute de Liviu Dragnea despre Klaus Iohannis, despre care a spus că „îl mai așteptăm”, în ceea ce privește acuzația de înaltă...

Dragnea face PRECIZĂRI IMPORTANTE despre discuțiile avute în CExN al partidului

Dragnea face PRECIZĂRI IMPORTANTE despre discuțiile avute în CExN al partidului

Președintele PSD Liviu Dragnea va face, duminică, o declarație de presă în care se va referi la discuțiile pe care le-a avut cu liderii din partid la Consiliul Executiv Național,...

Cîțu desfiinţează politicile financiare ale PSD: De aproximativ o lună trompetele socialiştilor ne spun ca dobânzile, în special ROBOR, sunt prea mari

Cîțu desfiinţează politicile financiare ale PSD: De aproximativ o lună trompetele socialiştilor ne spun ca dobânzile, în special ROBOR, sunt prea mari

Senatorul liberal Florin Cîțu a desfiinţat politicile financiare practicate de către PSD, într-o postare pe social media, atacandu-i totodată pe Dragnea si Vâlvov. Florina Cîţu: "Dragnea si Valcov spun ca...

CEx PSD. Dragnea FIERBE. Un FOST MINISTRU pune CONDIȚII pentru a RĂMÂNE în partid

CEx PSD. Dragnea FIERBE. Un FOST MINISTRU pune CONDIȚII pentru a RĂMÂNE în partid

Fostul ministru Victor Negrescu a declarat duminică, la Parlament, înaintea CEX al PSD, că va rămâne în partid atâta timp cât formațiunea va avea o relație cu socialiștii europeni. Când...

Gabriela Firea: Îmi vine să spun că, dacă Dragnea ar ajunge preşedintele ţării, ori plec din ţară, ori îl împiedic cu orice preţ să ajung acolo chiar şi contracandidându-l

Gabriela Firea: Îmi vine să spun că, dacă Dragnea ar ajunge preşedintele ţării, ori plec din ţară, ori îl împiedic cu orice preţ să ajung acolo chiar şi contracandidându-l

Gabriela Firea a declarat aseară la România TV, că nu are de gând să plece la alt partid, dar are o bănuială că va fi dată afară din PSD. Acest...

PSD și comunicarea în imagini. Soarta FEMEILOR președintelui se DECIDE în CEX. Foto în articol

PSD și comunicarea în imagini. Soarta FEMEILOR președintelui se DECIDE în CEX. Foto în articol

În timp ce PSD se pregătește pentru un Comitet Executiv Național convocat intempestiv, în lipsa unei comunicări clare a subiectelor care intră în dezbatere, cu excepția bugetului, speculațiile se țin...

FIREA, dată AFARĂ din PSD?! Mâna dreaptă a lui DRAGNEA vine cu EXPLICAȚII: „A făcut MULTĂ GĂLĂGIE”

FIREA, dată AFARĂ din PSD?! Mâna dreaptă a lui DRAGNEA vine cu EXPLICAȚII: „A făcut MULTĂ GĂLĂGIE”

Gabriela Firea riscă să fie dată afară din PSD, după ce sâmbătă a lansat mai multe atacuri la adresa lui Liviu Dragnea. Vicepreședintele partidului consideră că nu ar trebui să...

Zi mare pentru DRAGNEA. Comitetul Executiv al PSD se reuneşte la Palatul Parlamentului

Zi mare pentru DRAGNEA. Comitetul Executiv al PSD se reuneşte la Palatul Parlamentului

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte la Palatul Parlamentului duminică, pentru a discuta chestiuni legate de administraţie şi de proiectul de buget pe 2019. Comitetul Executiv Naţional al PSD se...

Război TOTAL între Gabriela Firea şi Liviu Dragnea. „M-aş duce să îl contracandidez pe Liviu Dragnea oriunde s-ar duce să candideze”

Război TOTAL între Gabriela Firea şi Liviu Dragnea. „M-aş duce să îl contracandidez pe Liviu Dragnea oriunde s-ar duce să candideze”

Primarul Capitalei, Gabriela Firea a afirmat sâmbătă seară că la alegerile locale ce vor avea loc în 2020, dacă nu va mai fi susţinută de PSD, va putea să candideze...