În urma recentului val de demisii care a izbit frontal PSD, coaliția de guvernământ și-a pierdut, aritmetic, mult lăudata majoritate parlamentară, situație în care Liviu Dragnea este nevoit să acceseze, din nou, eterna ”soluție de avarie” a politicii postdecembriste: UDMR.

Faptul că Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu sunt strânși cu ușa de plecările din PSD îi vine ”mănușă” președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care negociază la sânge, așa cum cere ”tradiția” Uniunii, orice formă de susținere, încercând să obțină maximul în schimbul trecerii bugetului prin plenul reunit. Începând din septembrie 2005, Liceul „Bolyai Farkas” din Targu-Mures a redevenit liceu cu limba de predare exclusiv maghiară, după ce în 2002, PSD, pentru a beneficia de sprijinul UDMR, a acceptat ca aici sa nu mai fie organizat examen de admitere pentru români. De-a lungul timpului a obținut tăblițe bilingve, dar și o puzderie de angajați în administrația publică locală și în învățământ, datorită procentului ”de limbă”, pe care UDMR se tot străduiește să-l scadă, pentru a-și majora domeniile de acțiune.

Apucăturile Uniunii

De altfel, UDMR a abordat o astfel de tactică de ”succes” încă de la începutul apariției sale, ceea ce i-a facilitat, finalmente, o prolifică accedere la Palatul Victoria, fie oficială, prin acordarea de ministere cu greutate, fie neoficială, prin cooptarea Uniunii la conducerea unor sinecuri călduțe și bănoase (râvnite de întreaga clientelă a puterii) din eșaloanele secunde ale diverselor guvernări, indiferent de culoarea politică a acestora – ne referim la agenții guvernamentale și la posturi de secretari de stat în domeniicheie. Cheia succesului UDMR a fost, întotdeauna, lipsa de scrupule în ceea ce privește negocierile. Cele de mai sus pot fi certificate cu ușurință, dacă analizăm istoria recentă.

Beneficii pe bandă rulantă

UDMR a fost înființată pe 25 decembrie 1989. După ce s-au calmat reverberațiile gravelor violențe de la Târgu Mureș, din martie 1990, (care au tărăgănat considerabil intrarea UDMR în politica mare, la începutul tulburilor din anii ’90), Uniunea și-a dres rapid ”handicapul”. În perioada 1996-2000, UDMR a făcut parte din Guvernul CDR, iar între 2000-2004 a susținut intens guvernarea PSD-PUR, fără să fie prezentă în coaliția propriu-zisă, ci doar la ciolanul guvernării Năstase-Iliescu. Între 2004 și 2008 UDMR a fost cooptată la guvernare, inițial alături de Alianța D.A., apoi, după trecerea PDL în opoziție, a rămas în coaliție cu PNL, fiind racordată la toate beneficiile puterii.

Marota Minorităților

UDMR a adâncit considerabil tensiunile din sânul Alianței D.A. forțând în permanență impunerea controversatului Statut al Minorităților Naționale, în care autonomia teritorială a Transilvaniei (deziderat încă stipulat alb pe negru în Statutul UDMR!) era mascată sub marota așa-ziselor autonomii culturale locale. Proiectul nu a fost acceptat nici de PNL și nici de PDL. Că UDMR este obsedată de Statutul Minorităților naționale o relevă faptul că, în timpul frondei premierului Sorin Grindeanu, Kelemen Hunor a solicitat adoptarea rapidă a acestui document, în schimbul voturilor maghiarilor din plen. Amplul scandal iscat i-a zădărnicit planurile.

Mereu în cărți

După alegerile parlamentare din 2008, UDMR a ajuns în opoziție, alături de PNL, dar s-a erijat la guvernare doar un an mai târziu (după demiterea Guvernului Boc 1 (1 octombrie 2009), când s-a instalat la Palatul Victoria alături de PDL și UNPR pentru a forma Guvernul Boc 2 (23 decembrie). Cu același prilej, Uniunea a primit pe tavă câteva ministere: Cultura, Sănătatea și Mediul. În urma demiterii prin moțiune de cenzură a Guvernului Ungureanu, coaliția dintre PDL și UDMR s-a năruit degrabă, iar UDMR a fost nevoită să treacă în opoziție, unde a rămas până în prezent, deși are reprezentanți, ca întotdeauna, în eșaloanele secunde ale Guvernului Dăncilă.