Fiecare navă care traversează Strâmtoarea Hormuz ”trage un foc”. Și nimeni nu știe când va ieși glonțul. Există un moment în orice criză când calculele raționale cedează locul hazardului. Orientul Mijlociu a ajuns acolo. În apele dintre Iran și Peninsula Arabică, SUA și Iranul joacă o partidă în care ambele părți pretind că dețin controlul — și niciuna nu îl deține cu adevărat.

Mecanismul ruletei Strâmtoarea Hormuz funcționează acum ca un ”butoiaș de pistol” rotit zilnic. Prin ea trec nave comerciale, petroliere, vase militare. Unele sunt abordate de americani. Altele sunt capturate de iranieni. Restul trec neatinse — deocamdată. Nimeni nu știe dinainte care va fi următoarea navă. Această imprevizibilitate nu este un accident.

Este politică deliberată. Atât Washingtonul, cât și Teheranul au înțeles că certitudinea ar fi periculoasă: dacă toate navele ar fi oprite, ar fi război total. Dacă niciuna nu ar fi atinsă, n-ar mai exista presiune. Soluția găsită de ambele părți este ”haosul dozat” — suficient pentru a intimida, insuficient pentru a declanșa apocalipsa.