Ministrul nevăzător, din Guvernul Ungariei. Povestea lui Vilmos Kátai-Németh

Ministrul nevăzător, din Guvernul Ungariei. Povestea lui Vilmos Kátai-NémethKátai-Németh Vilmos / sursa foto: Facebook

Desemnarea lui Vilmos Kátai-Németh ca ministru responsabil de portofoliul Social și Familie de către Péter Magyar marchează o premieră în istoria Ungariei, acesta urmând să devină primul ministru nevăzător din țară, potrivit unei postări făcute de premierul Ungariei pe Facebook.

Anunțul face parte dintr-o serie mai amplă de nominalizări pentru viitorul guvern, care vizează reforme în transport, educație și politici sociale.

Nominalizări-cheie pentru transport și politici sociale

Péter Magyar a confirmat că l-a propus pe Dávid Vitézy pentru funcția de ministru al Transporturilor și Investițiilor. Potrivit acestuia, Vitézy are peste două decenii de experiență în modernizarea transportului și dezvoltării urbane din Ungaria.

Magyar a subliniat că expertul în mobilitate urbană „a făcut mai mult decât oricine în ultimii ani pentru a expune daunele produse sistemului feroviar și pasagerilor”, referindu-se la mandatul fostului ministru al construcțiilor și transporturilor, János Lázár.

Noul mandat al lui Vitézy ar include redresarea companiei feroviare MÁV și implementarea unui program amplu de dezvoltare urbană și transport, bazat inclusiv pe utilizarea fondurilor europene recuperate.

Primul ministru nevăzător. Povestea lui Vilmos Kátai-Németh

Cea mai notabilă nominalizare este cea a lui Vilmos Kátai-Németh, propus pentru conducerea Ministerului Afacerilor Sociale și Familiei. Magyar a evidențiat că acesta va deveni „primul cetățean nevăzător din istoria Ungariei” care ocupă o astfel de funcție.

Născut în Győr și crescut în Budapesta, Kátai-Németh și-a pierdut vederea la vârsta de 16 ani, un moment pe care politicianul l-a descris drept „un punct de cotitură care l-a întărit”.

În ciuda acestui obstacol, el a urmat studii juridice, devenind avocat practicant.

Pe lângă cariera juridică, Kátai-Németh este și maestru de aikido cu centură neagră, iar implicarea sa politică a început recent, odată cu aderarea la comunitatea Tisza în 2024. La alegerile din 12 aprilie, a câștigat mandatul în circumscripția Csepel.

Prioritățile sale declarate includ asigurarea accesului egal la educație și sănătate, îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului și reprezentarea grupurilor vulnerabile.

De asemenea, el urmărește investigarea abuzurilor din ultimele două decenii și dezvoltarea unei rețele sociale funcționale.

Educația, un pilon strategic în noul guvern

Ulterior, Magyar a anunțat și nominalizarea lui Judit Lannert pentru funcția de ministru al Educației și Copilului. Economist și expert în politici sociale, Lannert are un doctorat în sociologie și o carieră extinsă în cercetarea educațională.

Ea este cunoscută pentru contribuția la seria „Raport asupra educației publice din Ungaria” și pentru inițiativele de reducere a inegalităților în sistemul educațional.

De asemenea, a introdus programe internaționale de învățare creativă, inclusiv adaptarea modelului britanic Creative Partnerships.