A apărut motivația CCR pentru sesizările admise parțial și formulate de către PNL, PMP, USR, președintele Klaus Iohannis și Înalta Curte de Casație și Justiție privind modificările aduse Codului Penal și Legii pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Potrivit CCR, a fost modificat elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu din „neîndeplinirea unui act” în „refuzul de a îndeplini un act”. În acest fel, infracțiunea devine una comisivă, fiind necesar un refuza materializat al subiectului activ: „Or, în realitate, prin natura sa, abuzul în serviciu poate fi săvârşit atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune. Faptul de a considera că această infracţiune este numai una comisivă lezează capacitatea statului de a corecta conduita funcţionarilor publici prin tragerea lor la răspundere penală. S-ar accepta că abuzul în serviciu va presupune doar exercitarea defectuoasă a competenţelor funcţionarului (prin refuzul de a îndeplini un act), nu şi neexercitarea acestor competenţe, ipoteze alternative de săvârşire a infracţiunii la fel de grave atât pentru buna desfăşurare a activităţii entităţilor publice, cât şi pentru imaginea şi standardul de profesionalism asociat funcţiei publice.”

Curtea Constituțională a României a concluzionat că reconfigurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu este contrară art. 1, alin. 3 din Constituție, lipsind astfel statul de o pârghie legală importantă care să descurajeze încălcarea îndatoririlor de serviciu.

CCR a constatat că Parlamentul nu a pus în acord prevederile art. 297 din Codul Penal cu decizia CCR din 15 iunie 2016: „În aplicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, legiuitorul ar fi trebuit să fie mai ales preocupat de definirea intensităţii vătămării cu referire la drepturile sau interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice, şi nu de stabilirea unui prag valoric derizoriu în sine, care, în realitate, nu rezolvă problema caracterului de ultima ratio a sancţiunii penale. Practic, prin modul de reglementare a textului analizat, vor persista aceleaşi probleme cu privire la dificultatea delimitării diverselor forme de răspundere, faţă de cea penală.”

Sintagma de „folos material” încalcă art. 11, alin 1. Prin raportare la articolul 19 din aceeași Convenție, aceasta nereglementând vreo anumită natură a folosului, ci este folos, fie că este patrimonial sau nepatrimonial: „Întrucât textul nu se referă la membrul de familie în sensul art. 177 din Codul penal, rezultă că un abuz în serviciu realizat în favoarea concubinului nu poate fi calificat drept abuz în serviciu, nefiind îndeplinită această cerinţă esenţială a textului de incriminare. Însă, distinct de această problemă, abuzul în serviciu, prin natura sa, nu se caracterizează şi nu este condiţionat de legătura de rudenie/ afinitate/ afectivă/ politică etc. a persoanei în cauză, ci de actul său contrar legii, realizat în considerarea funcţiei sale.”

Judecătorii CCR au considerat că limitarea la obținerea numai de foloase materiale va conduce la reducerea sferei de aplicare a infracțiunii, informează RTNews.