Adrian Ţuţuianu:"Voi construi o alternativă la PSD"
Senatorul Adrian Țuțuianu susține că va construi o alternativă la PSD. Fostul senator a lansat totodată atacuri la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, dar și la adresa Rovanei Plumb. Fostul...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Senatorul Adrian Țuțuianu susține că va construi o alternativă la PSD. Fostul senator a lansat totodată atacuri la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, dar și la adresa Rovanei Plumb. Fostul...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a intervenit luni dimineaţa cu noi detalii despre OUG ce priveşte completele de 5 judecători. La ministerul Justiţiei avem un astfel de draft, de OUG. Spuneam...
Un nou termen în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, este programat...
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a afirmat, duminică seară, că are draftul ordonanţei prin care se vor putea contesta toate sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. Potrivit ministrului...
Scandalul din PSD care a avut loc în toamna anului trecut când Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu au cerut demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, nu a rămas fără urmări. Cei...
Sorin Ovidiu Vîntu, a avut o amplă intervenție pe tema amnistiei și grațierii, devoalând jocul pe care Liviu Dragnea îl face pentru a rămâne în fruntea partidului. Redăm mai jos...
Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD și omul lui Liviu Dragnea, a fost ținta aceluiași protestatar care l-a scuipat pe Eugen Nicolicea. Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost scuipat şi...
Momente grele în partidul lui Liviu Dragnea, PSD. Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu ameninţă cu plângeri penale. El îl acuză pe social-democratul Ion Mocioalcă că ar fi plecat din...
Fostul premier al României, Adrian Năstase, a criticat partidul din care a făcut parte pentru că a renunțat atât de ușor la comisarul europan Corina Crețu, considerând că plecarea acestuia...
Opoziția reacționează ironic la vizita premierului Viorica Dăncilă în Israel, vizită care nu a fost anunțată pe agenda oficială. Președintele PNL Ludovic Orban a comentat cu sarcasm pe Facebook vizita...
Senatorul Adrian Țuțuianu a publicat un pamflet intitulat „RovAna Pauker” în contextul în care Rovana Plumb a fost numită șef-interimar în fruntea PSD Dâmbovița, după excluderea senatorului din partid. Pamfletul...
Rezoluția votată joi în Parlamentul European prin care se reduc sau suspendă fondurile comunitare în cazul țărilor care nu respectă statul de drept urmează să fie validată chiar de România,...
Fostul ministru de interne, Ioan Rus susține că PSD se va prăbuși sub 20% în toate sondajele de opinie, în perioada imediat următoare Acesta a mai afirmat că partidul celor...
PSD nu a anunțat încă lista pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 26 mai 2019. Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, care a ajuns la Bruxelles candidând...
Deputatul PNL, Florin Roman, a declarat că a iniţiat o petiție pentru modificarea legii recursului compensatoriu, „care a dus la eliberarea timpurie a circa 11.000 de deținuți”. Iniţiativa a fost...
Compania Teldrum a acţionat în judecată Consiliul Judeţean Teleorman, după ce, la finalul anului trecut Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut, prin hotărârea autorităţi judeţene, din administrarea CJ Teleorman...
Fostul premier Victor Ponta a făcut declarații, miercuri, referitor la înscrierea mai multor deputați PSD în partidul Pro România. Acesta a adăugat că nu își dorește să devină un PSD...
Victor Ponta a anunțat că trei consilieri județeni de la Satu Mare au trecut la Pro România. Cooptarea celor trei are loc după ce deputatul PSD de Satu Mare, Octavian...
Conform lui Robert Turcescu, Liviu Dragnea i-a propus jurnalistei Alessandrei Stoicescu să candideze la europarlamentare din partea PSD. Robert Turcescu lansează o informație BOMBĂ: Alessandra Stoicescu (Antena 3), candidat al...
Guvernul Dăncilă intră într-o contraofensivă totală, după ce președintele Klaus Iohannis i-a respins pe aceiași doi nominalizați ai PSD – Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici – pentru Transporturi, respectiv Dezvoltare...