dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Efectul unei cafele servite la DNA asupra liderilor PSD

Efectul unei cafele servite la DNA asupra liderilor PSD

Senatorul PSD Paul Stănescu a fost luni la DNA unde, potrivit spuselor sale, a stat 10 minute, a dat o declarație, a băut o cafea, și-a strâns mâna cu procurorul...

Cum îl „spală” DNA pe Dan Barna. Decizia controversată a procurorului-șef anticorupție

Cum îl „spală” DNA pe Dan Barna. Decizia controversată a procurorului-șef anticorupție

O dezvăluire fulminantă referitoare la dosarul de la DNA a liderului USR și candidatului la președinție, Dan Barna, a fost făcută luni de jurnalista Sorina Matei. Ea a publicat pe...

Paul Stănescu, audiat la DNA. Declarație misterioasă: „Am băut o cafea”

Paul Stănescu, audiat la DNA. Declarație misterioasă: „Am băut o cafea”

Paul Stănescu s-a prezentat luni dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).  UPDATE 11:19 Paul Stănescu a oferit o reacție la cald, imediat după ce a dat explicații procurorilor. Fostul...

Trump aruncă bomba: Fiul lui Joe Biden a ajutat un miliardar român condamnat pentru corupție!

Trump aruncă bomba: Fiul lui Joe Biden a ajutat un miliardar român condamnat pentru corupție!

O afacere ciudată în care este implicat un milardar român, băiatul fostului vice-președinte SUA, ex-directorul FBI și oficiali români a izbucnit la Washington. Potrivit NYT, citat de presa britanică, acuzațiile...

Bombă! Ordinul Secret al lui Kovesi a ieșit la iveală! Mii de judecători au fost supravegheați de Binom.

Bombă! Ordinul Secret al lui Kovesi a ieșit la iveală! Mii de judecători au fost supravegheați de Binom.

În 4 ani și 7 luni de existență a SCCJ (n.red- Secția pentru magistrați) în DNA, întreg DNA a deschis 2902 dosare pe magistrați. 1459 de dosare penale au fost...

Raport MCV. Trei asociații profesionale reclamă lipsa de imparțialitate și obiectivitate a raportorilor

Raport MCV. Trei asociații profesionale reclamă lipsa de imparțialitate și obiectivitate a raportorilor

Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) denunta public „neadevarurile flagrante” din conținutul Raportului final și al Raportului tehnic...

Kovesi, prinsă cu minciuna în gură la DNA pe bătătură

Kovesi, prinsă cu minciuna în gură la DNA pe bătătură

În primul interviu acordat în calitate de procuror șef european, ea a încercat să se disculpe de vina de a fi vânat magistrați. Documentele și faptele, însă, o înfundă. Fostul...

Doi proști la DNA

Doi proști la DNA

Este grețos și de nesuportat când vezi cum te iau de prost indivizi care s-au cocoțat în funcții importante, pe bază de apartenență la partid, și se cred șmecherii șmecherilor....

Vești proaste pentru foștii procurori DNA Onea și Negulescu. Instanța supremă a luat decizia

Vești proaste pentru foștii procurori DNA Onea și Negulescu. Instanța supremă a luat decizia

Foștii procurori DNA Lucian Onea și Mircea Negulescu nu scapă de controlul judiciar. Un judecător de cameră preliminară de la instanța supremă a prelungit miercuri agonia.  Pentru Lucian Onea și...

Descinderi la Tarom! DNA și DIICOT au intrat pe fir, după acuzațiile împotriva lui Cuc

Descinderi la Tarom! DNA și DIICOT au intrat pe fir, după acuzațiile împotriva lui Cuc

Procurorii DNA și DIICOT au descins miercuri la sediul TAROM, după ce fostul director al companiei a dat luni declarații la DNA împotriva ministrului Cuc Vizită neașteptată la Tarom! Procurorii...

Caramitru demonstrează că sclavii lui Kovesi nu au fost proști, ci canalii

Caramitru demonstrează că sclavii lui Kovesi nu au fost proști, ci canalii

Susținătorii Statului Paralel nu au scăpat niciodată nici cea mai vagă nuanță critică la adresa abuzurilor de groază comise în Justiție de Gruparea de Criminalitate Organizată Coldea-Kovesi. Nu cred că...

DNA cântă tot mai aproape de ministrul Cuc

DNA cântă tot mai aproape de ministrul Cuc

Atacat din toate părțile, Răzvan Cuc ripostează pe facebook, unde răspunde acuzațiilor doar pentru că a fost solicitat ”insistent de mass media”. În fața asaltului de acuzații care par că...

Se strânge lanțul! Al doilea nume care denunță la DNA abuzurile ministrului Răzvan Cuc

Se strânge lanțul! Al doilea nume care denunță la DNA abuzurile ministrului Răzvan Cuc

Fostul șef al companiei CFR a fost audiat la DNA! Constantin Axinia a fost schimbat din funcție de ministrul Răzvan Cuc deoarece ar fi refuzat să semneze un contract de...

Dan Barna, vizat de un dosar la DNA. Fără penali în funcții publice?

Dan Barna, vizat de un dosar la DNA. Fără penali în funcții publice?

Liderul USR și candidatul la președinție Dan Barna va fi anchetat de DNA. Procurorii anticorupție s-au autosesizat și i-au deschis dosar penal pentru fraudarea fondurilor europene, anunță RomâniaTV. Este vorba,...

O nouă lovitură pentru DNA. Un dosar greu a fost suspendat

O nouă lovitură pentru DNA. Un dosar greu a fost suspendat

ÎCCJ a suspendat luni judecarea dosarului în care fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a primit o condamnare de 4 ani închisoare pentru trafic de influenţă. ÎCCJ a suspendat luni...

România, campioana fraudelor cu fonduri europene

România, campioana fraudelor cu fonduri europene

România este codașă la absorbția fondurilor europene, dar și campioană la fraude cu acești bani. Un raport întocmit la Bruxelles arată că, în perioada 2014-2018, țara noastră a raportat cele...

Cu ce s-a ocupat DNA Iași. „Paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”

Cu ce s-a ocupat DNA Iași. „Paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”

DNA Iași este codașă la capitolul eficiență, anul trecut cei 8 procurori, care au salarii între 3.000 de euro și 3.700 de euro, au întocmit doar 4 rechizitorii. Activitatea DNA...

Zile negre pentru Răzvan Cuc! Fosta directoare Tarom a ajuns la DNA. „Mă duc și spun adevărul”

Zile negre pentru Răzvan Cuc! Fosta directoare Tarom a ajuns la DNA. „Mă duc și spun adevărul”

Fosta directoare Tarom, Mădălina Mezei, a ajuns, în această dimineață, la DNA, pentru a da declarații în fața procurorilor despre solicitarea ministrului Transportului, Răzvan Cuc, cu privire la ținerea la...

DNA începe azi audierile în dosarul ministrului Transporturilor

DNA începe azi audierile în dosarul ministrului Transporturilor

Acțiunile pompieristice, contractele și minciunile ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, au fost în atenția Evenimentului zilei de luni de zile. Cam toate promisiunile făcute de acesta – kilometri de autostradă dați...

Numirea lui Kovesi la șefia Parchetului UE, condamnată în străinătate: „Este un coșmar”

Numirea lui Kovesi la șefia Parchetului UE, condamnată în străinătate: „Este un coșmar”

Numirea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, la șefia Parchetului UE a stârnit reacții dure din partea presei din străinătate. Încep să apară primele reacții dure, din zonele de...