dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Judecătorii au anulat înregistrările SRI și DNA din dosarul lui Hrebenciuc și Paltin Sturdza

Judecătorii au anulat înregistrările SRI și DNA din dosarul lui Hrebenciuc și Paltin Sturdza

Săptămâna trecută, judecătoarea Francesca Vasile de la Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea avocaților lui Paltin Sturdza de a anula stenogramele convorbirilor dosarul care vizează retrocedarea a...

Să omorâm cu pietre România TV! | Țara de DINCOLO DE FACEBOOK

Să omorâm cu pietre România TV! | Țara de DINCOLO DE FACEBOOK

Sebastian Ghiță este un fugar pe care (din principiu) nu trebuie să-l băgăm în seamă, un inculpat ale cărui spuse nu trebuie cercetate (pentru că nu întrunește standardele de moralitate...

Cum povesteşte un fost şef al ANAF că a fost UMILIT de DNA

Cum povesteşte un fost şef al ANAF că a fost UMILIT de DNA

Fostul şef al ANAF din timpul guvernării Ponta, Gelu Ştefan Diaconu, a postat pe Facebook povestea unei audieri de care a avut parte la DNA Braşov. Gelu Ştefan Diaconu este...

Codruța Kovesi și-a cumpărat un soft pentru a vedea dacă lucrarea sa de doctorat e sau nu plagiat. Recunoaște ea astfel că lucrarea a fost scrisă de altcineva?

Codruța Kovesi și-a cumpărat un soft pentru a vedea dacă lucrarea sa de doctorat e sau nu plagiat. Recunoaște ea astfel că lucrarea a fost scrisă de altcineva?

După debarcarea lui Florian Coldea, asigurată de cuplul Klaus Iohannis – Eduard Hellvig, că nu i se va întîmpla nimic, deoarece fostul partener de Binom a fost executat de ei...

DNA: "Dintr-o regretabilă eroare, o statistică a dosarelor restituite definitiv în ultimele 6 luni - prezentată ca fiind pe anul 2016". Totul a plecat de la afirmaţia făcută în spațiul public de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi

Direcția Națională Anticorupție a precizat sâmbătă seara, într-un comunicat de presă, că "în ultimele șase luni ale anului 2016 la DNA nu s-a înregistrat nicio restituire definitivă" și că, "dintr-o...

Compania de Drumuri a ridicat RESTRICŢIILE de circulaţie pe autostrada ORĂŞTIE – SIBIU

Compania de Drumuri a ridicat RESTRICŢIILE de circulaţie pe autostrada ORĂŞTIE – SIBIU

Odată cu terminarea reparațiilor, restricția de circulaţia de pe autostrada Orăștie – Sibiu a fost ridicată, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulaţia pe autostrada Orăştie...

REPLICA DNA la ordonanţele GUVERNULUI GRINDEANU. Ministerul Justiţiei a primit DOCUMENTUL ISTORIC. Cum arată ANALIZA PUNCT CU PUNCT a măsurilor care AU SCOS ROMÂNII ÎN STRADĂ?

REPLICA DNA la ordonanţele GUVERNULUI GRINDEANU. Ministerul Justiţiei a primit DOCUMENTUL ISTORIC. Cum arată ANALIZA PUNCT CU PUNCT a măsurilor care AU SCOS ROMÂNII ÎN STRADĂ?

Replica DNA la ordonanţele Guvernului Grindeanu. Conform stiripesurse.ro, DNA a transmis ministrului Justiției punctul de vedere argumentat referitor la proiectele de modificare și completare a Codului penal și a Codului...

ÎNREGISTRARE EPLOZIVĂ cu Laura Codruţa Kovesi. ŞEFA DNA vorbeşte FĂRĂ REZERVE despre RELAŢIA CU SRI, Sebastian Ghiţă, DOSARUL BLACK CUBE şi CONSPIRAŢIA MILIONARILOR care o vor SCOASĂ DIN JOC: „Probabil I-AM DERANJAT. Peste 1.000.000 de euro PENTRU DENIGRA

Înregistrare explozivă cu Laura Codruţa Kovesi. Şefa DNA vorbeşte fără rezerve despre relaţia cu SRI, Sebastian Ghiţă, Dosarul Black Cube şi conspiraţia milionarilor care o vor scoasă din joc. Înregistrare...

Șefa DNA recunoaște că a colaborat cu generalul(r) Florian Coldea

Șefa DNA recunoaște că a colaborat cu generalul(r) Florian Coldea

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a avut o primă reacție după trecerea în rezervă a fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. Șefa DNA a susținut că nu...

Șefa DNA vrea un buget de 35 – 40 de milioane de euro

Șefa DNA vrea un buget de 35 – 40 de milioane de euro

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, vrea să se apuce de treabă și a anunțat că anul acesta vrea să finalizeze peste 7000 de dosare și că are nevoie de...

Șefa DNA a uitat să o ancheteze pe cumnata sa, Adrian Lascu, pentru fapte de mare corupție

Șefa DNA a uitat să o ancheteze pe cumnata sa, Adrian Lascu, pentru fapte de mare corupție

Adriana Lascu, cumnata șefei DNA, Laura Codruța Kovesi nu este ceretată în acestă cauză deși DNA ar fi trebui să deschidă o anchetă la solicitarea Oficiul European de Luptă Atifraudă...

Un martor PROTEJAT de DNA RUPE tăcerea!

Un martor PROTEJAT de DNA RUPE tăcerea!

Dezvăluiri bulversante ale unui martor protejat de către Direcția Națioanlă Anticorupției (DNA)! Acesta a fost convins să dezvăluie modul în care instituția își construiește dosarele și a oferti detalii despre...

CE SPUNE Cristian Rizea, deputatul PSD trimis în judecată de DNA, despre POZELE DE VACANȚĂ cu generalul Elena Istode, șefa acoperiților din SRI

CE SPUNE Cristian Rizea, deputatul PSD trimis în judecată de DNA, despre POZELE DE VACANȚĂ cu generalul Elena Istode, șefa acoperiților din SRI

Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA, a spus, la România TV, despre pozele în care apare alături de generalul Elena Istode, șefa acoperiților SRI, că aceasta...

Kovesi DESPRE ARANJAREA DOSARELOR, în ceea ce POATE FI DECLARAŢIA ANULUI. S-a vorbit despre SRI, judecători, OFIŢERI DE INFORMAŢII, Traian Băsescu şi VIAŢA DUPĂ ŞEFIA DNA

Kovesi DESPRE ARANJAREA DOSARELOR, în ceea ce POATE FI DECLARAŢIA ANULUI. S-a vorbit despre SRI, judecători, OFIŢERI DE INFORMAŢII, Traian Băsescu şi VIAŢA DUPĂ ŞEFIA DNA

Kovesi despre aranjarea dosarelor, în ceea ce poate fi declaraţia anului. Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a respins joi acuzațiile lansate de fostul deputat Sebastian Ghiță referitoare la...

Cum călărește Klaus Iohannis Guvernul de guguștiuci, Sorin Grindeanu, zis și Guvernul Majorității Zdrobitoare | ROMANIA LUI CRISTOIU

Cum călărește Klaus Iohannis Guvernul de guguștiuci, Sorin Grindeanu, zis și Guvernul Majorității Zdrobitoare | ROMANIA LUI CRISTOIU

Miercuri, 18 ianuarie 2017, seara, la emisiunea România9, realizată de Ionuţ Cristache pe TVR, noi, cei trei invitaţi - eu, Marius Pieleanu şi Mirel Curea -, l-am rugat pe moderator,...

Procurorul General a confirmat în CSM amestecul SRI în dosarele instrumentate de procurori

Procurorul General a confirmat în CSM amestecul SRI în dosarele instrumentate de procurori

Asociaţiile au atras atenţia din 2015 că interferenţa SRI în justiţie în urma unor decizii secrete ale CSAT subminează statul de drept şi democraţia Procurorul General, Augustin Lazăr, a spus...

UNDE ESTE Sebastian Ghiţă? POLIŢIA A DAT UN RĂSPUNS aşteptat de toată ţara. SE MAI AFLĂ SAU NU ÎN ŢARĂ patronul fugar de la România TV?

UNDE ESTE Sebastian Ghiţă? POLIŢIA A DAT UN RĂSPUNS aşteptat de toată ţara. SE MAI AFLĂ SAU NU ÎN ŢARĂ patronul fugar de la România TV?

Unde este Sebastian Ghiţă? Poliţia a dat un răspuns aşteptat de toată ţara. Antena 3 a solicitat un răspuns cu privire la dispariţia lui Sebastian Ghiţă, dar reprezentanţii Poliției Române...

Omul uns de Mazăre, director general al societăţii Confort Urban SRL, a fost pus sub control judiciar de DNA

Omul uns de Mazăre, director general al societăţii Confort Urban SRL, a fost pus sub control judiciar de DNA

Cristinel Viorel Farcaş, director general al societăţii Confort Urban SRL, firmă cu capital integral de stat, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul în care este...

Captură record a DNA la Vama Vărșand. 18 polițiști au fost reținuți pentru contrabandă cu țigări

Captură record a DNA la Vama Vărșand. 18 polițiști au fost reținuți pentru contrabandă cu țigări

După descinderile de ieri, de la Vama Vărşand, judeţul Arad, procurorii DNA au reținut un comisar și mai mulți agenți de poliție. Ei sunt acuzați că au cerut şi primit...

Ce ceas poartă Laura Codruța Kovesi. Un model hi-tech, cu toate opțiunile posibile

Ce ceas poartă Laura Codruța Kovesi. Un model hi-tech, cu toate opțiunile posibile

Șefa DNA, Laura Codruța Koveși, a fost observată purtând un ceas hi-tech, în emisiunea de la Europa FM. Dispozitivul este unul dintre cele mai performante de pe piață, având cam...