Sebastian Ghiță este un fugar pe care (din principiu) nu trebuie să-l băgăm în seamă, un inculpat ale cărui spuse nu trebuie cercetate (pentru că nu întrunește standardele de moralitate cerute de un auto-denunț), iar postul de știri România TV, care a difuzat mesajele sale filmate, trebuie închisă, sau măcar amendată cu milioane de lei, până când își dă obștescul sfârșit.

Toate aceste aserțiuni le-am putut găsi în presă zilele trecute, consemnate de unii cu bucurie, de alții cu teamă, venind din partea ambasadorului SUA, a șefei DNA și a unei analiste- ongiste. Nu am găsit nici un mesaj de revoltă, nici o tresărire de orgoliu din partea vreunui lider de opinie, ca și când aceste lucruri trebuiau luate așa cum ne-au fost livrate, fără nici o critică. Ca să nu ne vină rândul, Doamne Ferește!

De peste 10 ani s-a construit o imagine din care rezultă că tot ceea ce se întreprinde în materie de luptă anti-corupție, cu toate componentele ei instituționale, beneficiază de eterna prezumție de nevinovăție. O parte din ziariștii acreditați direct la DNA și indirect la SRI au devenit o specie aparte, o castă în care ierarhia este dată de modul în care primesc informații privilegiate din anchete, sau execută diverse personaje incomode folosind argumentele procurorilor. Eu o văd în presă, alții o văd în politică.

Daniel Gheorghe, deputat PNL, definea ieri astfel acest tip de relație: „Confuzia dintre PNL și rolul de «groupie » al procuraturii este un mare risc moral, identitar și electoral pentru cel mai vechi și mai demn partid din istoria României.” Eu cred că definiția este mult mai largă și include oameni din diverse grupuri sociale, pentru că așa cum v-am spus de presă, vedem că există în politică, sigur găsim și în societatea civilă, acest soi de groupie, tipul de fan mult mai interesat de relația cu starul rock decât de muzica lui. La noi sunt preferați ofițerii superiori din SRI și șefii Parchetelor, dar asta ține de specificul românesc al construcției amintite. În cazul groupie, relațiile de tip obsesiv ajung să aibă și o conotație sexuală, dar zic să ne oprim aici cu explorarea inconștientului.

Dacă ne gândim de unde s-a plecat, de la mesajele transmise de Sebastian Ghiță privind încrengătura de interese dintre ofițeri CIA, generali SRI, procurori și oameni de afaceri, mare parte din afirmațiile acestuia fiind confirmate, ne putem întreba de unde atâta înverșunare. De ce este nevoie de o asemenea operațiune de decredibilzare a unui fost parlamentar, membru al Comisiei SRI, care s-a hotărât să dea în vileag o parte a aranjamentelor oculte la care a asistat? Suntem în situația paradoxală în care presa este îndemnată explicit să nu cerceteze dedesubturile acțiunilor descrise de Sebastian Ghiță, ci să le îngroape în tăcere. Iar o mare parte din mediile jurnalistice s-a conformat. Destul de înfricoșător, ca să fiu sincer…

Ca unul care a urmărit îndeaproape evoluția cazului și a obținut informații și reacții pe tot parcursul acestuia vă pot spune că Binomul, așa cum a denumit Ion Cristoiu alianța SRI-DNA, are de gând să se răzbune! O va face pe Sebastian Ghiță, dacă-l va prinde, o să o facă pe România TV pentru că a avut curajul să difuzeze înregistrările filmate de acesta, vrând să dea un exemplu de reacție de pedepsire. Spre știința altora. De aici îndemnurile publice la pedepsirea postului de știri România TV după exemplul OTV, ca și când acesta a devenit standardul democratic în materie de libertate de exprimare, de te face să pui mâna pe Constituție.

Art 30. „Libertatea de exprimare” (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.