dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Procurorul General al României A SOLICITAT încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a procurorilor Sima şi Hăineală. DECLARAŢII DE ULTIMĂ ORĂ ale lui Augustin Lazăr DESPRE cei doi

Procurorul General al României A SOLICITAT încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a procurorilor Sima şi Hăineală. DECLARAŢII DE ULTIMĂ ORĂ ale lui Augustin Lazăr DESPRE cei doi

Augustin Lazăr, procurorul general al României, s-a prezentat în această dimineață la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Acolo, procurorii au luat în discuţie solicitarea lui Augustin Lazăr de încetare a...

Instanţa restituie la DNA dosarul lui Ioan Oltean. Cum s-a ajuns aici

Instanţa restituie la DNA dosarul lui Ioan Oltean. Cum s-a ajuns aici

Instanţa a restituit dosarul lui Ioan Oltean, dosar în care fostul lider PDL este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Instanţa supremă a restituit la...

13, numărul Ordonanței, este cu ghinion pentru Ministerul Justiției | Proteste anti-Guvern

13, numărul Ordonanței, este cu ghinion pentru Ministerul Justiției | Proteste anti-Guvern

Două premiere într-o singură zi: anchetă pentru emiterea unei OUG și retragerea unui secretar de stat care tocmai fusese delegat cu atribuții de ministru! Pe 1 februarie, la ora 23.55,...

24 de ore de foc. Filmul celei mai crâncene bătălii dintre Puteri | Proteste anti-Guvern

24 de ore de foc. Filmul celei mai crâncene bătălii dintre Puteri | Proteste anti-Guvern

După o noapte cu proteste agitate, ziua a început cu demisia unui ministru, explicații din partea SRI, acuzații de la Cotroceni, și lămuriri de la Ministerul de Interne. Liviu Dragnea,...

Guvernul nu s-a speriat de proteste şi DNA | Proteste anti-Guvern

Guvernul nu s-a speriat de proteste şi DNA | Proteste anti-Guvern

Social-democraţii din teritoriu vor declanşa o acţiune de strângere de semnături privind susţinerea programului de guvernare și nu renunță la OUG pe Codurile penale Este ora 16.30. Preşedintele PSD, Liviu...

Fostă senatoare ALDE, mesaj SFIDĂTOR pe Facebook. Ce PROPUNERI face

Fostă senatoare ALDE, mesaj SFIDĂTOR pe Facebook. Ce PROPUNERI face

Fosta senatoare ALDE, Cristiana Anghel, a scris un mesaj revoltător pe pagina sa de Facebook. Ea propune inclusiv interzicerea protestelor. "Dacă nu vreți să muriți cu dreptatea în brațe (justiția...

Din însemnările unui cronicar al Războiului civil politic din aceste zile. Azi: Dar de Administrarea țării cine dracu se mai ocupă?! | ROMANIA LUI CRISTOIU

Din însemnările unui cronicar al Războiului civil politic din aceste zile. Azi: Dar de Administrarea țării cine dracu se mai ocupă?! | ROMANIA LUI CRISTOIU

Textele de pe cristoiublog.ro apar și pe facebook. În zilele din urmă facebook-ul meu a fost invadat de un val de înjurături.  O clipă m-am gîndit să-l blochez. Scriu de...

Traian Băsescu, declaraţii CUTREMURĂTOARE: "Poate fi începutul unui război hibrid". Despre OUG: "Da, îl scapă pe Dragnea".

Traian Băsescu, declaraţii CUTREMURĂTOARE: "Poate fi începutul unui război hibrid". Despre OUG: "Da, îl scapă pe Dragnea".

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a avut o intervenţie telefonică la B1 TV, unde a discutat despre proteste şi situaţia politică din România. "Nu îmi dau seama ce anchetă se poate...

SCENARIU-BOMBĂ. DNA pregătește punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea, Florin Iordache, Șerban Nicolae! CUM POATE IOHANNIS SĂ RĂSTOARNE GUVERNUL GRINDEANU!

SCENARIU-BOMBĂ. DNA pregătește punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea, Florin Iordache, Șerban Nicolae! CUM POATE IOHANNIS SĂ RĂSTOARNE GUVERNUL GRINDEANU!

DNA pregătește o mișcare de forță. Nici Iohannis nu stă degeaba. Cum poate fi răsturnat guvernul Grindeanu și acuzați lideri PSD. Un scenariu-bombă. Potrivit unui articol publicat de România Liberă,...

Financial Times: Trebuie transmis un avertisment zelului excesiv al DNA. "Amploarea cooperării între DNA şi servicii de informaţii din România reprezintă un motiv de preocupare pentru instituţiile internaţionale"

Editorialistul Financial Times, Nick Kochan, felicită noul Guvern pentru că a tăiat din elanul naţional în ceea ce priveşte lupta anticorupţie. "Cei 250.000 de protestatari de pe străzile Bucureştiului s-ar...

DNA confirmă că s-a depus o sesizare legată de modificarea ordonanțelor de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale

DNA confirmă că s-a depus o sesizare legată de modificarea ordonanțelor de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale

DNA a confirmat, printr-un comunicat de presă, că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legatură cu modalitatea de adoptare a...

Procurorul general a întors-o ca la PLOIEŞTI. Protocoalele între PARCHET şi SERVICIILE DE INFORMAŢII sunt BUNE

Procurorul general a întors-o ca la PLOIEŞTI. Protocoalele între PARCHET şi SERVICIILE DE INFORMAŢII sunt BUNE

Procurorul general Augustin Lazăr a revenit azi asupra chestiunii protocoalelor încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi serviciile de informaţii, după ce în şedinţa...

Forin Iordache confirmă că DNA a deschis dosar penal împotriva celor care au făcut Ordonanțele

Forin Iordache confirmă că DNA a deschis dosar penal împotriva celor care au făcut Ordonanțele

Ministerul Justiţiei a confirmat că a primit astăzi o solicitare din partea DNA de a transmite, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea ordonanţei de urgenţă...

DENUNȚ PENAL împotriva președintelui PSD. Dragnea este ACUZAT de folosirea INFLUENȚEI pentru a obține FOLOASE NECUVENITE

DENUNȚ PENAL împotriva președintelui PSD. Dragnea este ACUZAT de folosirea INFLUENȚEI pentru a obține FOLOASE NECUVENITE

Mihai Poli'eanu de la mișcarea civică "Inițiativa România" a depus o plângere penală împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea pentru infracțiunea de folosire a "influenței ori autoritatea sa în scopul obținerii...

DNA s-ar putea unii cu DIICOT, iar șef ar putea fi numită Oana Schmidt Hăineală

DNA s-ar putea unii cu DIICOT, iar șef ar putea fi numită Oana Schmidt Hăineală

Fostul ministru Raluca Prună a dat în mandatul său, pe ultima sută de metri o dispoziție în care DNA se unea cu DIICOT, devenind astfel, o instituție capabilă să investigheze...

De ce îi este DATOR Mugur CIUVICĂ şefei DNA Laura Codruţa KOVESI

De ce îi este DATOR Mugur CIUVICĂ şefei DNA Laura Codruţa KOVESI

Laura Codruţa Kovesi, pe vremea când era procurorul general al României, a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în cazul plângerii lui Mugur Ciuvica referitoare la dosarul Armaghedon...

SCENARIU - Guvernul trece la pasul 2: DNA şi DIICOT se topesc într-o nouă instituţie, Kovesi este înlăturată

SCENARIU - Guvernul trece la pasul 2: DNA şi DIICOT se topesc într-o nouă instituţie, Kovesi este înlăturată

Guvernul ar pregăti, potrivit unor surse vehiculate în presă, desfiinţarea DNA şi DIICOT şi contopirea lor într-o nouă instituţie-mamut, urmând ca actuali şefi ai celor două structuri, Laura Codruţa Kovesi...

Ministrul Justiției a ținut cea mai scurtă conferință de presă din istorie

Ministrul Justiției a ținut cea mai scurtă conferință de presă din istorie

Deputații și-au început și ei prima zi de serviciu tot cu scandal, în absența președintelui acestui for legislativ, Liviu Dragnea. De la ora 14.00, a avut loc Biroul permanent al...

Modificarea pe șest a Codului Penal a scos în stradă românii. „Fie noapte, fie zi, protestăm! Vrei să vii?“ | Proteste anti-Guvern

Modificarea pe șest a Codului Penal a scos în stradă românii. „Fie noapte, fie zi, protestăm! Vrei să vii?“ | Proteste anti-Guvern

Piața Victoriei din Capitală a devenit front comun pentru românii din toate colțurile țării. Gerul năprasnic nu le-a putut face față. Zeci de mii de oameni s-au strâns, din nou,...

SURSE. DNA face dosar penal pentru cei care au lucrat la Ordonanța de Urgentă privind grațierea

SURSE. DNA face dosar penal pentru cei care au lucrat la Ordonanța de Urgentă privind grațierea

Antena 3 a anunțat, pe surse, că DNA face dosar penal pentru cei care au lucrat la Ordonanta de Urgentă privind grațierea și că de la Ministerul Justiției ar fost...