Șefa DNA a uitat să o ancheteze pe cumnata sa, Adrian Lascu, pentru fapte de mare corupție
- Ramona Feraru
- 20 ianuarie 2017, 11:45
Adriana Lascu, cumnata șefei DNA, Laura Codruța Kovesi nu este ceretată în acestă cauză deși DNA ar fi trebui să deschidă o anchetă la solicitarea Oficiul European de Luptă Atifraudă (OLAF)
Fabrica de carne din Mediaș este acuzată de OLAF că a fraudat o licitație, în urma căreia a primit, în anul 2005, fonduri nerambursabile SAPARD în valoare de 1,95 de milioane de euro, pentru retehnologizarea liniei de producție a fabricii de carne din județul Sibiu, scriu jurnaliștii de la un important cotidian, Jurnalul National.
Adriana Lascu, soția lui Sergiu Lascu, fratele Laurei Codruța Kovesi, a activat ca cenzor al fabricii de carne Salconserv SA Mediaș, chiar în timp ce Oficiul pentru Luptă Antifraudă (OLAF) derula o amplă investigație privitoare la modul în care România și Bulgaria au expertizat finanțări SAPARD acordate către mai multe societăți, printre care și Salconserv.
Una dintre cele 11 societăți care activează pe piața cărnii din România investigate, în anul 2005, de Oficiul European de Luptă Atifraudă (OLAF) a avut-o drept cenzor pe cumnata Laurei Codruța Kovesi. Adriana Lascu, soția fratelui procurorului-șef al DNA, Sergiu Lascu, a deținut această calitare chiar în perioada în care Direcția Națională Anticorupție ar fi trebuit să declanșeze, la solicitarea OLAF, o anchetă penală referitoare la modul în care cele 11 companii au trucat licitațiile pentru obținerea de fonduri SAPARD. În timp ce pe ancheta penală s-a așternut praful, fabrica de carne implicată în acest scandal, SC Salconserv SA Mediaș, a fost sancționată de către statul român, la cinci ani după declanșarea investigațiilor OLAF, cu rezilierea contractului finanțat din fonduri nerambursabile, iar la sfârșitul anului trecut, compania, aflată în insolvență, a fost scoasă la licitație de către Casa de Insolvență Transilvania, scriu jurnaliștii.
Astfel, OLAF a declanșat, în iulie 2008, acțiuni de verificare a tuturor proiectelor de finanțare, în cadrul Măsurii 1.1, submăsura 02 “carne, produse din carne și ouă”, un proiect administrat de Ministerul Agriculturii din Bulgaria. Ulterior, OLAF a decis să extindă cercetările și în România, efectuând controale pentru a verifica autenticitatea obiectelor contractelor și a facturilor emise de numeroși furnizori de echipamente de procesare a cărnii, pentru solicitanți, cu fonduri SAPARD din România. În urma acestor anchete, OLAF a cerut Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit să declare neeligibilă întreaga sumă plătită în cadrul acestor proiecte. Au fost identificate, astfel, unsprezece societăți comerciale care activează în industria cărnii și care au încasat în mod fraudulos fonduri SAPARD, pentru care OLAF a cerut Direcției Naționale Anticorupție să declanșeze anchete penale.
Potrivit unui document al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, OLAF a solicitat în mod expres ca APDRP să procedeze la recuperarea ajutorului financiar nerambursabil fără a aștepta finalizarea investigațiilor DNA și indiferent de rezoluția DNA, subliniind faptul că există suficiente dovezi că cele prezentate reprezintă nereguli grave.
De altfel, nu există niciun indiciu conform căruia DNA ar fi efectuat vreo investigație asupra celor sesizate de OLAF. Cel puțin, la nivel oficial, o astfel de informație nu există. În mod întâmplător, aflăm de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, dintr-o notificare publicată în Monitorul Oficial al României din 21 octombrie 2008 (ulterioară declanșării procedurilor OLAF) că, în data de 17 septembrie 2008, Adunarea Generală a Acționarilor SC Salconserv SA Mediaș a aprobat, cu unanimitate de voturi, numirea în funcția de cenzori ai societății, pentru o perioadă de trei ani, a lui Andrei Szoke, a Mariei Duma și a Adrianei Lascu. La momentul declanșării investigației OLAF, Kovesi era procuror DIICOT la Sibiu și, ulterior, a devenit procurorul general al României.
Deși se afla sub investigații, în septembrie 2008, AGA Salconserv SA a mai luat o decizie prin care a fost aprobată semnarea de către societate a unui contract de împrumut cu EFG Bank Luxembourg SA, pentru un credit de 3.752.000 de euro, împrumut ce ura să fie garantat cu o scrisoare de garanție bancară emisă de Bancpost SA, la cererea Salconserv SA.
La sfârșitul anului 2009, mai exact în 8 decembrie, Adunarea Generală a Acționarilor SC Salconserv SA Mediaș a decis să revoce comisia de cenzori, întrucât a fost numită în calitatea de auditor financiar SC Pricewaterhousecoopers Audit SRL. La mai puțin de un an de la aceste modificări, la finalul anului 2010, contractul de finanțare cu fonduri SAPARD al Salconserv SA a fost reziliat, prin decizia ADRP, care a efectuat, la rândul său, un control la jumătatea anului 2010. Potrivit unor surse din Ministerul Agriculturii, procesul-verbal de control al APDRP a ținut cont de investigațiile efectuate de OLAF, cu cinci ani înainte. Conform acestui proces-verbal, rezilierea contractului a survenit ca urmare a constatării încălcării prevederilor referitoare la derularea achizițiilor și a situațiilor de conflict de interese. Mai mult, ar fi fost încălcat articolul 4 din Acordul Multianual de Finanțare a Programului SAPARD, care se referă la faptul că “cheltuiala va fi eligibilă pentru sprijinul comunitar dacă este în conformitate și cu acest acord și numai în cazul în care utilizarea asistenței SAPARD este în concordanță cu principiile managementului financiar adecvat și, în special, ale economiei și eficienței costurilor”.
Salconserv SA Mediaș a fost acuzată, în 2005, de OLAF, că a fraudat o licitație, încasând 1,9 milioane de euro pentru retehnologizarea liniei de producție. În 2008, în momentul declanșării investigației OLAF, cenzor al Salconserv a fost numită cumnata Laurei Kovesi.
Adriana Lascu lucrează, în nume personal sau prin compania de contabilitate pe care o deține, ca auditor financiar pentru mai multe societăți la care Primăria Mediaș este acționar principal. Două dintre aceste entități sunt Eco-Sal SA și Piața Prim-Com SA.