dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Procuroarea Mihaiela Iorga Moraru dă cărţile pe faţă. Dezvăluiri incendiare despre a faptele ilegale ale Laurei Codruţa Kovesi

Procuroarea Mihaiela Iorga Moraru dă cărţile pe faţă. Dezvăluiri incendiare despre a faptele ilegale ale Laurei Codruţa Kovesi

Ultimul termen în dosarul în care procuroarea Mihaiela Iorga Moraru a dat în judecată Inspecţia Judiciară a avut loc pe data de 22 martie, la Curtea de Apel Bucureşti. Procuroarea...

Lovitură teribilă! Șefa DNA Bacău este anchetată de SIIJ

Lovitură teribilă! Șefa DNA Bacău este anchetată de SIIJ

Șefa DNA Bacău, Cornelia Hrincescu, este vizată într-un dosar aflat în instrumentarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție. Dosarul privește modul cum fostul ministru de Interne Gabriel Berca a fost...

La Ploieşti a apărut un panou publicitar împotriva foştilor procurori Portocală şi Mircea Negulescu. „Zeci de familii distruse de Portocală, Onea & Co”

La Ploieşti a apărut un panou publicitar împotriva foştilor procurori Portocală şi Mircea Negulescu. „Zeci de familii distruse de Portocală, Onea & Co”

La Ploieşti, pe drumul care duce spre clădirea Judecătoriei Ploieşti, amplasată în spatele Muzeului Judeţean de Istorie, a apărut un panou publicitar pe care se poate citi un mesaj care...

Acuzații grave împotriva Gabrielei Firea. Nicușor Dan a depus o plângere penală la DNA

Acuzații grave împotriva Gabrielei Firea. Nicușor Dan a depus o plângere penală la DNA

Deputatul Nicuşor Dan s-a prezentat la sediul DNA, vineri, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, pentru a depune o plângere penală împotriva primarului general, Gabriela Firea, după ce...

O nouă lovitură pentru DNA. Negulescu  „nu știe” de ce a fost chemat la Secția de Investigare a Magistraților

O nouă lovitură pentru DNA. Negulescu „nu știe” de ce a fost chemat la Secția de Investigare a Magistraților

Fostul procuror de la DNA Ploiești Mircea Negulescu, zis și ”Portocală”, a fost chemat astăzi în fața magistraților de la Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, unde i s-a prelungit...

Lovitură pentru fostul procuror „Portocală”. Mircea Negulescu, chemat din nou la PÎCCJ

Lovitură pentru fostul procuror „Portocală”. Mircea Negulescu, chemat din nou la PÎCCJ

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, primește o nouă lovitură din partea magistraților. Alături de el, și fostul procuror Mircea Negulescu, zis și „Portocală”, a ajuns la PÎCCJ pentru...

Unde a trimis DNA Dosarul "Ghiţă-Ponta-Blair"

Unde a trimis DNA Dosarul "Ghiţă-Ponta-Blair"

Dosarul "Ghiţă-Ponta-Blair" a fost înaintat de DNA către secţia specială de anchetare a magistraţilor încă din 13 februarie. „Au fost înaintate Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie un număr de...

Lovitură înainte de alegeri de la DNA. Un europarlamentar român a fost trimis în judecată

Lovitură înainte de alegeri de la DNA. Un europarlamentar român a fost trimis în judecată

Europarlamentarul Laurențu Rebega, vicepreședinte Pro România, partidul condus de Victor Ponta, a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de instigare la fraudă cu fonduri europene și...

BREAKING NEWS! Lucian Onea, in fata magistratilor de la Sectia speciala

BREAKING NEWS! Lucian Onea, in fata magistratilor de la Sectia speciala

Procurorul din "unitatea de elita" DNA Ploiesti Lucian Onea s-a prezentat astazi in fata magistratilor de la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie. Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi...

Abuzurile DNA distrug destinele asfaltatorilor. Halucinant: prejudiciu zero, dar închisoare cu executare

Abuzurile DNA distrug destinele asfaltatorilor. Halucinant: prejudiciu zero, dar închisoare cu executare

Asfaltatorul Nelu Iordache a fost condamnat pe nedrept la închisoare cu executare, chiar dacă motivarea instanței de judecată prevedea că nu există un prejudiciu. După ce a stat mai bine...

„Caracatiţa” lui Portocală, devoalata la SIIJ, de către un om de afaceri

„Caracatiţa” lui Portocală, devoalata la SIIJ, de către un om de afaceri

„Caracatița” procurorului Negulescu Mircea (”Portocală”) a fost devoalata marţi, la Secția de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Omul de afaceri prahovean Nistoroiu Vuţă Adrian a fost audiat marţi, în calitate...

Istoria plicului galben, dezvăluită de Dana Gîrbovan și confirmată de judecătorul Pistol

Istoria plicului galben, dezvăluită de Dana Gîrbovan și confirmată de judecătorul Pistol

Judecătoarea Dana Gîrbovan, șefa Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a dezvăluit, anul trecut, într-un interviu pentru Evenimentul zilei, faptul că a afl at încă din 2010 că existau „plicuri...

Lucrătorul vamal care a deconspirat șpăgarilor descinderile din vămile din vestul țării în 2012, a ajuns șef de vamă

Lucrătorul vamal care a deconspirat șpăgarilor descinderile din vămile din vestul țării în 2012, a ajuns șef de vamă

Neta Șaptebani, lucrătorul vamal care a deconspirat șpăgarilor descinderile din vămile din vestul țării în 2012, a fost numită șef la Vama Moravița. Decizia Ministerului Finanțelor vine pe fondul unei...

Marius Iacob pleacă din fruntea DNA

Marius Iacob pleacă din fruntea DNA

Procurorul Marius Iacob (foto) a demisionat din funcţia de adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta urmează să îşi continue activitatea de procuror tot în cadrul instituţiei, transmite Agerpres. Un complet...

Unde se ascunde un fost parlamentar PSD dat în urmărire internațională. Ex-deputat condamnat pentru mită

Unde se ascunde un fost parlamentar PSD dat în urmărire internațională. Ex-deputat condamnat pentru mită

Fost parlamentar și membru PSD, Cristian Rizea a fost dat în urmărire internațională, printr-o decizie, data marți, de Curtea de Apel București. El a fost condamnat la 4 ani şi...

Misterul plicului galben din sala de judecată. DNA trimite plicuri „confidențiale” judecătorilor de caz

Misterul plicului galben din sala de judecată. DNA trimite plicuri „confidențiale” judecătorilor de caz

Marți a fost judecat dosarul cunoscut ca „dosarul licențelor Microsoft”, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție fostul ministru al...

Fostul șef DNA Ploiești, revocat legal. Cererea de anulare a deciziei CSM a fost respinsă

Fostul șef DNA Ploiești, revocat legal. Cererea de anulare a deciziei CSM a fost respinsă

Cererea înaintată de fostul șef al DNA ploiești, Lucian Onea, pentru suspendarea hotărârii CSM prin care a fost revocat, a fost respinsă. Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi, 19...

Kovesi și „elita” procurorilor vor ajunge să citeze din Postelnicu: Am fost niște dobitoci!

Kovesi și „elita” procurorilor vor ajunge să citeze din Postelnicu: Am fost niște dobitoci!

A-nceput de ieri să cadă câte-un procuror. O parafrază actuală. Întâi au fost procurorii Eva, Papici, Țuluș, Iorga, Stoina, apoi nervoșii și infatuații Mircea Negulescu-Portocală și Lucian Onea, urmați de...

Lovitură pentru DNA. Marius Iacob a fost sancționat „pentru săvârşirea abaterii disciplinare”

Lovitură pentru DNA. Marius Iacob a fost sancționat „pentru săvârşirea abaterii disciplinare”

Procurorul-șef adjunct al DNA, Marius Iacob, a fost sancționat cu avertisment pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, a hotărât, luni, un complet de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și...

Liviu Dragnea, lovitură dură pe patul de spital. Ce decizie de ultimă oră a luat Înalta Curte

Liviu Dragnea, lovitură dură pe patul de spital. Ce decizie de ultimă oră a luat Înalta Curte

Președintele PSD primește o lovitură de la Înalta Curte, chiar dacă acesta se află internat într-un spital. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât care va fi data la...