Marius Iacob pleacă din fruntea DNA

Marius Iacob pleacă din fruntea DNA

Procurorul Marius Iacob (foto) a demisionat din funcţia de adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta urmează să îşi continue activitatea de procuror tot în cadrul instituţiei, transmite Agerpres.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis luni o acţiune a Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca Marius Iacob să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare. Iniţial, în septembrie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Marius Iacob nu a săvârşit o abatere disciplinară, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, care a fost admis luni de Instanţa supremă. Este vorba despre abateri disciplinare sâvârşite în legătură cu reprezentarea instituţiei în procesul Mihaiela Moraru Iorga-DNA, intentat de magistrat după ce a fost revocat din Direcţie.