divort

Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile codului civil al României. Există patru tipuri de divorț, definite în Art. 373.

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;

d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.[1] Divorțul are loc conform dispozițiilor codului de procedură civilă al României (art 914 – 934).

În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei se pune problema acordării custodiei asupra minorilor. În acest caz, se formează o familie de tip monoparental în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.

În afară de divorțul prin instanță (instanța competentă fiind Judecătoria), divorțul poate avea loc, dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice, și pe cale administrativă sau notarială.

Anamaria Prodan rupe tăcerea. De când s-a despărțit, de fapt, de Reghe și cum a aflat că are amantă Video

Anamaria Prodan rupe tăcerea. De când s-a despărțit, de fapt, de Reghe și cum a aflat că are amantă Video

Aflată în plin proces de divorț cu Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan nu scapă nici o ocazie ca să-l atace. O face ori de câte ori are ocazia, alimentând vâlvătăile scandalului...

Divergențele dintre mame și copii nu pot fi oprite. Nici divorțul, boala sau moartea nu îi mai poate apropia pe copii de mamele lor

Divergențele dintre mame și copii nu pot fi oprite. Nici divorțul, boala sau moartea nu îi mai poate apropia pe copii de mamele lor

La începutul fiecărui an nou, oamenii își iau adesea hotărâri de a schimba aspecte din viața lor pe care le consideră greșite. Pentru unii, aceste promisiuni față de ei înșiși...

Dramele amoroase care bat filmul în Cetatea Filmului! Terminator nu și-a revenit nici azi după divorțul de nepoata lui Kennedy

Dramele amoroase care bat filmul în Cetatea Filmului! Terminator nu și-a revenit nici azi după divorțul de nepoata lui Kennedy

Arnold Schwarzenegger și una dintre nepoatele președintelui Keknnedy, Maria Shiver, ziaristă faimoasă peste Ocean, s-au iubit foarte mult. Au trecut peste nemulțumirile părinților ei legate de ginere, s-au căsătorit, erau...

Războiul Prodan - Reghe a trecut la nivelul următor! Fiul lor e la mjiloc. Ce îi impută impresara Corinei Caciuc

Războiul Prodan - Reghe a trecut la nivelul următor! Fiul lor e la mjiloc. Ce îi impută impresara Corinei Caciuc

Anamaria Prodan a lansat un nou atac la adresa celui cu care e în plin proces de divorț. Impresara a dezvăluit o întâmplare incredibilă cu Laurențiu Reghecampf, care îl are...

Iubita lui Reghe, primul mesaj pentru Anamaria Prodan. Impresara se va înfuria rău. Cine va fi aruncat în joc, dacă impresara va jigni din nou

Iubita lui Reghe, primul mesaj pentru Anamaria Prodan. Impresara se va înfuria rău. Cine va fi aruncat în joc, dacă impresara va jigni din nou

Corina Caciuc, iubita lui Laurențiu Reghecampf, a vorbit despre atacurile pe care le-a lansat Anamaria Prodan la adresa ei și a afirmat că se va apăra. Corina Caciuc, iubita lui...

Viața bate filmul! Povestea de dragoste uimitoare dintre șeicul Dubaiului și soția sa! Dormeau pe saci plini de bani

Viața bate filmul! Povestea de dragoste uimitoare dintre șeicul Dubaiului și soția sa! Dormeau pe saci plini de bani

Șeicul Dubaiului și soția sa, prințesa Haya, și-au spus adio. Povestea lor de dragoste este demnă de scris în cărți! Totul a început cu iubire, cadouri și atenție, dar s-a...

Laurențiu Reghecampf a intrat în criză profundă, Anamaria Prodan exultă: „Va fi din ce în ce mai rău”. Motivul pentru care nu e concediat antrenorul

Laurențiu Reghecampf a intrat în criză profundă, Anamaria Prodan exultă: „Va fi din ce în ce mai rău”. Motivul pentru care nu e concediat antrenorul

Anamaria Prodan a vorbit despre perioada foarte proastă prin care trece antrenorul Laurențiu Reghecampf, la CS „U” Craiova, și a explicat de ce nu e dat afară fostul ei soț....

Numărul divorțurilor a crescut în pandemie. Vedetele care și-au spus adio în acest an

Numărul divorțurilor a crescut în pandemie. Vedetele care și-au spus adio în acest an

Pandemia a venit la pachet cu o serie de probleme. Numărul cuplurilor celebre care au divorțat a crescut în acest an. Vedetele s-au confruntat cu tensiuni, percepții diferite sau stări...

Celebra știristă primește o lovitură dură de unde se aștepa mai puțin. Bomba a explodat după opt ani

Celebra știristă primește o lovitură dură de unde se aștepa mai puțin. Bomba a explodat după opt ani

Au trecut deja opt ani de când Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu au decis să pună capăt căsniciei. Ambii și-au refăcut viața, însă se ceartă în continuare pentru avere, în...

Bomba a explodat în curtea lui Reghecampf. A căzut în capcană. Nici nu i-a trecut prin cap că ar putea să se întâmple asta

Bomba a explodat în curtea lui Reghecampf. A căzut în capcană. Nici nu i-a trecut prin cap că ar putea să se întâmple asta

Laurențiu Reghecampf nu are rezultate la CS „U” Craiova, și riscă să fie concediat de patronul Mihai Rotaru, pentru că oltenii nu mai au șanse la titlul din Liga I.....

Divorțul anului în teatrul autohton. Din păcate, e adevărat. Și-a luat bagajul și a plecat

Divorțul anului în teatrul autohton. Din păcate, e adevărat. Și-a luat bagajul și a plecat

În urmă cu câteva luni, Vlad Zamfirescu (47 de ani), fiul lui Florin Zamfirescu, și-a părăsit soția și cei doi copii. Acesta a declarat că se axează pe carieră, în...

Anamaria Prodan nu-l iartă pe Reghe. Secretul pe care l-a dezvăluit în plin divorț

Anamaria Prodan nu-l iartă pe Reghe. Secretul pe care l-a dezvăluit în plin divorț

După ce mulți ani au dat impresia că formează un cuplu perfect, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ajuns la război. Ajunși la divorț, după ce Reghe și-a găsit fericirea...

VIDEO. Cum se înțelege chef Patrizia Paglieri cu fiul ei, Francesco, după ce au făcut echipă la „Asia Express”

VIDEO. Cum se înțelege chef Patrizia Paglieri cu fiul ei, Francesco, după ce au făcut echipă la „Asia Express”

Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, au făcut una dintre cele mai savuroase echipe ale sezonului 4 „Asia Express”. Deși nu exista zi în care cei doi să nu aibă...

Cum poți evita divorțul? Preotul vedetelor, Vasile Ioana, vine cu exemple practice. „Cartea familiei” ascunde toate răspunsurile

Cum poți evita divorțul? Preotul vedetelor, Vasile Ioana, vine cu exemple practice. „Cartea familiei” ascunde toate răspunsurile

Divorțul reprezintă pentru români o problemă majoră. Dacă în primul an după Revoluție înregistram un divorț la fiecare șase căsnicii, potrivit celor mai recente date la fiecare patru căsătorii se...

Ruptură total neașteptată înainte de sărbători: Nicoleta Luciu și Zslot Cergo își spun adio

Ruptură total neașteptată înainte de sărbători: Nicoleta Luciu și Zslot Cergo își spun adio

Nicoleta Luciu și soțul ei, Zsolt Csergo divorțează. Aceștia au împreună 4 copii minunați, dar lucrurile nu mai stau așa roz în viața celor doi. Decizia a fost luată: cuplul...

A intrat Bill Gates în depresie? Anul 2021 i-a dat peste cap întregul univers. „Lumea mea nu a fost niciodată atât de mică”

A intrat Bill Gates în depresie? Anul 2021 i-a dat peste cap întregul univers. „Lumea mea nu a fost niciodată atât de mică”

Bill Gates a finalizat bilanțul anului 2021, pe care l-a și publicat. Cofondatorul Microsoft este „în mod oficial o persoană care trăiește singură”, doi dintre copiii săi plecând, recent, de...

FOTO. Cristiana Copos nu renunță la verighetă nici după ce fostul soț s-a recăsătorit

FOTO. Cristiana Copos nu renunță la verighetă nici după ce fostul soț s-a recăsătorit

Zilele trecute, fotoreporterii EVZ au întâlnit-o pe fosta soție a lui George Copos în zona Dorobanți, acolo unde deține mai multe cofetării. Încă de când a demarat acest business, Cristiana...

Blestemul lansat asupra Familiei Regale! Prințesa nu va putea fi fericită în veci. A plecat departe

Blestemul lansat asupra Familiei Regale! Prințesa nu va putea fi fericită în veci. A plecat departe

Se pare că membrii familiei Grimaldi sunt urmăriți de un blestem cumplit încă din secolul al XIII-lea. Prințesa Charlene de Monaco pare să fie mai nefericită ca oricând și a...

VIDEO. Împreună, dar separați! Ilie Năstase și Ioana Năstase nu divorțează, dar nici nu se mai agrează. Vezi cum decurg întâlnirile dintre ei

VIDEO. Împreună, dar separați! Ilie Năstase și Ioana Năstase nu divorțează, dar nici nu se mai agrează. Vezi cum decurg întâlnirile dintre ei

Ilie Năstase și soția lui, Ioana Năstase par să calce pe urmele celebrului cuplu Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, doar că de această dată Ioana este cea care tot intentează...

O vedetă din România face noi  dezvăluiri șocante: ”Bătălia nu a luat sfârșit. Sper ca soţul meu să nu rămână Motanul Încălţat”

O vedetă din România face noi dezvăluiri șocante: ”Bătălia nu a luat sfârșit. Sper ca soţul meu să nu rămână Motanul Încălţat”

Anamaria Prodan nu iartă nimic! Impresara a făcut noi acuzații neașteptate la adresa lui Reghe. Antrenorul este la un pas să fie renegat de familie. Anamaria Prodan este din ce...