divort

Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile codului civil al României. Există patru tipuri de divorț, definite în Art. 373.

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;

d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.[1] Divorțul are loc conform dispozițiilor codului de procedură civilă al României (art 914 – 934).

În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei se pune problema acordării custodiei asupra minorilor. În acest caz, se formează o familie de tip monoparental în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.

În afară de divorțul prin instanță (instanța competentă fiind Judecătoria), divorțul poate avea loc, dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice, și pe cale administrativă sau notarială.

Livia Graur, prezentatoarea știrilor de la Prima TV, divorț în mare secret: „Da, este adevărat, am divorțat! Dar nu-mi voi spăla rufele în public”

Livia Graur, prezentatoarea știrilor de la Prima TV, divorț în mare secret: „Da, este adevărat, am divorțat! Dar nu-mi voi spăla rufele în public”

Prezentatoarea TV Livia Graur, căsătorită timp de 13 ani cu Ștefan Răzvan Graur, anunță faptul că a divorțat deja de fostul soț, procedurile fiind încheiate prin intermediul unui notariat. Cei...

Rupert Murdoch uită de divorț. Magnatul mass-media a fost prezent la nunta nepoatei sale

Rupert Murdoch uită de divorț. Magnatul mass-media a fost prezent la nunta nepoatei sale

Cu al patrulea divorț în curs, ai crede că o nuntă ar fi ultimul loc în care Rupert Murdoch își va uita necazurile. Dar chiar dacă cerneala s-a uscat pe...

Un bihorean acuzat de adulter, obligat să-I plătească fostei soții daune de 20.000 de euro

Un bihorean acuzat de adulter, obligat să-I plătească fostei soții daune de 20.000 de euro

O premieră în rândul instanțelor de judecată din Bihor. Un bărbat acuzat de infidelitate este obligat să-i achite fostei soții despăgubiri de 20.000 de euro. Bărbatul a vândut toate bunurile...

Actorul Brian Austin Green, tătic pentru a cincea oară: „Inima mea este acum în afara corpului meu pentru totdeauna”

Actorul Brian Austin Green, tătic pentru a cincea oară: „Inima mea este acum în afara corpului meu pentru totdeauna”

Actorul Austin Brian Green a devenit tătic pentru cincea oară. Fostul soț al lui Meghan Fox a dezvăluit că este mai fericit ca niciodată. Actorul Austin Brian Green și Sharna...

Cel mai bogat om din Rusia a decis să depună actele de divorț la o instanță din Marea Britanie

Cel mai bogat om din Rusia a decis să depună actele de divorț la o instanță din Marea Britanie

Vladimir Potanin, cel mai bogat om al Rusiei, își va duce lupta juridică cu fosta sa soție la cei mai mari judecători din Marea Britanie într-una dintre cele mai mari...

Războiul Alinei Sorescu cu fostul soț nu a luat sfârșit. „Mă discreditează!” Vedeta este îngropată în datorii

Războiul Alinei Sorescu cu fostul soț nu a luat sfârșit. „Mă discreditează!” Vedeta este îngropată în datorii

Alina Sorescu (35 de ani) și Alexandru Ciucu (46 de ani) divorțează după mai bine de 12 ani de iubire. Vedeta are și probleme financiare la firma ei, iar totul...

Rupert Murdoch, baronul presei, divorțează. Miliardarul de 91 de ani este la al patrulea divorț. Cum va fi afectat imperiul media

Rupert Murdoch, baronul presei, divorțează. Miliardarul de 91 de ani este la al patrulea divorț. Cum va fi afectat imperiul media

Miliardarul Rupert Murdoch și actrița Jerry Hall vor divorța, a informat New York Times. Murdoch s-a căsătorit cu Hall într-o ceremonie discretă într-o locație din centul Londrei în martie 2016....

Judecătorii au decis. Cu cine vor rămâne fetițele cuplului Alina Sorescu-Alexandru Ciucu

Judecătorii au decis. Cu cine vor rămâne fetițele cuplului Alina Sorescu-Alexandru Ciucu

Cele două fetițe ale cuplului Alexandru Ciucu (46 de ani) și Alina Sorescu (35 de ani) vor rămâne alături de mamă, după divorț. Deși cunoscutul designer a făcut tot ce...

Sergey Brin, unul dintre fondatorii Google, divorțează din nou. Are o avere de 94 de miliarde de dolari

Sergey Brin, unul dintre fondatorii Google, divorțează din nou. Are o avere de 94 de miliarde de dolari

Sergey Brin, unul dintre fondatorii Google, aflat pe locul al şaselea în topul celor mai bogaţi oameni, cu o avere estimată la 94 de miliarde de dolari, se desparte legal...

Fosta soție a fiului președintelui american Joe Biden a dezvăluit cum a aflat că este înșelată

Fosta soție a fiului președintelui american Joe Biden a dezvăluit cum a aflat că este înșelată

Kathleen Buhle a aflat din întâmplare după ce a văzut o fotografie cu o femeie pe iPad-ul soțului ei. După ce a trecut peste șocul inițial, și-a confurntat soțul care...

Amber Heard își recunoaște vina din timpul relației cu Johnny Depp, dar nu recunoaște că a mințit

Amber Heard își recunoaște vina din timpul relației cu Johnny Depp, dar nu recunoaște că a mințit

Amber Heard a spus că ea și Johnny Depp au fost „îngrozitori unul pentru celălalt” în timpul relației lor „toxice”, recunoscând că a făcut „multe greșeli – dar a spus...

Alina Sorescu se reface după despărțire. Vedeta va avea propriul show la Sala Palatului. Cine sunt artiștii invitați

Alina Sorescu se reface după despărțire. Vedeta va avea propriul show la Sala Palatului. Cine sunt artiștii invitați

Alina Sorescu este o artistă foarte apreciată la noi în țară. Cu toate astea, vedeta a trecut prin clipe cumplite și se află în plin divorț. Solista și-a luat inima...

Un bărbat și-a ucis soția si pe fata ei chiar în ziua divorțului. A stat cu frică atâția ani. Ce spun autoritățile

Un bărbat și-a ucis soția si pe fata ei chiar în ziua divorțului. A stat cu frică atâția ani. Ce spun autoritățile

O româncă şi fiica ei au fost împuşcate de soțul femeii. Incidentul a avut loc chiar în ziua în care s-a pronunțat divorțul. Cele două nu au mai avut șanse...

CRBL, confesiuni după 15 ani de căsătorie: „Discuții despre divorț am avut, însă spuse la nervi. Suntem vinovați amândoi”

CRBL, confesiuni după 15 ani de căsătorie: „Discuții despre divorț am avut, însă spuse la nervi. Suntem vinovați amândoi”

Din 2008, artistul CRBL este căsătorit cu Elena Vascu. Acesta recunoaște că au mai avut disensiuni în trecut, luând în calcul inclusiv perspectiva de a divorța. Totuși, cei doi au...

Un bărbat i-a plătit soției o sumă uriașă pentru că și-a crescut copiii și a făcut curat în casă. Decizia judecătorilor

Un bărbat i-a plătit soției o sumă uriașă pentru că și-a crescut copiii și a făcut curat în casă. Decizia judecătorilor

Tan, bărbat din China, a fost nevoit să achite despăgubiri soției sale pentru pentru șapte ani în care a crescut copiii și a făcut curățenie în casă. Judecătorii au hotărât...

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan s-au întâlnit. Impresara a avut o reacție total neașteptată. „A ajuns ca vai de el”

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan s-au întâlnit. Impresara a avut o reacție total neașteptată. „A ajuns ca vai de el”

În plin divorț, Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan s-au întâlnit întâmplător într-un restaurant luxos din nordul Capitalei. Cu toate că cei doi au ajuns la cuțite din cauza relației antrenorului...

Anamaria Prodan, lăudată de presa din Marea Britanie. Englezii dezvăluie ce avere are impresara

Anamaria Prodan, lăudată de presa din Marea Britanie. Englezii dezvăluie ce avere are impresara

Impresara Anamaria Prodan a ajuns în presa din Regatul Unit, jurnaliștii britanici descriind-o drept un fost fotomodel Playboy care a achiziționat un club de fotbal. Jurnaliștii de la Daily Star...

Actorul Sergiu Marocico a fost găsit fără suflare în propria locuință. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei sinucideri

Actorul Sergiu Marocico a fost găsit fără suflare în propria locuință. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei sinucideri

Sergiu Marocico era actor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Bărbatul a fost găsit mort în propria locuință, după ce ieri, 7 iunie, și-ar fi agresat soția. Cei doi erau...

Fosta soție a lui Ilie Năstase îi spune adio lui Florin Pastramă. „Am trăit trei ani în mocirlă”

Fosta soție a lui Ilie Năstase îi spune adio lui Florin Pastramă. „Am trăit trei ani în mocirlă”

Brigitte și Florin Pastramă au pus capăt căsniciei și au decis să divorțeze. Relația celor doi a fost destul de tensionată pe tot parcursul ei culminând cu mai multe scene...

Laurențiu Reghecampf, despre o posibilă nuntă cu Corina Caciuc: „Mi-am învățat lecția în dragoste. Trebuia s-o fac mai devreme, așa am simțit”

Laurențiu Reghecampf, despre o posibilă nuntă cu Corina Caciuc: „Mi-am învățat lecția în dragoste. Trebuia s-o fac mai devreme, așa am simțit”

Laurențiu Reghecampf, cel care a fost soțul Anamariei Prodan vreme de 15 ani, și-a refăcut viața cu tânăra Corina Caciuc, despre care spune că a avut multe de suferit din...