demisie

Demisie înseamnă actul prin care o persoană renunță voluntar la o funcție, un post sau o calitate pe care o deține, anunțând în mod oficial încetarea raportului de muncă, a mandatului sau a responsabilităților respective.

Termenul provine din limba latină demissio („renunțare”, „retragere”) și este utilizat în mai multe contexte:

În dreptul muncii: demisia este manifestarea unilaterală de voință a salariatului de a înceta contractul individual de muncă. Angajatul are obligația să anunțe angajatorul în scris și să respecte perioada de preaviz prevăzută de lege sau contract.

În viața politică sau publică: demisia reprezintă renunțarea la o funcție de conducere sau demnitate publică (premier, ministru, director etc.), ca gest politic, moral sau juridic.

În sens general: orice retragere voluntară dintr-o poziție sau responsabilitate asumată.

În esență, demisia este un act liber, unilateral și irevocabil, care exprimă voința persoanei de a înceta raportul juridic sau profesional în care se află.

Căminele groazei. IPJ Ilfov are un nou șef

Căminele groazei. IPJ Ilfov are un nou șef

Poliţia Română a anunțat miercuri seara că IPJ Ilfov are un nou șef. Comisarul-şef Dumitru Bîltag, cu o vastă experiență managerială, a fost împuternicit să exercite aceste atribuții. Alături de...

Căminele groazei. Proteste în Piața Victoriei. Se cer demisiile lui Budăi și Firea

Căminele groazei. Proteste în Piața Victoriei. Se cer demisiile lui Budăi și Firea

Organizaţiile Declic şi Corupţia Ucide au anunțat că vor organiza, joi, un protest în Piața Victoriei. Decizia a fost luată după ce a fost făcută publică situația bătrânilor cazați în...

Criză în Olanda. Premierul Rutte a anunțat demisia guvernului

Criză în Olanda. Premierul Rutte a anunțat demisia guvernului

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunțat demisia guvernului său. Decizia a venit după negocierile aprinse dintre cele patru partide la putere cu privire la politica de primire a refugiaţilor. Două...

Ringier România rămâne fără șef. Culisele plecării lui Mihnea Vasiliu

Ringier România rămâne fără șef. Culisele plecării lui Mihnea Vasiliu

Grupul de presă Ringier România rămâne fără directorul general, Mihnea Vasiliu. Acesta a decis să abandoneze poziția pe care o ocupa în cadrul companiei care editează, între altele și cotidianul...

Căminele groazei. Firea și Pandele spun că demisionează dacă li se demonstrează implicarea

Căminele groazei. Firea și Pandele spun că demisionează dacă li se demonstrează implicarea

Gabriela Firea a vorbit despre cazul azilelor de bătrâni, după ce a fost acuzată că ar fi responsabilă, indirect, de ororile petrecute acolo. Ministrul Familiei susține că întreaga intrigă ar...

Manevra prin care a fost demis Dan Podaru, prodecanul Facultății de Jurnalism

Manevra prin care a fost demis Dan Podaru, prodecanul Facultății de Jurnalism

Dan Podaru, consilier local PNL al Sectorului 1, a fost demis din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București. Decizia a fost luată, după ce...

Exclusiv. Dan Andronic și Ion Cristoiu, despre știrea zilei în România. De ce a plecat Eduard Hellvig de la șefia SRI. Video

Exclusiv. Dan Andronic și Ion Cristoiu, despre știrea zilei în România. De ce a plecat Eduard Hellvig de la șefia SRI. Video

Jurnaliștii Dan Andronic și invitatul său, Ion Cristoiu, au discutat, astăzi, în cadrul podcastului Contrapunct, despre marele eveniment al zilei, demisia lui Eduard Hellvig. După opt ani petrecuți în fruntea...

Nicolae Ciucă, viitor șef la SRI. Scenariul unui fost ministru PNL

Nicolae Ciucă, viitor șef la SRI. Scenariul unui fost ministru PNL

Locul din fruntea SRI-ului a rămas liber, după ce Eduard Hellvig și-a anunțat demisia, luni. În funcție va ajunge un om ales de președintele Klaus Iohannis. După ce Eduard Hellvig...

Eduard Hellvig, final de mandat la SRI. A fost Secretar General al PNL și consilier pentru Crin Antonescu și Klaus Iohannis

Eduard Hellvig, final de mandat la SRI. A fost Secretar General al PNL și consilier pentru Crin Antonescu și Klaus Iohannis

Eduard Hellvig a ocupat mai multe funcții importante, în zona politicii, înainte de-a fi numit șef al SRI, în anul 2015. Printre altele, i-a consiliat pe Mugur Isărescu și Constantin...

Dan Podaru contestă demiterea sa din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism. „E o decizie abuzivă”

Dan Podaru contestă demiterea sa din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism. „E o decizie abuzivă”

Dan Podaru, consilier local PNL în Sectorul 1, a venit cu precizări după ce a fost demis din funcția de prodecan al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București. Dan...

Viceprimarul Sectorului 2 demisionează din funcție. Ce motive a invocat Alexandra Chirilă

Viceprimarul Sectorului 2 demisionează din funcție. Ce motive a invocat Alexandra Chirilă

Viceprimarul Sectorului 2, Alexandra Chirilă, și-a anunțat demisia la finalul ședinței de Consiliu Local de miercuri seara. Aceasta și-a justificat motivele pentru care a renunțat la fotoliul de la Primărie....

Marcel Ciolacu, replică pentru parlamentarii care-i cer demisia dacă proiectul legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor va pica la CCR

Marcel Ciolacu, replică pentru parlamentarii care-i cer demisia dacă proiectul legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor va pica la CCR

Marți, premierul Marcel Ciolacu a venit cu un răspuns pentru cei care i-au cerut demisia în cazul în care legea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor va fi respinsă de...

Noi tensiuni în coaliția de guvernare. Liberalii îi cer demisia lui Marcel Ciolacu, după ce premierul a lansat mai multe critici la adresa PNL

Noi tensiuni în coaliția de guvernare. Liberalii îi cer demisia lui Marcel Ciolacu, după ce premierul a lansat mai multe critici la adresa PNL

Luni, 26 iunie, a fost o zi cu multe tensiuni în Parlament. După scandalul din Plen, Marcel Ciolacu a făcut o declarație de presă în care a vorbit despre eliminarea...

Senatoarea Rodica Boancă și-a dat demisia din AUR. Acuză că partidul a deraiat de la marile obiective

Senatoarea Rodica Boancă și-a dat demisia din AUR. Acuză că partidul a deraiat de la marile obiective

Luni, 26 iunie, senatoarea AUR Rodica Boancă și-a anunțat demisia. Aceasta a precizat și motivul pentru care a părăsit partidul, acuzând liderii că au încălcat una dintre regulile interne. Senatoarea...

USR începe să-și piardă parlamentarii. Senatorul Claudiu Mureșan și-a anunțat retragerea din partid

USR începe să-și piardă parlamentarii. Senatorul Claudiu Mureșan și-a anunțat retragerea din partid

Un senator USR a decis să renunțe la partid și și-a anunțat demisia din filiala Sibiu, al cărei membru era. Claudiu Mureșan și-a anunțat demisia, spunând o etapă din viața...

Consecinţele scandalului de la Procuratura Anticorupţie de la Chişinău. Şeful Agenţiei Proprietăţii Publice şi-a dat demisia

Consecinţele scandalului de la Procuratura Anticorupţie de la Chişinău. Şeful Agenţiei Proprietăţii Publice şi-a dat demisia

Şeful Agenţiei Proprietăţii Publice (APP), Alexandru Musteaţă şi-a dat demisia, joi, 15 iunie. Demisia lui Musteaţă a fost anunţată la scurt timp după ce a fost făcută publică o înregistrare...

Jurnalista Lili Ruse și-a anunțat plecarea de la România TV: „A fost ultima mea emisiune”

Jurnalista Lili Ruse și-a anunțat plecarea de la România TV: „A fost ultima mea emisiune”

Lili Ruse pleacă de la România TV. Jurnalista și-a anunțat demisia în direct. La finalul emisiunii de joi seara, 15 iunie, aceasta a anunțat că a fost ultima emisiune pe...

O emisiune Netflix a zguduit Taiwanul. A stârnit un adevărat tsunami „MeToo”. Zeci de acuzații de hărțuire

O emisiune Netflix a zguduit Taiwanul. A stârnit un adevărat tsunami „MeToo”. Zeci de acuzații de hărțuire

Taiwanul este zguduit de un val de acuzații de hărțuire sexuală și agresiune - declanșate de o emisiune Netflix despre care mulți spun că a dat naștere la o mișcare...

Alfred Simonis va conduce Camera Deputaților până în toamnă. Social-democratul a preluat mandatul de președinte de la Marcel Ciolacu

Alfred Simonis va conduce Camera Deputaților până în toamnă. Social-democratul a preluat mandatul de președinte de la Marcel Ciolacu

Deputatul PSD Alfred Simionis va prelua conducerea Camerei Deputaților, ca președinte interimar, având mandate până la începutul sesiunii din toamnă. El îl înlocuiește pe Marcel Ciolacu care a fost desemnat...

Marcel Ciolacu a demisionat de la Camera Deputaților. În locul său va fi desemnat un interimar

Marcel Ciolacu a demisionat de la Camera Deputaților. În locul său va fi desemnat un interimar

Desemnat prim-ministru, de președintele Klaus Iohannis, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a renunțat la funcția de președinte al Camerei Deputaților. Premierul propus și-a depus demisia în timp ce miniștrii din guvernul...