csm

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi nu exercită activitatea de judecător sau procuror, cu excepţia membrilor de drept.

Funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se suspendă de drept la data publicării hotărârii Senatului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dispoziţiile constituţionale revizuite fixează numărul de membri ai Consiliul Superior al Magistraturii la 19, din care:

- 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

- 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani într-o profesie juridică sau în învăţământul juridic superior, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen, cu drept de vot;

- ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre cei 14 membri aleși în adunările generale ale magistraților, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit.

Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
Conform art. 132 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, „Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă".

Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor.

Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.

Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale magistraţilor.

Consiliul Superior al Magistraturii coordonează activitatea Institutului Naţional al Magistraturii şi a Școlii Naţionale de Grefieri.

Judecătorul Bogdan Mateescu, de la CSM, își dă cu STÂNGUL în DREPTUL vorbind despre avocați

Judecătorul Bogdan Mateescu, de la CSM, își dă cu STÂNGUL în DREPTUL vorbind despre avocați

Bogdan Mihai Mateescu (Judecătoria Râmnicu Vâlcea), membru al CSM susține că avocații nu ar trebui să aibe acces la dosar, dacă acesta conține date cu character secret. Prezent pentru o...

Ana Maria Pătru, NOI DEZVĂLUIRI despre ABUZURILE din Justiție: „Mi-au pus în față un denunț gata făcut”

Ana Maria Pătru, NOI DEZVĂLUIRI despre ABUZURILE din Justiție: „Mi-au pus în față un denunț gata făcut”

Denunț gata făcut! În baza acestuia, Ana Maria Pătru, fostă șefă a AEP, a fost citată la DNA. Dezvăluirile au fost făcute, în direct, la Antena 3. Fosta șefă a...

Dragnea anunță FURTUNA! PSD merge mai departe cu modificările legilor justiției

Dragnea anunță FURTUNA! PSD merge mai departe cu modificările legilor justiției

Liviu Dragnea a anunțat, vineri seara, că PSD nu va renunța la procesul de modificare a legilor justiției, după avizul negativ al CSM, susținând că vor fi organizate alte dezbateri...

Tudorel Toader câștigă un aliat important în războiul din Justiției. Vezi despre cine este vorba!

Tudorel Toader câștigă un aliat important în războiul din Justiției. Vezi despre cine este vorba!

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), condusă de magistratul clujean Dana Gîrbovan, reacționează la votul negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturi (CSM) pe modificările legislative din Justiție propuse...

MIȘCARE-SURPRIZĂ a Mihaelei Iorga Moraru. Care este PASUL URMĂTOR al fostului procuror DNA, după conflictul cu Kovesi

MIȘCARE-SURPRIZĂ a Mihaelei Iorga Moraru. Care este PASUL URMĂTOR al fostului procuror DNA, după conflictul cu Kovesi

Fostul procuror DNA Mihaela Iorga Moraru, revocată din DNA de Laura Kovesi, se pregătește să facă o mutare decisivă în carieră. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost sesizat...

EMOȚII pentru Procurorul General. Va mai RĂMÂNE în FUNCȚIE Augustin Lazăr? Inspecția Judiciară ÎNCHEIE CONTROLUL

EMOȚII pentru Procurorul General. Va mai RĂMÂNE în FUNCȚIE Augustin Lazăr? Inspecția Judiciară ÎNCHEIE CONTROLUL

Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii va încheia, vineri, verificările efectuate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Raportul controlului făcut de Inspecția Judiciară (IJ)...

Ministrul Justiției despre SOARTA Inspecției Judiciare. Tudorel Toader NU RENUNȚĂ: „Trebuie să fie scoasă de sub tutela CSM!”

Ministrul Justiției despre SOARTA Inspecției Judiciare. Tudorel Toader NU RENUNȚĂ: „Trebuie să fie scoasă de sub tutela CSM!”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a vorbit, în interviul acordat Antena3 și despre soarta Inspecţiei Judiciare (IJ), după ce CSM a respins prin vot şi propunerea de trecere a IJ la...

Reacția Asociației Magistraților față de avizul negativ dat de CSM pe Legile Justiției: „A făcut una cu pământul toate propunerile”

Reacția Asociației Magistraților față de avizul negativ dat de CSM pe Legile Justiției: „A făcut una cu pământul toate propunerile”

Avizul negativ dat joi în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pe Legile Justiției a determinat o reacție dură a Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), care precizează că toate propunerile asociației...

VOTUL PE LEGILE JUSTIȚIEI tulbură apele în CSM. Mai mulți MEMBRI lansează ACUZAȚII DURE

VOTUL PE LEGILE JUSTIȚIEI tulbură apele în CSM. Mai mulți MEMBRI lansează ACUZAȚII DURE

Cei opt membrii CSM care au dat joi un vot pentru aviz pozitiv cu observaţii pe propunerile de modificare a legilor justiţiei revin cu precizări. Aceştia afirmă că votul lor...

Dan Andronic: Adevărata miză conflictului din CSM este cu totul alta decât cea care se vehiculează în spaţiul public

Dan Andronic: Adevărata miză conflictului din CSM este cu totul alta decât cea care se vehiculează în spaţiul public

Adevărata miză a conflictului din CSM în privința pachetului de legi prezentat de ministrul Justiției Tudorel Toader, a votului de 10 la 8 pentru un aviz negativ, este cu totul...

Dragnea A PUS TUNURILE PE IOHANNIS. Şeful PSD a vorbit despre semnele unei LOVITURI DE STAT: „Multe întrebări şi pentru preşedinte”

Dragnea A PUS TUNURILE PE IOHANNIS. Şeful PSD a vorbit despre semnele unei LOVITURI DE STAT: „Multe întrebări şi pentru preşedinte”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a precizat că printre problemele importante din justiţie se numără abuzuri făcute de unii procurori, situaţia de la Inspecţia Judiciară sau discuţiile din CSM, şi...

Tăriceanu, ATAC DUR la Kovesi: „Să meargă în Rusia să dea mâna cu Putin”

Tăriceanu, ATAC DUR la Kovesi: „Să meargă în Rusia să dea mâna cu Putin”

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că acțiunea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, de a-l reclama pe ministrul Justiției la CSM, l-a „siderat”. De asemenea, Tăriceanu a îndemnat-o pe...

Judecătoarea Florica Roman: Dezvăluirile Gabrielei Baltag VOR ÎNSĂNĂTOȘI lumea justiției

Judecătoarea Florica Roman: Dezvăluirile Gabrielei Baltag VOR ÎNSĂNĂTOȘI lumea justiției

Judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, a scris pe blogul său personal, după dezvăluirile făcute de Gabriela Baltag, din interiorul CSM, că a venit vremea ca magistrații...

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Inspecția Judiciară cere anchetarea Laurei Codruța Kovesi

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Inspecția Judiciară cere anchetarea Laurei Codruța Kovesi

Site-ul luju.ro a primit un document incediar din partea Inspectia Judiciare din CSM. Conform actului în urma plângerilor făcute de magistrații Mihael Iorga Moraru și Doru Tulus: "Inspectorii judiciari au...

Kovesi „bântuie” la ceas de seară prin CSM

Kovesi „bântuie” la ceas de seară prin CSM

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în Consilul Superior al Magistraturii (CSM), a declarat că a văzut-o cu ochii ei pe şefa DNA că a venit în sediul Consiliului la ceas de...

Judecător CSM, DEZVĂLUIRI INCENDIARE: „Există o COALIȚIE împotriva aflării ADEVĂRULUI în CSM”

Judecător CSM, DEZVĂLUIRI INCENDIARE: „Există o COALIȚIE împotriva aflării ADEVĂRULUI în CSM”

Gabriela Baltag a declarat, la Antena 3, că există o coaliție împotriva aflării adevărului din CSM. „Niciodată nu se știe ce se va întâmpla. Pot fi revocați oricând oameni. Vorbim...

DEZVĂLUIZIRI INCREDIBILE din interior! Judecătoare CSM RUPE TĂCEREA și povestește despre TEROAREA la care este supusă

DEZVĂLUIZIRI INCREDIBILE din interior! Judecătoare CSM RUPE TĂCEREA și povestește despre TEROAREA la care este supusă

Judecătoarea Gabriela Baltag, membră a CSM, a făcut dezvăluiri incendiare în legătură cu ceea ce se întâmplă în Consiliu, în spatele ușilor închise, mărturisind că a văzut-o pe șefa DNA,...

HAOS ÎN JUSTIȚIE! Metode securiste de intimidare și PRESIUNI URIAȘE ÎN CSM: „Viețile pierdute în 1989 au fost irosite în zadar.”

HAOS ÎN JUSTIȚIE! Metode securiste de intimidare și PRESIUNI URIAȘE ÎN CSM: „Viețile pierdute în 1989 au fost irosite în zadar.”

Ingrid Mocanu, fosta şefă a Direcţiei de avizare din Ministerul Justiţiei şi fosta vicepreşedintă de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a scris un editorial în care îşi exprimă îngrijorarea...

Mesaj FULMINANT! Cine este  DIAVOLUL în FUSTĂ după modelul Ana Pauker şi Elena Ceauşescu?

Mesaj FULMINANT! Cine este DIAVOLUL în FUSTĂ după modelul Ana Pauker şi Elena Ceauşescu?

Politicianul Gelu Vişan, lansează un mesaj fulminant pe pagina personală de socializare unde, extrem de pragmatic, face cele mai dure comparaţii între Laura Codruţa Kovesi şi cele mai sinistre personaje...

ȘEDINȚĂ INCENDIARĂ LA CSM. Magistrații CER DE URGENȚĂ să fie analizate PRESIUNILE LUI KOVESI din înregistrarea apărută

ȘEDINȚĂ INCENDIARĂ LA CSM. Magistrații CER DE URGENȚĂ să fie analizate PRESIUNILE LUI KOVESI din înregistrarea apărută

Asociațiile de magistrați, UNJR si AMR, au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii “să se sesizeze de indata in vederea apararii independentei intregului sistem judiciar fata de pretinsele presiuni pe care...