Hillary, într-un moment istoric pentru politica americană
Fosta Primă Doamnă își revendică locul în istorie, după ce a devenit prima femeie ce va fi nominalizată candidată la Casa Albă Rivalul ei din cursa democrată, Bernie Sanders, a...
Barack Hussein Obama, născut pe 4 august 1961, este un politician american care a fost al 44-lea președinte al Statelor Unite din 2009 până în 2017.
Membru al Partidului Democrat, a fost primul președinte afro-american. Obama a fost anterior senator american reprezentând Illinois din 2005 până în 2008 și senator al statului Illinois din 1997 până în 2004.
Născut în Honolulu, Hawaii, Obama a absolvit Universitatea Columbia în 1983 cu o licență în științe politice și ulterior a lucrat ca organizator comunitar în Chicago. În 1988, Obama s-a înscris la Facultatea de Drept Harvard, unde a fost primul președinte de culoare al Harvard Law Review. A devenit avocat specializat în drepturi civile și cadru universitar, predând drept constituțional la Facultatea de Drept a Universității din Chicago din 1992 până în 2004.
În 1996, Obama a fost ales să reprezinte districtul 13 în Senatul statului Illinois, funcție pe care a deținut-o până în 2004, când a candidat cu succes pentru Senatul SUA.
La alegerile prezidențiale din 2008, după o campanie primară strânsă împotriva lui Hillary Clinton, a fost nominalizat de Partidul Democrat la președinție. Obama l-a ales pe Joe Biden drept vicepreședinte și i-a învins pe candidatul republican John McCain și pe vicepreședinta sa, Sarah Palin.
Fosta Primă Doamnă își revendică locul în istorie, după ce a devenit prima femeie ce va fi nominalizată candidată la Casa Albă Rivalul ei din cursa democrată, Bernie Sanders, a...
Șeful statului s-a lăsat așteptat, duminică, la primul său vot în Capitală, până la ora 18.00. Soția sa, Carmen votase, în jurul prânzului, la Sibiu. A doua zi, cei doi...
Alertă de securitate la Casa Albă, după ce autoritățile au găsit în apropierea sediului Prepedinției SUA un obiect suspect. Potrivit Mediafax, alerta de securitate intervine de Ziua Eroilor și a...
Barak Obama se află în capitala Vietnamului, la Hanoi, de unde a anunţat ridicarea embargoului asupra vânzărilor de arme americane, unul dintre ultimele vestigii ale războiului dintre cele două țări...
Autorităţile din Afganistan au confirmat faptul că liderul talibanilor afgani, mollahul Akhtar Mansour, a fost ucis într-un raid aerian în Pakistan. Serviciile de informații afgane au confirmat că liderul talibanilor...
Mollahul Akhtar Mansour și un alt lider al talibanilor au fost uciși, cel mai probabil, în urma unui atac cu o dronă militară, în cadrul unei operaţiuni autorizată de preşedintele...
Serviciile americane de securitate sunt în alertă maximă după evenimentul incredibil de vineri, care a făcut ocolul lumii în mai puţin de câteva minute. Casă Albă a fost închisă, după...
Hillary Clinton a obținut, cu greu, în scrutinul de marți, victoria de care avea mare nevoie. Cu ajutorul unei campanii de ultim moment și o investiție financiară semnificativă, Hillary a...
Pe 9 mai 2016, Vanita Gupta, șefa Diviziei pentru Drepturi Civile din cadrul Departamentului de Justiție al Statelor Unite, a pronunțat o frază istorică. Această frază va schimba fața societății...
Secret Service, agenția amercană însărcinată cu protecția președintelui american, a afirmat că este în cunoștință de cauză despre vorbele spuse de un fost majordon al lui Donald Trump, care a...
Accesul principal la baza aeriană militară Andrews din apropiere de Washington, care este folosită, în special, de avionul președintelui SUA, Air Force One, a fost restricționat temporar, joi, după o...
Compania din Rusia care a creat înghețata „Micul Obama” a încetat producția în urma acuzațiilor de rasism. Compania Slavița, din orașul Nabereznie Celni, în Tatarstan, începuse să producă în aprilie...
Un sondaj realizat de Pew Research Center dezvăluie că cele mai mari temeri ale americanilor sunt faptul că ar putea deveni ţinta Statului Islamic şi a atacurilor cibernetice. Circa 80%...
Președintele american Barack Obama l-a atacat vineri pe Donald Trump, candidatul la Casa Albă al Partidului Republican. Liderul de la Casa Albă a transmis că președinția SUA “nu este un...
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a făcut miercuri o declarație foarte interesantă: președintele Siriei, Bashar Al-Assad, nu este aliatul Rusiei, în sensul în care Turcia este aliatul Statelor Unite,...
Nume celebre din lumea jazz-ului au venit la Casa Albă, unde preşedintele Barack Obama şi soţia sa Michelle au găzduit un concert excepţional dedicat Zilei mondiale a jazz-ului. Pe scenă...
Când Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord s-a reunit ultima oară într-un congres, actualul lider Kim Jong-un nici nu se născuse. Aceasta se petrecea în 1980 și bunicul său, Kim...
Partizanii ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au trecut în fața celor care doresc rămânerea, potrivit ultimului sondaj de opinie. Tabăra celor care votează pentru ieșire a ajuns la 42%,...
Liderul de la Casa Albă are nevoie de un „cap de pod” pe Bătrânul Continent, pentru a încheia negocierile tratatului de liber schimb Statele Unite - Europa până la sfârșitul...
Europa este zguduită de mişcări populiste din ce în ce mai puternice şi de ameninţarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar acest aspect a fost semnalat şi de preşedintele...