MOMENT ISTORIC: Preşedintele Obama a anunţat ridicarea embargoului asupra vânzărilor de arme în Vietnam

MOMENT ISTORIC: Preşedintele Obama a anunţat ridicarea embargoului asupra vânzărilor de arme în Vietnam

Barak Obama se află în capitala Vietnamului, la Hanoi, de unde a anunţat ridicarea embargoului asupra vânzărilor de arme americane, unul dintre ultimele vestigii ale războiului dintre cele două țări care s-a încheiat în 1975, relatează AFP, EFE și DPA, precizează Agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută în prima zi a vizitei sale în Vietnam, Obama a declarat că “SUA ridică pe deplin interdicția asupra vânzării de echipament militar Vietnamului”.

“Decizia de a ridica interdicția nu este motivată de chestiunea chineză (...), ci de dorința noastră de a încheia lungul proces de normalizare pe care l-am derulat împreună cu Vietnamul. 'Fiecare vânzare pe care o facem cu indiferent cine este considerată o tranzacție specială și examinăm ce este adecvat și ce nu”, a subliniat președintele american.

Anunţul a fost interpretat ca un semnal trimis Chinei care devine din ce în ce mai activă din punct de vedere militar în Marea Chinei, unde Beijingul și Hanoiul își dispută mai multe arhipelaguri.

 

Ne puteți urmări și pe Google News