Trump mătură pe jos cu Obama: SUA se reîntoarce la era cărbunelui
Reîntoarcerea la era cărbunelui a fost una din promisiunile lui Donald Trump în campanie, iar preşedintele american ar dori ca acest lucru să devină cât mai curând lege: mai mult...
Barack Hussein Obama, născut pe 4 august 1961, este un politician american care a fost al 44-lea președinte al Statelor Unite din 2009 până în 2017.
Membru al Partidului Democrat, a fost primul președinte afro-american. Obama a fost anterior senator american reprezentând Illinois din 2005 până în 2008 și senator al statului Illinois din 1997 până în 2004.
Născut în Honolulu, Hawaii, Obama a absolvit Universitatea Columbia în 1983 cu o licență în științe politice și ulterior a lucrat ca organizator comunitar în Chicago. În 1988, Obama s-a înscris la Facultatea de Drept Harvard, unde a fost primul președinte de culoare al Harvard Law Review. A devenit avocat specializat în drepturi civile și cadru universitar, predând drept constituțional la Facultatea de Drept a Universității din Chicago din 1992 până în 2004.
În 1996, Obama a fost ales să reprezinte districtul 13 în Senatul statului Illinois, funcție pe care a deținut-o până în 2004, când a candidat cu succes pentru Senatul SUA.
La alegerile prezidențiale din 2008, după o campanie primară strânsă împotriva lui Hillary Clinton, a fost nominalizat de Partidul Democrat la președinție. Obama l-a ales pe Joe Biden drept vicepreședinte și i-a învins pe candidatul republican John McCain și pe vicepreședinta sa, Sarah Palin.
Reîntoarcerea la era cărbunelui a fost una din promisiunile lui Donald Trump în campanie, iar preşedintele american ar dori ca acest lucru să devină cât mai curând lege: mai mult...
Barack Obama a descris în câteva cuvinte ceea ce a fost Aretha Franklin şi ce a reprezentat pentru America, spunând că marea artistă, prin vocea şi muzica sa, a ajutat...
Bear Grylls se teme să sară cu parașuta, din cauza unui accident suferit în trecut, își începe ziua bând smoothie și citește pasaje din Biblie ca să se liniștească. Neînfricatul...
Nu a existat în toată istoria lumii un șef de stat mai împroșcat cu rahat decât Trump. Nici marii criminali, de la Hitler la Stalin și de la Nero la...
Reformele pentru deschiderea economiei Cubei se desfășoară anevoie, din teama comuniștilor de a nu-și pierde influența asupra țării. În Cuba, termenul „proprietate privată” are rezonanța unei revoluții. Sau, mai degrabă,...
Editura Litera va publica volumele scrise de fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, și de fosta primă doamnă, Michelle Obama Biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama, Povestea mea,...
După summit-ul de la Helsinki a plouat peste capul lui Trump cu acuzații de trădare. Este interesant de trecut în revistă cine sunt acuzatorii. Un editorial al lui Robert Spencer...
Scriu aceste rânduri înaintea întâlnirii de miercuri, de la Cotroceni, dintre președintele Iohannis și premierul Dăncilă, dar cred că e urmarea sfatului înțelept venit chiar de la Jean-Claude Juncker, de...
„Tancurile intraseră în Cairo și Alexandria, iar pierderile de vieți omenești erau deja de ordinul zecilor, când președintele egiptean a primit un telefon important. Își concediase întregul cabinet cu numai...
Fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, și-a luat bunica la dans, iar imaginile au devenit virale. Obama şi-a vizitat familia kenyană, ţara natală a tatălui său unde a inaugurat un...
Fostul președinte american a vorbit în Africa de Sud a doua zi după reuniunea la vârf a lui Trump cu președintele rus Vladimir Putin. Obama a oferit o viziune sobră...
Majoritatea americanilor cred că Obama este cel mai bun președinte de până acum, urmat de Bill Clinton și Ronald Reagan, cel puţin asta rezultă din studiul efectuat de Centrul de...
Fostul președinte al SUA, Barack Obama, va vizita Norvegia în toamnă, unde va vorbi la Forumul de afaceri din Oslo. Obama va prezenta un discurs la conferința - Viitorul tehnologiei...
Administrația președintelui Barack Obama a acordat cetățenia a 2.500 de iranieni în 2015, în timp ce negocia acordul nuclear cu Iranul. Hojjat al-Islam Mojtaba Zolnour a făcut acuzațiile în timpul...
Traian Băsescu a comentat despre fotografia devenită virală pe reţelele de socializare în care fostul vicepremier, Gabriel Oprea, a postat o fotografie trucată pe contul său de Facebook. În fotografie...
Gabriel Oprea a reacţionat după ce pe Facebook a apărut o fotografie de la o întâlnire oficială din 2011, de la Washington, între preşedinţii Barack Obama şi Traian Băsescu. În...
Separarea copiilor de părinți nu a scandalizat pe nimeni, cât a fost Obama președinte. Dar Trump le-a confiscat inamicilor arma. Barack Obama este ofensat: crede că lui îi revine în...
Pe măsură ce trece timpul, sporește cretinismul? Sau este vorba de o grupare mai eficientă a cretinilor în funcțiile-cheie? Un excepțional editorial de Guy Millière pentru site-ul conservator francez...
George Soros a reușit în ultimii 30 de ani să schimbe literalmente lumea cu sumele fabuloase investite pentru a ajuta forțele de stânga din întreaga lume și cu miliardele de...
O nouă afacere de corupție pătează și mai mult administrația Obama, și așa mânjită de numeroase alte scandaluri financiare.O Congresul american a descoperit, la capătul unei anchete îndelungate, că administrația...