Barack Obama

Barack Hussein Obama, născut pe 4 august 1961, este un politician american care a fost al 44-lea președinte al Statelor Unite din 2009 până în 2017.

Membru al Partidului Democrat, a fost primul președinte afro-american. Obama a fost anterior senator american reprezentând Illinois din 2005 până în 2008 și senator al statului Illinois din 1997 până în 2004.

Născut în Honolulu, Hawaii, Obama a absolvit Universitatea Columbia în 1983 cu o licență în științe politice și ulterior a lucrat ca organizator comunitar în Chicago. În 1988, Obama s-a înscris la Facultatea de Drept Harvard, unde a fost primul președinte de culoare al Harvard Law Review. A devenit avocat specializat în drepturi civile și cadru universitar, predând drept constituțional la Facultatea de Drept a Universității din Chicago din 1992 până în 2004.

În 1996, Obama a fost ales să reprezinte districtul 13 în Senatul statului Illinois, funcție pe care a deținut-o până în 2004, când a candidat cu succes pentru Senatul SUA.

La alegerile prezidențiale din 2008, după o campanie primară strânsă împotriva lui Hillary Clinton, a fost nominalizat de Partidul Democrat la președinție. Obama l-a ales pe Joe Biden drept vicepreședinte și i-a învins pe candidatul republican John McCain și pe vicepreședinta sa, Sarah Palin.

Alegerile CRUCIALE din SUA - un RĂZBOI Trump – Obama

Alegerile CRUCIALE din SUA - un RĂZBOI Trump – Obama

Alegerile de la jumătatea mandatului, din 6 noiembrie, sunt cruciale pentru Trump, vizând păstrarea controlului Republican asupra Congresului. În tentativa de a da lovitura și de a recâștiga majoritatea în...

Documente declasificate peste Ocean. România: Soros stabilea agenda politică externă a lui Obama

Documente declasificate peste Ocean. România: Soros stabilea agenda politică externă a lui Obama

Legăturile dintre Administraţia lui Barack Obama şi Soros nu reprezintă o noutate. Dar, documente noi declasifi cate, aparţinând Departamentul de Stat și USAID, reuşesc să scoată din umbră mai multe...

NYT: Bombele trimise lui Obama, Clinton, Soros și CNN erau FALSE .Ceasul nu aveau nici măcar funcţia de ALARMĂ. Video în articol

NYT: Bombele trimise lui Obama, Clinton, Soros și CNN erau FALSE .Ceasul nu aveau nici măcar funcţia de ALARMĂ. Video în articol

Un oficial a declarat pentru New York Times că experţii au examinat dacă bombele trimise prin poștă democraților în ultimele 48 de ore au fost reale. Iar concluzia a fost...

Barack Obama, discurs fulminant în Nevada: „VOTAŢI pentru a sancţiona  ABUZUL de PUTERE. Votaţi împotriva RASISMULUI mascat„

Barack Obama, discurs fulminant în Nevada: „VOTAŢI pentru a sancţiona ABUZUL de PUTERE. Votaţi împotriva RASISMULUI mascat„

Fostul preşedinte Barack Obama îndeamnă electoratul din Nevada să voteze pentru a restabili „sănătatea în politică ” făcând referire la Donald Trump şi modul cum a ales să gestioneze America....

PREMIERĂ pentru preşedintele SUA: 47% din populație este MULTUMITĂ de Trump. Obama a fost DEPĂŞIT. Record la nivel MONDIAL

PREMIERĂ pentru preşedintele SUA: 47% din populație este MULTUMITĂ de Trump. Obama a fost DEPĂŞIT. Record la nivel MONDIAL

A sosit acea zi în care Trump a înregistrat în sondaje o creştere spectaculoasă şi pentru prima dată când îl depăşeşte pe fostul preşedinte Barack Obama. Cu aproape două săptămâni...

Alarmă! Macron este EPUIZAT şi ÎMBĂTRÂNIT. Cine l-a adus în acest STADIU

Alarmă! Macron este EPUIZAT şi ÎMBĂTRÂNIT. Cine l-a adus în acest STADIU

Prietenii sunt extrem de îngrijoraţi pentru Macron deoarece pe zi ce trece este tot mai slab, nedormit, munceşte într-un ritm infernal şi slăbeşte văzând cu ochii. La cei doar 40...

Hillary Clinton a IEŞIT la ATAC: Trump a pus în PERICOL democraţia noastră. Republicanii sunt  radicali și iresponsabili

Hillary Clinton a IEŞIT la ATAC: Trump a pus în PERICOL democraţia noastră. Republicanii sunt radicali și iresponsabili

Democrația noastră este în criză. A declarat aseară Hillary Clinton, fostul candidat la funcția de președinte al democraţilor, distrugând mandatul de aproape 2 ani al președintelui Donald Trump. În plină...

Administrația Trump va TESTA JOI sistemul de ALERTĂ NAŢIONALĂ. Proiect iniţiat de Barack Obama. Ce va conţine mesajul DE PROBĂ adresat populaţiei

Administrația Trump va TESTA JOI sistemul de ALERTĂ NAŢIONALĂ. Proiect iniţiat de Barack Obama. Ce va conţine mesajul DE PROBĂ adresat populaţiei

Alerta naţională constă într-un mesaj trimis către TOATE telefoanele mobile din SUA. Alerta va scoate un sunet puternic plus vibraţie, anunţă reprezentantul Agenției Federale de Gestionare a Situațiilor de Urgență...

Discurs FULMINANT al lui Barack Obama la Universitatea din Illinois: Dacă nu-ți place ce se întâmplă în jurul tău, nu-ți pune capul în nisip, nu te plânge. Votează!

Discurs FULMINANT al lui Barack Obama la Universitatea din Illinois: Dacă nu-ți place ce se întâmplă în jurul tău, nu-ți pune capul în nisip, nu te plânge. Votează!

Barack Obama s-a adresat studenţilor din Campusul - Urbana-Champaign - Universitatea din Illinois, încercând să-i motiveze pe tineri şi să le explice cât de important este votul lor spunând că...

RĂZBOIUL PREȘEDINȚILOR. Obama vs Trump. Acuzații DEOSEBIT de GRAVE la adresa conducătorului SUA - Politica FRICII a fost instaurată

RĂZBOIUL PREȘEDINȚILOR. Obama vs Trump. Acuzații DEOSEBIT de GRAVE la adresa conducătorului SUA - Politica FRICII a fost instaurată

Barack Obama, fostul președinte al SUA, a lansat un atac fără precedent asupra lui Donald Trump. Acesta îl acuză pe președintele SUA că a instaurat un regim al fricii la...

Trump lovește în FBI și Justiția americană

Trump lovește în FBI și Justiția americană

Președintele Donald Trump și-a criticat propriul departament de Justiție, dar și conducerea FBI, în cadrul campaniei din Indiana, sugerând că Hillary Clinton ar trebui să fie acuzată de acte penale....

Mare EMOȚIE în Los Angeles din cauza bulevardului OBAMA

Mare EMOȚIE în Los Angeles din cauza bulevardului OBAMA

Metropola californiană Los Angeles va schimba numele unei străzi din sud-vestul orașului în bulevardul Obama, în cinstea celui de-al 44-lea preşedinte al SUA, a anunţat primarul Eric Garcetti. „Acum este...

RĂZBOIUL Trump-Obama pe PĂMÂNT românesc

RĂZBOIUL Trump-Obama pe PĂMÂNT românesc

Ambasada Statelor Unite în România susține, prin purtătorul de cuvânt, Donald Carroll, că Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani, cu referire la scrisoarea trimisă...

În timp ce America PLÂNGE pierderea senatorului John McCain, preşedintele Trump NU transmite un OMAGIU şi nici NU va fi PREZENT la înmormântare

În timp ce America PLÂNGE pierderea senatorului John McCain, preşedintele Trump NU transmite un OMAGIU şi nici NU va fi PREZENT la înmormântare

Senatorul McCain s-a stins din viaţă la vârsta de 81 de ani după o lungă bătălie cu cancerul. Din nefericire, chiar şi în aceste momente, bătăliile politice nu sunt lăsate...

Trump mătură pe jos cu Obama: SUA se reîntoarce la era cărbunelui

Trump mătură pe jos cu Obama: SUA se reîntoarce la era cărbunelui

Reîntoarcerea la era cărbunelui a fost una din promisiunile lui Donald Trump în campanie, iar preşedintele american ar dori ca acest lucru să devină cât mai curând lege: mai mult...

Barack Obama, mesaj EMOŢIONANT: Aretha Franklin, o MINUNE a DIVINULUI. Foto în articol

Barack Obama, mesaj EMOŢIONANT: Aretha Franklin, o MINUNE a DIVINULUI. Foto în articol

Barack Obama a descris în câteva cuvinte ceea ce a fost Aretha Franklin şi ce a reprezentat pentru America, spunând că marea artistă, prin vocea şi muzica sa, a ajutat...

DEZVĂLUIRILE celui mai mare AVENTURIER din LUME: „Citesc din BIBLIE în fiecare DIMINEAȚĂ”

DEZVĂLUIRILE celui mai mare AVENTURIER din LUME: „Citesc din BIBLIE în fiecare DIMINEAȚĂ”

Bear Grylls se teme să sară cu parașuta, din cauza unui accident suferit în trecut, își începe ziua bând smoothie și citește pasaje din Biblie ca să se liniștească. Neînfricatul...

De ce Trump trebuie oprit CU ORICE PREȚ să se înțeleagă cu Putin

De ce Trump trebuie oprit CU ORICE PREȚ să se înțeleagă cu Putin

Nu a existat în toată istoria lumii un șef de stat mai împroșcat cu rahat decât Trump. Nici marii criminali, de la Hitler la Stalin și de la Nero la...

CAPITALISMUL vine în Cuba cu viteza OCHILOR de MORT

CAPITALISMUL vine în Cuba cu viteza OCHILOR de MORT

Reformele pentru deschiderea economiei Cubei se desfășoară anevoie, din teama comuniștilor de a nu-și pierde influența asupra țării. În Cuba, termenul „proprietate privată” are rezonanța unei revoluții. Sau, mai degrabă,...

Detalii NECENZURATE din viața unei soții de PREȘEDINTE AMERICAN - Michelle Obama, Povestea mea

Detalii NECENZURATE din viața unei soții de PREȘEDINTE AMERICAN - Michelle Obama, Povestea mea

Editura Litera va publica volumele scrise de fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, și de fosta primă doamnă, Michelle Obama Biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama, Povestea mea,...