CÂŢI români mai au credite în franci elveţieni?
Portofoliile băncilor comerciale din România aveau, la 1 ianuarie 2015, un număr de 65.000 de persoane cu credite în franci elveţieni. Dintre aceştia, dintre care peste 36.500 au solicitat, până...
Banca este o instituție financiară care are ca obiect principal de activitate atragerea de depozite și acordarea de credite.
Băncile sunt organizate sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni și își desfășoară activitatea sub supravegherea băncii centrale.
Sistemul bancar este structurat în general pe două nivele:
- primul nivel cuprinde o singură entitate - Banca Centrală a Statului (sau națională) cu atribuții privind politica monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și cu atribuții în materia autorizării și supravegherii (prudențiale) bancare.
Banca Centrală este, de regulă, singura instituție autorizată să emită monedă. Aceasta răspunde Guvernului sau direct Parlamentului și este o instituție non-comercială.
- al doilea nivel cuprinde, în principal, băncile specializate, instituții autorizate să desfășoare activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în cont propriu.
Cel mai important segment al băncilor specializate este constituit de băncile comerciale. Acestea dispun de o numeroasă rețea de agenții care oferă prin servicii bancare direct populației sau întreprinderilor.
Băncile de investiții, spre deosebire de cele comerciale acționează preponderent pe piața financiară și nu interactionează direct cu populația. În rândul băncilor specializate se încadrează și băncile de credit ipotecar sau casele de economii pentru domeniul locativ, care oferă credite ipotecare pentru locuințe persoanelor fizice sau juridice.
Portofoliile băncilor comerciale din România aveau, la 1 ianuarie 2015, un număr de 65.000 de persoane cu credite în franci elveţieni. Dintre aceştia, dintre care peste 36.500 au solicitat, până...
Deşi băncile spun că au intrat pe profit, numărul românilor cu restanţe la bănci creşte în continuare. Numărul restanţierilor persoane fizice la Instituţiile Financiare Nebancare (IFN) şi bănci a depăşit, în...
Republica Moldova poate intra în incapacitate de plată, dacă nu va semna un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat aseară, premierul moldovean Chiril Gaburici, într-o emisiune televizată....
Cea mai mare bancă din Europa, HSBC Holdings, a anunţat, azi, un vast program de reducere a costurilor şi o reorganizare a operaţiunilor, care presupune concedierea a 25.000 de angajați...
Băncile comerciale trebuie să explice în permanenţă publicului larg aspectele de bază ale activităţii bancare. Sub nicio formă, băncile nu trebuie să aibă pretenţia de la public să înţeleagă aspecte...
România are nevoie de un anumit nivel al inflaţiei pentru a se reînscrie în cursa convergenţei reale. Nu e bine să ne ducem către un nivel foarte scăzut al inflaţiei,...
Băncile s-au luptat din greu în ultimii ani să scape de creditele neperformante acordate în perioada 2007-2008. Adică aceleaşi credite care le-au permis atunci să raporteze profituri uriaşe. Sistemul bancar...
Situaţia instabilă din Grecia afectează băncile elene, care au o prezenţă importantă în Sud-Estul Europei, inclusiv în România. Băncile elene rămân solvabile pe moment, a afirmat marţi Daniele Nouy, preşedintele...
Contre între deputaţii PNL şi guvernatorul Mugur Isărescu. Totul a început de la proiectul de lege iniţiat de către deputaţii liberali care vizează darea în plată a unor imobile în...
Prima întâlnire ofi cială dintre premierii României și Republicii Moldova a întărit ideea susținerii necondiționate pentru vecinul de la Est, în ciuda sincopelor politice de la Chișinău, unde traseul european...
Veşti bune pentru clienţii care au credite în franci elveţieni. O instanţă din Gorj a dat o decizie definitivă care dispune îngheţarea cursului la data acordării creditului. În plus, banca...
Cota de piață a băncii de stat CEC Bank a ajuns, în 2014, la 7,69%, de la 4,03% în 2007. Banca este pe un trend ascendent în condițiile în care...
Zeci de mii de români, care aveau restanţe la plata ratelor, s-au trezit fără bani în conturi. Ei au rămas și fără bani din conturile deținute la alte bănci, nu...
O femeie de afaceri din China, care depusese 1,55 milioane de euro la Banca de ICBC, cea mai mare bancă din China, a descoperit recent că nu mai avea decât...
Mii de oameni au stat umăr la umăr, noaptea trecută, pentru a vedea concertul Teatrului Național de Operetă susținut în Cimitirul Bellu, în cadrul evenimentului internațional Noaptea Muzeelor 2015. Cine...
Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, va fi cercetat de DNA într-un nou dosar, după ce Tribunalului Iaşi a hotărât ca procurorii să înceapă urmărirea penală împotriva edilului pentru abuz în serviciu....
Băncile nu par interesate de programul lansat de Guvern pentru cei care vor să își cumpere prima mașină, iar rezultatele primelor două luni de creditare sunt foarte slabe Alpha Bank...
Jaful de la Banca Transilvania, din februarie 2009, a fost rezolvat definitiv de justiție, printr-o sentință de compromis. De la zece ani de închisoare s-a ajuns la trei ani de...
Cei care doresc să investească într-un start-up au acum nişte avantaje la care rămâi cu greu indiferent. Legea a fost recent votată în Parlament şi are ca scop principal susţinerea...
Fondul Monetar Internaţional şi băncile centrale din ţările Europei de Sud-Est lucrează la o serie de planuri de rezervă. Unul dintre acestea vizează situaţia în care Grecia intră în incapacitate...