banca

Banca este o instituție financiară care are ca obiect principal de activitate atragerea de depozite și acordarea de credite.

Băncile sunt organizate sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni și își desfășoară activitatea sub supravegherea băncii centrale.

Sistemul bancar este structurat în general pe două nivele:

- primul nivel cuprinde o singură entitate - Banca Centrală a Statului (sau națională) cu atribuții privind politica monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și cu atribuții în materia autorizării și supravegherii (prudențiale) bancare.

Banca Centrală este, de regulă, singura instituție autorizată să emită monedă. Aceasta răspunde Guvernului sau direct Parlamentului și este o instituție non-comercială.

- al doilea nivel cuprinde, în principal, băncile specializate, instituții autorizate să desfășoare activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în cont propriu.

Cel mai important segment al băncilor specializate este constituit de băncile comerciale. Acestea dispun de o numeroasă rețea de agenții care oferă prin servicii bancare direct populației sau întreprinderilor.

Băncile de investiții, spre deosebire de cele comerciale acționează preponderent pe piața financiară și nu interactionează direct cu populația. În rândul băncilor specializate se încadrează și băncile de credit ipotecar sau casele de economii pentru domeniul locativ, care oferă credite ipotecare pentru locuințe persoanelor fizice sau juridice.

VIDEO | Cum fura un hoț din Bulgaria din băncile românești. A fost PRINS ÎN FLAGRANT

VIDEO | Cum fura un hoț din Bulgaria din băncile românești. A fost PRINS ÎN FLAGRANT

Timp de două luni, un cetățean bulgar, în vârstă de 40 de ani, a trăit, bine-mersi, pe banii românilor care aveau conturi în diferite bănci. Infractorul de la sud de...

BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară la 2% pe an

BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară la 2% pe an

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație de astăzi, BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară la 2% pe an, consideră participanţii la un sondaj intern în cadrul Asociaţiei Analiştilor...

CÂŢI oameni au concediat BĂNCILE în 2014 şi câţi mai urmează ÎN 2015

CÂŢI oameni au concediat BĂNCILE în 2014 şi câţi mai urmează ÎN 2015

Marile bănci europene şi americane au eliminat 59.000 de locuri de muncă anul trecut. Mai mult de atât, noi concedieri sunt avute în vedere în Europa, pe măsură ce echipele...

Personajul săptămânii. Ieri îi „aresta”, azi face șpagat la Gâdea în emisiune să scoată hoții din pârnaie. Pavel Abraham. Un țăran din Jibou, fost șef al Poliției și apărător al lui Bercea Mondial

Personajul săptămânii. Ieri îi „aresta”, azi face șpagat la Gâdea în emisiune să scoată hoții din pârnaie. Pavel Abraham. Un țăran din Jibou, fost șef al Poliției și apărător al lui Bercea Mondial

Evoluția, în timp, a generalului Pavel Abraham este o metamorfoză bizară. Din șef al Poliției Române a ajuns pe lista scurtă a avocaților care îi apără pe cei mai penali...

Banca de spermă a laureaţilor Premiului Nobel. Relatări INCREDIBILE despre donatori şi despre copiii „rezultaţi”

Banca de spermă a laureaţilor Premiului Nobel. Relatări INCREDIBILE despre donatori şi despre copiii „rezultaţi”

Robert K. Graham era un expert în optometrie care a adunat 100 de milioane de dolari inventând lentilele din plastic incasabil, a trăit într-o atmosferă elitară cu tente rasiste, care...

Depozitele bancare din Grecia au scăzut în februarie la minimul ultimilor 10 ani

Depozitele bancare din Grecia au scăzut în februarie la minimul ultimilor 10 ani

Depozitele bancare din Grecia au scăzut, în februarie, la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani. Scăderea a fost cauzată de blocajul politic dintre guvernul elen şi creditorii ţării,...

Băncile vor să impună traderilor o NOUĂ CONDUITĂ

Băncile vor să impună traderilor o NOUĂ CONDUITĂ

Băncile trebuie să îi oprească pe traderi să facă schimb de informaţii cu privire la ordinele primite de la clienţi. Cel puțin așa reiese dintr-un nou cod global de conduită...

MILIONAR din greşeală. Ce a făcut cu banii. Gestul la care nimeni nu te-ai fi aşteptat

MILIONAR din greşeală. Ce a făcut cu banii. Gestul la care nimeni nu te-ai fi aşteptat

Un web designer în vârstă de 21 de ani s-a trezit cu 1,25 de milioane de lire în cont (apromximatic 1,7 milioane de euro), dintr-o eroare a băncii. Tânărul a...

Gest ȘOCANT. Un ieșen și-a dat FOC într-o bancă

Gest ȘOCANT. Un ieșen și-a dat FOC într-o bancă

Bărbatul a recurs la acest gest terifiant din cauza datoriilor pe care copiii săi le au la instituția bancară. Potrivit bzi.ro, ieșeanul în vârstă de 50 de ani și-a îmbibat...

BĂNCILE vor trebui să taie 15% din creditele românilor! Au apărut DETALIILE proiectului de lege!

BĂNCILE vor trebui să taie 15% din creditele românilor! Au apărut DETALIILE proiectului de lege!

Posesorii de credite ipotecare, care au restanţe la plată mai mici de 60 de zile şi venitul net de maxim de 3.000 de lei, vor putea beneficia de un program...

1000 de bănci, în vizorul MOODY'S!

1000 de bănci, în vizorul MOODY'S!

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a anunţat, marţi seară, că va reevalua ratingurile a peste 1.000 de instituţii financiare. Agenția va lua măsura după introducerea unei noi metodologii...

Șeful ANPC despre bănci: Vreau să văd soluţiile, pentru că până acum şi-au bătut joc!

Șeful ANPC despre bănci: Vreau să văd soluţiile, pentru că până acum şi-au bătut joc!

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) solicită băncilor soluţii concrete pentru clienţii cu credite în franci elveţieni, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei, Marius Dunca, informează Agerpres. Dunca susține că, deşi...

Surse: Băncile ar putea reduce cu 15% creditele în valută

Surse: Băncile ar putea reduce cu 15% creditele în valută

Guvernul a discutat miercuri, în primă lectură, un proiect de lege privind conversia în lei a creditelor în valute, potrivit unor surse citate de Agerpres. Au fost analizate creditele în...

Bancă de REBUTURI, în Italia

Bancă de REBUTURI, în Italia

Italia se află în discuţii tehnice cu reprezentanţii Comisiei Europene privind planurile de înfiinţare a unei bănci de rebuturi („bad bank") în care să fie incluse creditele neperformante, a anunţat...

Cardul de credit cu care poți câștiga bani și beneficii (P)

Cardul de credit cu care poți câștiga bani și beneficii (P)

Cardul Destept MasterCard de la Banca Românescă oferă atât limite generoase de credit, cât și accesul la promoții și facilități la cumpărături, cum ar fi achiziții în rate sau reduceri...

BCR a vândut peste 2,5 TONE de AUR în 5 ani

BCR a vândut peste 2,5 TONE de AUR în 5 ani

Banca Comercială Romană a vândut, aproximativ 220 de kg de aur în 2014, a anunţat, Laura Hexan, Şefa Departamentului de Produse de Trezorerie Retail din cadrul BCR, într-o conferinţă de...

Comisia Europeană A DECIS inițierea procedurii de DEZECHILIBRU macroeconomic în cazul României.

Comisia Europeană A DECIS inițierea procedurii de DEZECHILIBRU macroeconomic în cazul României.

România se confruntă cu dezechilibre macroeconomice, ce necesită monitorizare și o serie de măsuri de politică în domeniu.  În cadrul celor 3 programe succesive UE-FMI, dezechilibrele interne și externe au...

Alertă cu bombă la două bănci din Chișinău

Alertă cu bombă la două bănci din Chișinău

Poliția din Chișinău a securizat sediile a două bănci în urma a două apeluri în aceatsă dimineață care semnalau prezența unor dispozitive suspecte.  Potrivit poliției, apelul a parvenit în jurul...

Soluție pentru cei cu împrumuturi în franci. Creditele se pot reduce cu peste 25%

Soluție pentru cei cu împrumuturi în franci. Creditele se pot reduce cu peste 25%

Clienții preluați de Banca Transilvania de la Volksbank vor beneficia de conversia creditelor în lei și apoi de reducerea creditului. Una dintre primele soluții radicale pentru românii împrumutați în moneda...

Cât milioane de DOLARI a câştigat CEO-ul unui grup BANCAR într-un singur AN

Cât milioane de DOLARI a câştigat CEO-ul unui grup BANCAR într-un singur AN

Citigroup Inc, al treilea mare grup bancar american, a micşorat cu 7% remuneraţia acordată în 2014 directorului general Michael Corbat, în condiţiile în care profitul realizat anul trecut de Citigroup...