Liviu Dragnea ȚINE UȘA deshisă pentru UNPR
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea i-a anunțat astăzi pe progresiști că este dispus să reia discuţiile cu ei în privința unei colaborări. "Am discutat aseară cu cei de la UNPR. Mi-au...
Alegerile parlamentare în România reprezintă alegerile care desemnează membrii celor două Camere ale Parlamentului României: Camera Deputaților și Senatul.
În țările democratice alegerile parlamentare se folosesc pentru desemnarea membrilor parlamentului, care poate fi unicameral sau bicameral.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea i-a anunțat astăzi pe progresiști că este dispus să reia discuţiile cu ei în privința unei colaborări. "Am discutat aseară cu cei de la UNPR. Mi-au...
PNL va merge singur în alegerile parlamentare, conform deciziei luate luni, cu unanimitate de voturi, de Biroul Politic Naţional al liberalilor. "În unanimitate, colegii au votat propunerea pe care am...
Doar 1.806 cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi-au manifestat opţiunea, până la 30 iunie, de a-şi exercita votul la alegerile parlamentare. 1.300 dintre aceştia au optat pentru...
Președintele Senatului – l-am numit pe Călin Popescu-Tăriceanu – a susținut, duminică (la DIGI TV), că nu este interesat absolut deloc de o eventuală funcție de premier, după parlamentarele din...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat marţi că a propus Comitetului Executiv Naţional al partidului să nu facă nicio nominalizare pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar până la...
Invitați în această seară la B1 TV, liderul PSD, Liviu Dragnea alături de noul primar al Capitalei, Gabriela Firea au vorbit despre posibile schimbări în rândul președinților de Consilii Județene,...
Deşi Liviu Dragnea, Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu se întrec în declaraţii belicoase referitoare la oportunitatea unei moţiuni de cenzură – cândva, după alegerile locale –, fluturând o viitoare reanimare...
Speriaţi de sondajele de opinie care arată că vor pierde alegerile locale, liberalii au inventat că PSD pregăteşte înlăturarea președintelui Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, a lansat, marţi, o ipoteză care...
Invitat la emisiunea ”Dosar de politician" moderată de Silviu Mănăstire, liderul social-democraţilor a declarat că este încrezător în victoria partidului la cârma căruia se află în alegerile locale. Liviu Dragnea...
Alegeri parlamentare au loc azi în Serbia, percepute ca un referendum de facto asupra candidaturii la UE, scrie BBC News. Premier Alexander Vucic a cerut convocarea de alegeri anticipate, cu...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, în urma Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) care a avut loc la filarmonica Dinu Lipatti din municipiul Satu Mare, că Uniunea va discuta despre...
Imediat după campania electorală a alegerilor locale, voi lansa o construcție politică care să promoveze, după parlamentarele din toamnă, un nou guvern, format din oameni de valoare, a dezvăluit fostul...
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, în emisiunea ”După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că formațiunea sa are uşa deschisă pentru toţi membrii Cabinetului Cioloş care performează, inclusiv...
Premierul Dacian Cioloş le reamintește românilor din străinătate că se pot înscrie în Registrul electoral pentru a vota la alegerile parlamentare. "Începând de astăzi, românii cu domiciliul sau reşedinţa în...
Am crezut că Marian Vanghelie se va detona, vineri seara, în emisiunea lui Victor Ciutacu de la RTV. Aș! Șmecherașul din Rahova, care nu știa să conjuge verbul ”a fi”...
Invitat la România TV, la emisiunea “România Exclusiv”, moderată de Simona Gheorghe, Traian Băsescu a abordat şi subiectul viitoarelor alegeri locale şi parlamentare. “Am făcut ce a trebuit în politică....
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost invitat, miecuri seara, la România TV, unde a vorbit despre despre protocolul dintre PSD şi ALDE. Liviu Dragnea a declarat că acest acord a...
O propunere legislativă privind introducerea pe buletinul de vot a fotografiilor candidaţilor pentru alegerile parlamentare va fi depusă luni, la Senat, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, senatorul UNPR...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că Uniunea trebuie să-şi mobilizeze electoratul în 2016 mult mai puternic decât la alegerile anterioare. "Pentru noi, mai ales alegerile parlamentare reprezintă o provocare...
Egiptenii sunt chemaţi azi la urne pentru a alege un nou Parlament, favorabil preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi, fostul şef al armatei care reprimă orice opoziţie, la doi ani după ce...