Traian Băsescu, IRONIE la adresa Alinei Gorghiu: „N-aş vrea să o găsesc cumva la EGALITATE cu PMP!”

Traian Băsescu, IRONIE la adresa Alinei Gorghiu: „N-aş vrea să o găsesc cumva la EGALITATE cu PMP!”

Liderul PMP, Traian Băsescu, a declarat duminică seara, la România TV, că îi doreşte copreşedintelui PNL, Alina Gorghiu, 'succes să guverneze', dar că nu ar dori să o găsească la egalitate cu PMP.

'Îi doresc succes să guverneze şi dacă a ajuns un preşedinte atât de mare ca doamna Gorghiu să se ocupe de un partid atât de mic ca PMP, înseamnă că femeia asta n-are treabă. PMP-ul să-şi vadă de drumul lui, acum arăta 7 procente în sondaje, nu aş vrea s-o găsesc cumva pe la egalitate cu PMP-ul pe doamna Gorghiu', a arătat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Preşedintele PMP a răspuns astfel unei declaraţii făcute de Alina Gorghiu, la un alt post de televiziune, potrivit căreia nu crede că PMP şi ALDE vor intra în Parlament la alegerile din toamnă.

'Eu nu cred că va intra PMP-ul în Parlament. În acest moment, având în vedere cifrele de la locale, nu cred că e vreo şansă să intre în Parlament. Nu cred că intră nici ALDE', a spus Alina Gorghiu.

Ne puteți urmări și pe Google News