alegeri europarlamentare

La fiecare cinci ani, cetățenii Uniunii Europene își aleg reprezentanții în Parlamentul European.

În alegerile europarlamentare, cetățenii Uniunii Europene își aleg reprezentanții în calitate de membri ai Parlamentului European (europarlamentari).

Parlamentul European este singura adunare transnațională din lume aleasă în mod direct. Europarlamentarii reprezintă interesele cetățenilor UE la nivel european.

Împreună cu reprezentanții guvernelor statelor UE, europarlamentarii dau formă și decid asupra noilor legi care influențează toate aspectele vieții din Uniunea Europeană, de la susținerea economiei la lupta împotriva sărăciei și schimbărilor climatice și la aspecte de securitate.

Europarlamentarii aduc temele importante politice, economice și sociale în centrul atenției și susțin valorile Uniunii Europene: respectarea drepturilor omului, libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept.

Parlamentul aprobă bugetul UE și supraveghează cheltuirea acestuia. De asemenea, alege Președintele Comisiei Europene, numește comisarii și îi poate trage la răspundere.

”Nu sunt agent KGB!”. Vice-premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, declarații EXCLUSIVE.Telefonul de la ora 9:00

”Nu sunt agent KGB!”. Vice-premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, declarații EXCLUSIVE.Telefonul de la ora 9:00

Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a fost recent, în România, la o întâlnire cu liderii formaţiunii politice conduse de Victor Ponta. Evenimentul zilei a luat legătura...

Refuz CATEGORIC al ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici. „Asta e o altă gogoriță”

Refuz CATEGORIC al ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici. „Asta e o altă gogoriță”

Zvonurile conform cărora ministrul Justiţiei, Eugen Teodorovici ar candida la alegerile pentru europarlamentare din data de 26 mai au fost spublerate chiar de ministrul care a spus că nu-l interesează...

Prună: „Azi e Kovesi, mâine poate fi oricare dintre noi care deranjează grupul care a luat captivă țara”

Prună: „Azi e Kovesi, mâine poate fi oricare dintre noi care deranjează grupul care a luat captivă țara”

Raluca Prună, fost ministru al Justiției în Guvernul Cioloş, și-a exprimat revoltă, într-un mesaj, pe Facebook, referitor la faptul că, Codruța Kovesi anunțat, ieri seară, că a fost citată la...

LIVITURĂ DEVASTATOARE pentru PSD-ALDE. CCR a decis. S-ar putea întâmpla la SFÂRȘITUL LUNII MAI

LIVITURĂ DEVASTATOARE pentru PSD-ALDE. CCR a decis. S-ar putea întâmpla la SFÂRȘITUL LUNII MAI

Marți, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis să judece mai devreme sesizarea președintelui Iohannis în legătură cu modificarea legii care interzice organizarea referendumului la aceeași dată cu desfășurarea alegerilor...

Alertă! LISTA SCURTĂ a candidaților PSD la europarlamentare

Alertă! LISTA SCURTĂ a candidaților PSD la europarlamentare

Radu Tudor a dat în vileag, în această seară, primele cinci nume vehiculate pe lista PSD la alegerile europarlamentare din acest an. În emisiunea "Punctul de Întâlnire" de la Antena...

Stelian Ion, declarații din interiorul Alianței 2020: “USR a făcut CONCESII IMPORTANTE partidului PLUS condus de Dacian Cioloș”

Stelian Ion, declarații din interiorul Alianței 2020: “USR a făcut CONCESII IMPORTANTE partidului PLUS condus de Dacian Cioloș”

USR Constanța, prin deputatul Stelian Ion, crede că la suspiciunile privind apartenența la serviciile de informații a liderului PLUS, Dacian Cioloș ar trebui să răspundă chiar cel vizat. Stelian Ion...

LOVITURĂ în coaliția de guvernare. Cum îl IGNORĂ Tăriceanu pe Dragnea

LOVITURĂ în coaliția de guvernare. Cum îl IGNORĂ Tăriceanu pe Dragnea

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat recent la Antena 3 că partidul său a început pregătirile pentru alegerile europarlamentare. Președintele Senatului și liderul ALDE a declarat că foarte mulți colegi de-ai...

Rareș Bogan pe listă la europarlamentare

Rareș Bogan pe listă la europarlamentare

Robert Turcescu lansează o teorie bombă. Rreș Bogdan ar putea fi candidatul care să deschidă lista la europarlamentare din partea PNL. Detalii incendiare Alegerile europarlamentare din această primăvară au o...

Brigitte Bardot anunţă că va CANDIDA la europarlamentare pe lista partidului ANIMALIST

Brigitte Bardot anunţă că va CANDIDA la europarlamentare pe lista partidului ANIMALIST

Brigitte Bardot a anunţat aseară că numele său va figura pe lista Partidului Animalist la viitoarele alegeri europarlamentare. Celebra acctriţă , mereu gata să se agite când e vorba despre...

Pentru PSD, europarlamentarele vor fi un fel de prim tur al prezidențialelor. România lui Cristoiu

Pentru PSD, europarlamentarele vor fi un fel de prim tur al prezidențialelor. România lui Cristoiu

Cine a urmărit, luni seara, dialogul meu cu Traian Băsescu la emisiunea România9 a lui Ionuț Cristache, de la TVR, va fi fost surprins de insistența mea ca fostul președinte,...

BĂSESCU intră în CURSA ELECTORALĂ? Dezvăluiri de ultim moment din partea fostului Președinte

BĂSESCU intră în CURSA ELECTORALĂ? Dezvăluiri de ultim moment din partea fostului Președinte

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni, la TVR, că nu a luat o decizie privind o eventuală candidatură la europarlamentare, dar că va susţine Partidul Mişcarea Populară în campania...

Macron pregăteşte o „LOVITURĂ sub CENTURĂ”  Vestelor Galbene

Macron pregăteşte o „LOVITURĂ sub CENTURĂ” Vestelor Galbene

Președintele Emmanuel Macron, a cărui popularitate a scăzut după creșterea impozitului pe combustibil, a declanșat mișcarea națională a Yellow West, care are în vedere o lovitură pentru Vestele Galbene sub...

BĂSESCU face DECLARAȚIA care DINAMITEAZĂ SCENA POLITICĂ. „CIOLOȘ a CUMPĂRAT, USR a primit ORDIN”

BĂSESCU face DECLARAȚIA care DINAMITEAZĂ SCENA POLITICĂ. „CIOLOȘ a CUMPĂRAT, USR a primit ORDIN”

Duminică seară la România Tv, fost președinte Traian Băsescu a făcut o serie de declarații cu privire la Alianţa 2020 USR-PLUS. Băsescu a declarat că partidul condus de Dan Barna...

REVOLTĂ în USR. Val de CRITICI la ADRESA liderului PLUS. „Ne-a arătat Cioloş pisica neagră. Manual BASIC de MANIPULARE”

REVOLTĂ în USR. Val de CRITICI la ADRESA liderului PLUS. „Ne-a arătat Cioloş pisica neagră. Manual BASIC de MANIPULARE”

În urma formării alianței dintre PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, și USR, liderii celor două formațiuni politice au anunțat că vor avea o listă comună pentru alegerile europarlamentare. Cu toate...

BOMBA de la CEAS de SEARĂ. PSD rupe COALIȚIA cu ALDE. News alert

BOMBA de la CEAS de SEARĂ. PSD rupe COALIȚIA cu ALDE. News alert

Duminică seară la Antena 3, vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că nu au fost discuții în CEx al PSD cu privire la candidatul pentru prezidențiale, dar este sigur...

Băsescu a FĂCUT ANUNȚUL care i-a ȘOCAT pe TOȚI. Cu cine va VOTA la ALEGERILE PREZIDENȚIALE. Breaking news

Băsescu a FĂCUT ANUNȚUL care i-a ȘOCAT pe TOȚI. Cu cine va VOTA la ALEGERILE PREZIDENȚIALE. Breaking news

Dumincă seară la România Tv, fostul președinte Traian Basescu a declarat că nu s-a hotărât încă cu privire la o posibilă candidatură pentru alegerile europarlamentare. Acesta a punctate că nu...

Va fi sau nu va fi pe lista cu candidații la europarlamentare? Crin Antonescu mai așteaptă două săptămâni

Va fi sau nu va fi pe lista cu candidații la europarlamentare? Crin Antonescu mai așteaptă două săptămâni

Crin Antonescu va afla abia peste două săptpmâni dacă are șanse sau nu să meargă în Parlamentul European. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Cluj, în cadrul unei...

SURSE Dacian Cioloș provoacă un SCANDAL URIAȘ în USR: Comitetul Politic al Uniunii a decis ca fostul premier să deschidă lista pentru europarlamentare

SURSE Dacian Cioloș provoacă un SCANDAL URIAȘ în USR: Comitetul Politic al Uniunii a decis ca fostul premier să deschidă lista pentru europarlamentare

În Comitetul Politic al USR de sâmbătă au apărut și primele nemulțumiri ale unor membri legat de candidaturile la europarlamentare alături de PLUS, din cauza faptul că lista comună este...

DEMISIA BOMBĂ care CUTREMURĂ PSD. Un OM-CHEIE a DECIS să PLECE. Cât mai pierde DRAGNEA?

DEMISIA BOMBĂ care CUTREMURĂ PSD. Un OM-CHEIE a DECIS să PLECE. Cât mai pierde DRAGNEA?

PSD continuă să piardă oameni. După ce zilele trecute nume grele din PSD precum Mihai Tudose, Corina Crețu și Georgian Pop au decis să se alăture formațiunii politice Pro România...

Şoferul maşinii cu numere de înmatriculare anti-PSD, pregătit să facă pasul în politică. Pe ce liste și-a depus candidatura

Şoferul maşinii cu numere de înmatriculare anti-PSD, pregătit să facă pasul în politică. Pe ce liste și-a depus candidatura

Şoferul maşinii cu numere de înmatriculare anti-PSD, care a dat serioase bătăi de cap autorităților și a stârnit o adevărată „revoluție” la nivel imagistic în România, e pregătit să facă...