Stelian Ion, declarații din interiorul Alianței 2020: “USR a făcut CONCESII IMPORTANTE partidului PLUS condus de Dacian Cioloș”

Stelian Ion, declarații din interiorul Alianței 2020: “USR a făcut CONCESII IMPORTANTE partidului PLUS condus de Dacian Cioloș”

USR Constanța, prin deputatul Stelian Ion, crede că la suspiciunile privind apartenența la serviciile de informații a liderului PLUS, Dacian Cioloș ar trebui să răspundă chiar cel vizat. Stelian Ion subliniază că partidul său va răspunde doar pentru ce a făcut USR-ul și oamenii lui. În același timp, parlamentarul USR recunoaște că partidul său a făcut concesii importante partidului condus de Dacian Cioloș când a acceptat înființarea Alianței 2020 USR-PLUS.

Deputatul USR de Constanța, Stelian Ion, pare să fi fost împotriva constituirii Alianței 2020 USR-PLUS, fiind nevoit să accepte rezultatele negocierilor cu partidul lui Dacian Cioloș, deși are încă temeri că în alianță își vor face loc și traseiști. Singurul atu al  partidului PLUS ar fi notorietatea lui Dacian Cioloș, care însă în campania electorală s-ar putea transforma în vulnerabilitate. Pentru președintele USR Constanța, Remus Negoi, “principiul de la care am pornit a fost că o listă comună ar rezulta la vot mai multe locuri eligibile decât pe liste separate. Sperăm ca procentul pe care ni l-am propus, de 20-25%, să fie atins pentru a demonstra că hotărârea de a intra in alianță a fost o decizie bună.”

Vicepreședintele USR la nivel național, deputatul Stelian Ion, ar fi vrut o alianță mai largă a opoziție, incluzând și PNL, pentru crearea unei forțe politice care "în 2020 să măture PSD-ul de pe scena politică".El adminte că în privința Alianței 2020 USR-PLUS a fost o decizie grea, cu păreri pro și contra. “În ce mă privește consider că, da, USR a făcut concesii importante. Noi avem deja un partid  stabil, care și-a demonstrat seriozitatea, a avut rezultate, a arătat acea latură a democrației interne, care e foarte importantă pe scena politică. Avem atuuri incontestabile. Avem surse financiare, avem sedii, avem organizații din ce în ce mai eficiente. De partea cealaltă, ei abia s-au constitut. Au dezavantajul să nu aibă structurate filiale, că abia cum se cunosc. Au și atuuri importante, anume, o echipă la nivelul conducerii cu o notorietate mare.”

Chiar și împărțirea locurilor pe lista candidaților pentru europarlamentare este o concesie făcută de USR, consideră Stelian Ion:”Chestiunea cu împărțirea locurilor pe listă este discutabilă și numărul de mandate, din punctul meu de vedere, a fost o concesie. Dincolo de asta, partea pozitivă este că se face. S-ar fi rupt negocierea și am fi mers pe căi diferite. Noi am renunțat la orice fel de orgolii. Dar, e vorba de niște alegeri importante în care trebuie să avem un rezultat cât mai bun pentru că se dă tonul pentru prezidențiale și după aceea pentru locale și parlamentare. Pornind de la bază în sus, cred că putem construi ceva foarte bun pentru viitor. Dincolo de sacrificiile pe care le face o parte sau alta. Dacă îi veți întreba pe cei din conducerea centrală PLUS probabil vă vor spune că, în viziunea lor, au făcut o concesie USR-ului.”

Liderul USR Constanța, Remus Negoi, crede că pentru alegerile europarlamentare s-a mers pe locomotiva celor din PLUS, pe notorietatea lor. Stelian Ion speră însă ca viitoarea campanie să fie despre USR și PLUS și nu despre Dacian Cioloș. “Știu că este o vulnerabilitate faptul că domnul Cioloș are o notorietate și că toate tunurile s-au pus pe domnia sa in această perioadă”, a spus deputatul USR, dar la atacurileși întrebările publice adresate lui Dacian Cioloș în privința suspiciunilor de apartenență la servicii sau la partide naționaliste “cel mai bine e ca la aceste acuzații să răspundă exact cei vizați pentru că au toate informațiile, au toate răspunsurile la îndemână pentru a elimina aceste suspiciuni. Noi o să răspundem în dreptul USR-ului pentru ce am făcut noi, pentru cine suntem noi”.

 

“Bineînțeles că noi ne-am asumat faptul că vor exista astfel de atacuri și am pornit cu încredere în partenerii noștri într-o asemenea alianță. De aceea, dacă am fi avut dubii cu privire la calitatea colegilor noștri din PLUS la aceste acuzații nu am fi făcut acest pas. Repet, este o alegere făcută democratic, de către o bază largă din USR.  Indiferent de părerile personale ale unora dintre noi, USR-ul a decis că merită să oferim această încredere și să mergem împreună. Vom vedea pe 26 mai, la alegerile europarlamentare ”, a încheiat deputatul USR, Stelian Ion.