"Acord istoric" între UE şi Grecia după 8 ani
Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadenţei unor împrumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenţă financiară (aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie să-l...
Acord desemnează, în esență, o înțelegere între două sau mai multe părți, care ajung la aceeași poziție asupra unei probleme, fie prin discuții, fie prin negociere. În limbaj juridic și diplomatic, „acordul” este un act prin care părțile își stabilesc drepturi și obligații reciproce (de exemplu, acord de colaborare, acord internațional), iar în vorbirea curentă înseamnă pur și simplu faptul că două persoane sunt de aceeași părere („suntem de acord”). Termenul mai poate apărea și în expresii precum „acord scris”, „acord verbal”, „a-și da acordul” (a consimți) sau „a ajunge la un acord” (a soluționa un diferend prin înțelegere).
Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadenţei unor împrumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenţă financiară (aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie să-l...
Oficialii din Iran ies, din nou, la atac, după ce președintele american Donald Trump a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, retragerea SUA din acordul nuclear cu statul din Orientul...
Italia prin vocea lui Giuseppe Conte, noul prim-ministru italian, a cerut redistribuirea refugiaţilor şi o reanalizare a sancţiunilor impuse Rusiei Italia cere redistribuire „obligatorie” a refugiaţilor în Uniunea Europeană şi...
Tensiunile ating cote maxime în Orientul Mijlociu, după ultima declarație venită din Iran. Ieșirea SUA din acordul nuclear care vizează statul a condus la un efect domino care afectează relațiile...
China a avertizat Statele Unite că înțelegerile privind comerțul și afacerile între cele două țări sunt nule dacă Washingtonul impune noi sancțiuni comerciale, inclusiv crescând taxele vamale, potrivit unui comunicat....
Se pare că SUA nu poate ajunge la un acord comercial cu Marea Britanie, deoarece, după spusele ministrului pentru comerț internațional al Angliei, țara sa nu va semna un asemenea...
Compania israeliană Black Cube a suferit scindări interne. Informațiile cu privire la spionarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, care au condus la arestarea a doi suspecți, au produs o adevărată...
Bucureştiul şi Madridul ar urma să încheie un acord de colaborare. Este anunţul pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a făcut marţi pe pagina de Facebook. Anunţul a...
Politica SUA este „brutală” şi un „diktat” . Spune fostul ministru de externe francez Dominique de Villepin. Franţa nu poate seconda SUA Dominique de Villepin denunţă retragerea unilaterală a Statelor...
Lovitură grea pentru SUA. Iranul ar putea relua îmbogățirea uraniului, dacă semnatarii acordului nuclear din 2015 nu îl vor putea păstra și după retragerea Washingtonului. Iranul ar putea relua îmbogăţirea...
Autoritatea pentru Dezvoltarea Armamentului din Israel, Rafael Advanced Defense Systems Ltd, a semnat miercuri un acord pentru producerea de sisteme de apărare aeriene și la sol, în colaborare cu compania...
Cancelarul german Angela Merkel a criticat astăzi decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage SUA din acordul internaţional cu Iranul, dar a subliniat importanţa relaţiei cu Washingtonul, în cadrul...
Analistul Jerusalem Post, Raman Ghavami, semnalează că un înalt oficial Iranian ameniţă să dezvăluie ce mita au primit vesticii Analistul Jerusalem Post, Raman Ghavami, scrie: „Un înalt consilier al lui...
Opinia publică a primit cu entuziasm promisiunile lui Kim, răsuflând ușurată după ani de tensiune. Ce ascund însă vorbele frumoase? Secretarul de stat american Mike Pompeo și-a încheiat a doua...
Ţările europene au la dispoziţie maximum 60 de zile pentru a oferi garanţii privind asigurarea intereselor Iranului în cadrul acordului nuclear, după retragerea Statelor Unite din această înţelegere internaţională, arată...
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat că se așteaptă ca aliații europeni ai SUA să se conformeze cu noua linie adoptată de Washington cu privire la Iran. Dacă acest...
Iohannis explică POZIȚIA DELICATĂ în care se află România, în privința Iranului: „Lucrurile nu sunt DELOC simple” Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă la Blaj, că discuții referitoare la sancțiunile...
Toată lumea a acuzat stilul lui Trump de a negocia cu Kim, dar acesta a dat rezultate. Acum, are în față „Afacerea Iran”. Imediat după revenirea sa din Coreea de...
Toți angajații din sistemul sanitar care au încasat mai puțini bani în lunile martie și aprilie față de suma încasată în luna februarie vor primi de la Guvern sume compensatorii...
Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a anunţat marţi seara că ţara sa va rămâne parte în acordul nuclear încheiat cu puterile internaţionale în 2015, în ciuda retragerii SUA din această înţelegere....