Consiliul European de săptămâna trecută a avut de luptat cu tema care ocupă agenda UE de prin 2015, în forme extrem de acute. Și care a subliniat slăbiciunile UE în a respecta propriile angajamente, acordurile de la Dublin, dar și blocajul de idei și cel decizional, pentru că rămăsesem tot la cote și la soluții contabilicești pentru vieți de oameni și probleme sociale enorme.

Iată că acum am aflat că, după ore întregi de negocieri în miez de noapte, UE a ajuns la un consens. Dar este el un acord real, consimțit și susținut cu toată puterea sau doar un paliativ de moment? E un panaceu pentru statele europene confruntate cu acest fenomen?

Italia și Germania erau statele cele mai avide de a avea un acord în materie. Italia lui Salvini, Lega și Cinque Stele a anunțat un veto pe documentele finale și pe orice acord de securitate și piață comună dacă nu e soluționată acceptabil chestiunea migranților, prin sprijinirea Italiei în fața noilor valuri de migranți și solidaritatea în tratarea situației celor vechi. Germania, în egală măsură, se afla în fața unei crize majore chiar în sânul coaliției, dar nu cu SPD, ci cu creștin-socialii bavarezi ce dețin Ministerul de Interne. Iar situația curgea spre pensionarea prematură a doamnei Merkel după criza ce urma demiterii ministrului său de Interne, gest obligatoriu pentru conservarea autorității Cancelarului, veteran în fața interpelării sale directe.

Acordul la care au ajuns vineri dimineaţa devreme liderii ţărilor UE pe tema migraţiei rămâne în spațiul generalităților și a ambiguității constructive. Marele avantaj este că există un acord, deci statele au o susținere generală față de documentul votat. Pe de altă parte, el este suficient de ambiguu pentru a permite orice, și o soluție extrem de avantajoasă scepticilor și legaliștilor, care văd nevoia imperioasă de returnare rapidă a celor ce nu se califică explicit pentru statutul de refugiat, dar și o soluție mai europeană, comunitară și progresistă, cea a umanitarismului și generozității față de năpăstuiții sorții, în special din fostele colonii, majoritatea fiind și responsabilitatea statelor membre ale UE.

cordul prevede „platforme de debarcare” a migranţilor, „centre controlate” şi o consolidare a frontierelor externe. Liderii celor 28 de state membre UE îndeamnă la „explorarea rapidă” a „conceptului” încă vag de „platforme regionale de debarcare” a migranţilor salvaţi pe mare în largul Europei, în cooperare cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională a Migraţiilor (OIM), cu scopul descurajării traversării Mării Mediterane. Însă statele vizate au refuzat explicit să se angajeze să găzduiască asemenea centre – Tunisia, Marocul sau Albania - fapt ce ridică semne de întrebare asupra viabilității unei soluții bazate pe un concept sănătos și solid, dar care nu e fezabilă în mod practic. Asta pentru că nicio ţară terţă nu s-a autopropus, până în prezent, să găzduiască asemenea locuri de primire a unor migranţi salvaţi pe apele internaţionale, acolo unde se face trierea imigranţilor ilegali separați de refugiații solicitanţi de azil ce pot fi primiţi în UE.

Și Italia a primit satisfacție, după cum ziceam, reușind să aibă un cadru suficient de permisiv care să permită ca imigranţii salvaţi în apele europene să fie preluaţi în „centre controlate”, pe teritoriul UE, de unde vor putea să fie repartizaţi în Uniunea Europeană în cazul în care sunt eligibili la azil sau expulzaţi către ţara lor în caz contrar. Salvini poate, astfel, să intre în evaluarea și returnarea masivă a migranților ilegali existenți și cei viitori, adunândui din hotelurile și locațiile unde se află răspândiți în întreaga Italie în aceste Centre Controlate ce urmează a fi înființate lângă litoral. Însă înfiinţarea unor asemenea locuri, care să fie dotate cu mijloace ce respectă normele europene, este lăsată la discreţia statelor membre şi, în acelaşi mod, împărţirea primirii lor ar urma să se facă „pe o bază voluntară”. Astfel, Italia revine la vechea problemă a lipsei de solidaritate în asumarea refugiaților legali.

Compromisul include și un paragraf vizând lupta împotriva deplasărilor migranţilor între ţări din cadrul UE, fără să se aştepte o decizie cu privire la cazul lor în ţara în care au intrat pe teritoriul Uniunii, catalogate drept „mişcări secundare”. „Statele membre ar trebui să ia toate măsurile legislative şi administrative interne necesare în vederea contracarării unor asemenea mişcări şi să coopereze strâns între ele în acest sens”, se arată în document. Este vorba, de această dată, de oaza de compromis necesar Germaniei și Cancelarului Merkel în disputa sa tensionată cu CSU.

În rest, acordul prevede controlul frontierelor, inclusiv prin Agenţia europeană a grănicerilor Frontex, consolidarea susţinerii Pazei de Coastă libiene, care să readucă bărcile la țărm, de acolo de unde au plecat pe mare - pasaj solicitat de Italia şi Malta – o nouă tranșă pentru ajutorarea refugiaților din Turcia și finanțarea unor programe UE-statele din Magreb pentru combaterea rețelelor de traficanți de carne vie, cu precădere a migranților.

Cât despre Regulamentul Dublin, nu există o modificare în sensul restrângerii responsabilității statului de sosire, din contră (vezi teza mișcărilor secundare) și nici solidaritatea automată și obligativitatea asumării cotelor în formă implicită, la nivelul oricăror noi veniți, cum și-ar fi dorit Italia. Un acord care e departe de a fi un panaceu, ci doar un compromis care salvează situația și liniștește apele politicii europene, dar care rămâne mai degrabă un paliativ, pentru că nu dă soluții practice garantate la aplicare, bune pentru toți partenerii membri ai UE.