Tactici militare bizantine, îmbinarea dintre artă militară și știință. Imperiul Bizantin a fost din punct de vedere militar, superior multor forțe europene, fiind o barieră în fața arabilor, persanilor, turcilor. Marile imperii medievale se ridică cumva după prăbușirea Bizanțului.

Ultimul număr din Evenimentul Istoric consacră un inventar amplu al principalelor tactici de luptă bizantine. Revista se poate cumpăra de la chioșcurile de ziare sau se poate comanda fără taxe de expediere de pe edituradecarte.ro.

Tactici militare - arma biologică

La capitolul tactici militare, bizantinii moșteniseră elemente de știință și tactică greco-romană. Apusul dominat de catoliscism și afectat de fărâmițare avea valori ale războiului individual, ale bărbăției, cavalerismului, luptei pentru credință. În Răsărit, marile forțe ale Orientului trebuiau contracarate altfel.

Între numeroasele tactici militare, arma biologică era folosită. Îndrumarele (sylloga) miltare arătau că fie se infestau cu ciumă piese de vestimentație și alimentare, fie se otrăvea vinul în provizii aparent abandonate

Tactici militare - arma chimică

La capitolul tactică, bizantinii foloseau arme chimice sau „nucleare” le-am zice azi. Arma chimică însemna aruncarea cu sulf sau ungerea cu sulf a carelor de luptă și transport inamice, iar soarele le aprindea pur și simplu. Tromba de foc sau „focul grecesc”, o combinație explozivă de salpetru lichid și apă a făcut diferența în bătălii navale. Secretul „focului grecesc ” s-a pierdut.

Arma chimică i-a ajutat foarte mult pe bizantini. Nivelul lor de cunoștințe net superior adversarilor i-a făcut de neoprit. Imperiul avea forțe terestre și navale, secțiuni teritoriale și maritime militare numite theme. La Dunăre și Mare, de exemplu, existau limtele Themei navale Paristrion sau Paradunavon.

Mai era ceva. Bizantinii încă de pe vremea  lui Constantin cel Mare, considerat „părinte al Bizanțului”, foloseau trupe de frontieră -limitanei sau ripenses și de interior, comitatenses. Primele erau fixe, erau legate de loturi numite ale stratioților, soldații agricultori. Al doilea tip erau trupe mobile, de șoc.

Spre un război climatic

Bizantii foloseau și tactici militare menite să distrugă teritoriul din punct de vedere climatic. Sarea pusă în ogoare făcea ca un sezon cel puțin, pământul să fie neroditor. Coaja ruptă a copacilor, cojile de fasole înfipte în rădăcini îi uscau. Deci, nici fructe, nici cereale nu putea avea inamicul.

Așadar, otrava, sulful, focul grecesc, războiul climatic, contaminarea cu ciumă au făcut diferența în războaiele purtate de bizantini cu inamicii lor, Imperiul, cu destule peripeții și după o lungă agonie s-a prăbușit sub loviturile otomane la 29 mai 1453. Multe din tradițiile politice și militare au rămas la români. Marele istoric Nicolae Iorga a numit civilizația românească „Byzance apres Byzance”.

Sursa foto: Arhivă