Dinu Patriciu intră în direct la Realitatea TV. Tocmai a pierdut procesul cu Traian Băsescu, în scandalul filmuleţului cu lovirea copilului. Pare puţin descumpănit, vorbire ezitantă.

Nu ştie dacă va face recurs, se va consulta cu avocatul. Însă continuă să afirme că Băsescu l-a lovit pe copil, a văzut cu ochii lui. Pardon, nu "Băsescu", ci "domnul preşedinte" sau "preşedintele Băsescu"! Reverenţios, deloc ironic. Au trecut cinci ani de când îl făcea pe Băsescu, cioban nebun. Realizatorii emisiunii au observat corect: toţi arestaţii se îndrăgostesc subit de Băsescu. Sau, măcar, încep să-i arate respect. Gigi Becali, Dan Diaconescu, chiar şi Vîntu, care, la ultimul său interviu luat de Ion Cristoiu, şi-a călcat peste orgoliul exacerbat şi s-a străduit să transmită semnale de smerenie către Cotroceni. Şi acum Patriciu. Din nou. Pe obrazul miliardarului încă ard dârele lăsate de lacrimi, la ieşirea din arest. Ţineţi minte povestea cutremurătoare, cu hackerul coleg de celulă, care i-a dat să mănânce lapte cu fulgi de ovăz. Cu sticla de lapte folosită să înfunde closetul, ca să nu intre şobolanii. De multă vreme, încearcă o apropiere. Şi-a scos ziarul din arena bătăliei politice. A făcut declaraţii de apreciere la adresa guvernului. A devenit cel mai neînduplecat duşman al lui Crin Antonescu şi al alianţei PNL-PSD, la care a pus zdravăn umărul şi, probabil, contul, încă de pe vremea lui Adrian Năstase. Eforturile nu au întârziat să-i fie răsplătite: Băsescu l-a apreciat pentru liberalismul său sincer. Asta trebuie să fi produs multă euforie în tabăra lui Patriciu, de vreme ce, la scurt timp, au început să se vânture zvonuri despre numirea lui ca premier. Lansate din tabăra liberală, de către Stelian Tănase, amic cu Dinescu, amic cu Patriciu. Acum, liberalul are ezitări. Nu poate să renege nici momentul când a intrat până în gât în războiul contra lui Băsescu, nici întreg parcursul spre împăcare pe care, apoi, l-a construit cu grijă, pas cu pas. Încearcă o cale de mijloc, uşor forţată şi, de aceea, puţin caraghioasă. În gura sa, obişnuită cu ironia muşcătoare, combinaţia "domnul preşedinte l-a lovit pe copil" sună ca falsetul unui adolescent cu vocea în schimbare. Mă grăbesc să trec însă peste această paranteză idilică, pentru a reveni la declaraţia lui Dinu Patriciu. De ce i-au trebuit cinci ani să dezvăluie că l-a văzut cu ochii lui pe Băsescu lovindu-l pe copil la miting? Au fost atâtea momente în care arma putea fi folosită. La suspendarea preşedintelui, bunăoară. De ce a tăcut vreme de cinci ani? Răspunsul lui Patriciu a fost năucitor. A vorbit, chiar la câteva zile după incident, la Antena 3 Ploieşti. De ce a tăcut după aia, de ce nu a bătut toba la toate televiziunile şi ziarele, este o întrebare legitimă, pe care realizatorii nu i-au mai pus-o. Însă o altă întrebare, devastatoare, se impune: de ce a tăcut şi Dan Voiculescu, cel mai mare duşman al lui Băsescu? Dezvăluirea a fost făcută în ograda sa. La o televiziune de la trustul său. De ce nici el nu a folosit această armă? De ce nici un ziarist de la Antena 3 din Ploieşti nu a avut ideea, la mintea cocoşului, să se laude la şefii de la Bucureşti cu o asemenea lovitură de presă? Nu e deja prea mult? Cei mai mari vrăjmaşi ai lui Băsescu să deţină o asemenea bombă şi să nu o detoneze? Când au fost momente în care l-ar fi sfârtecat de viu? Haida de! Nici Patriciu, nici Voiculescu nu sunt nătângi. Dacă arma a apărut atât de târziu, nu înseamnă că ea a ruginit în teacă. E absurd că crezi că nu a fost folosită. Cine ştie, în cinci ani, câte negocieri secrete, politice ori economice, nu s-au purtat cu filmuleţul pe masă? Pe piaţă a fost aruncat în ultimul moment. Când, probabil, orice punţi fuseseră definitiv tăiate. În spatele filmuleţului cu copilul lovit, ca şi al vizitei lui Geoană la Vîntu, care, pentru a merita un asemenea risc, trebuie să fi avut o miză mult mai mare decât o saună ineptă, se ascund încă taine grele.