SUVERANUL lui Dragnea, într-o nouă PREZENTARE

SUVERANUL lui Dragnea, într-o nouă PREZENTARE

După vizita la Bucureşti din februarie a reprezentanţilor Eurostat i-a dat lui Liviu Dragnea peste cap planul de a înfiinţa Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat marţi seara că proiectul a fost discutat cu experţi de la Bruxelles, care vor monitoriza activitatea acestei entităţi.

Prezentat cu pompă de Liviu Dragnea, în campania electorală, ca o viitoare mare realizare a guvernării PSD, Fondul Suveran nu va mai avea, în ultima variantă, 89 de societăţi de stat ci doar 23.

Marţi, în comisiile de specialitate din Senat, a fost adoptat proiectului de lege pentru înfiinţarea Fondului, care are ca obiective dezvoltarea infrastructurii, crearea de noi locuri de muncă, stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii.

 “ Statul nu trebuie să numească mai mult de doi reprezentanţi în Consiliul de supraveghere, e foarte impornat. Important la fel este cât la sută din acţiunile companiilor poate Fondul să decidă vânzarea acestora - foarte important acest aspect. Şi s-a căutat să se vadă foarte clar că statul sau zona politică nu are niciun fel de legătură cu acest nou instrument. E foarte important şi exact în acest fel am făcut şi aemndamentul”,  susţine ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit RRA,.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între societăţile ale căror pachete de acţiuni vor contribui la capitalul social al Fondului Suveran de Investiţii sunt: Engie România, Cuprumin, OMV Petrom, Loteria Română.