O judecătoare, suspendată din magistratură pentru că întârzia la servici
- Ramona Feraru
- 16 noiembrie 2016, 14:45
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Tănăsescu Ileana Daniela, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, se afirmă într-un comunicat de presă.
În temeiul prevederilor art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în “suspendarea din funcţie pe o perioadă de trei luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h teza a II-a din acelaşi act normativ - „…întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”.
Hotărârea secţiei va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară menţionată, urmând a fi redactată şi publicată pe site-ul CSM.
Aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.