Surpriză de proporții pentru cel mai cunoscut PREZENTATOR TV din România. Ce a pățit VEDETA de curând

Surpriză de proporții pentru cel mai cunoscut PREZENTATOR TV din România. Ce a pățit VEDETA de curând

Virgil Ianțu a fost vineri, 5 octombrie, invitatul special al Gărzii Apulum în spectacolul săptămânal de reconstituire istorică din fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina.

Caravana „Câştigă România!” a făcut ieri primul popas la Alba Iulia, centrul principal al evenimentelor care marchează 100 de ani de la Marea Unire. Aflat aici pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru preselecțiile celui de-al patrulea sezon „Câştigă România!”, concursul de cultură generală difuzat de TVR 2, Virgil Ianțu a fost vineri, 5 octombrie, invitatul special al Gărzii Apulum în spectacolul săptămânal de reconstituire istorică din fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina.

În fața a sute de persoane, turiști, dar și localnici, Virgil Ianțu a vorbit despre emoțiile sale în Cetatea–simbol a Marii Uniri și i-a invitat pe cei prezenți să se înscrie la preselecțiile „Câștigă România!”. „Încercați să vă imaginați ce au simțit românii acum 100 de ani când s-au adunat aici”, a spus gazda concursului de cultură generală.

Membrii legiunii a XIII-a Gemina, alături de care vedeta TVR a filmat pentru PROMO „Câştigă România!”, i-au pregătit și câteva surprize. Pe lângă momentele de inspirație antică din spectacol, cu prezentări și demonstrații militare cu legiunea a XIII-a Gemina și Lupii Apoulonului, Virgil Ianțu a fost provocat să tragă cu arcul. Mai mult, frumoasele dansatoare din Magna Nemesis au susținut un moment coregrafic special, „Dansul lui Domitian”, cu ocazia prezenței lui Virgil Ianțu la spectacol.

Printre cei aflați la spectacolul de la Alba Iulia s-au numărat și elevii unei școli din București. Copiii, aflați în excursie, l-au recunoscut pe Virgil Ianțu și nu au ratat ocazia să facă poze alături de el și îi ceară autografe.

Unică în Transilvania, Clădirea Museikon a găzduit sâmbătă, 6 octombrie, preselecţiile „Câştigă România!”.  Zeci de persone care au prins gustul competiției de cultură generală au trecut pragul clădirii monument istoric, cu vestigii din secolele IV, XII, XVI și XVII, proaspăt restaurată, reabilitată și refuncționalizată. Fie că au venit din orașele Alba Iulia, Cisnădie, Târgu Mureș sau Brașov, 90 la sută dintre cei care s-au înscris au rezolvat testele la preselecții. Nu au lipsit nici membrii ai Gărzii Apulum, convinși de Virgil Ianțu să participle, dar și un profesor de istorie din Lancrăm, satul natal al poetului Lucian Blaga.

DESPRE „CÂŞTIGĂ ROMÂNIA!”

„Câștigă România!” se bucură de mare popularitate, iar concursul de cultură generală difuzat de TVR 2 a fost remarcat şi la nivel internațional. În 2017, „Câștigă România!” s-a lansat pe piața internațională sub numele de „Win your country”, iar în premieră, producţia TVR a fost selecționată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Concursul de cultură generală de la TVR 2 a primit la cea de-a 16-a ediție a premiilor votate de publicul revistei TV Mania trofeul pentru „Cea mai bună emisiune concurs”, iar anul acesta a fost selectat în finala "International Format Awards 2018", la secțiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiție internațională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni.

În fiecare ediție, în platoul emisiunii se află trei concurenți care trebuie să răspundă corect mai multor întrebări de cultură generală și să străbată, virtual, mai multe județe de pe harta României. Fiecare concurent trebuie să-și aleagă de pe harta României un județ de graniță ca punct de plecare. Misiunea concurentului este să ajungă într-un judeţ tot de graniță, ales de calculator. Concurenții trebuie să răspundă la întrebări de cultură generală ce au legătură cu județele „prin care trec”. În ultima etapă rămâne un sigur jucător, cel care a răspuns la cele mai multe întrebări.