Surpriză imensă la PRO TV! Concurenţa le-a luat faţa. Cifrele spun totul

Surpriză imensă la PRO TV! Concurenţa le-a luat faţa. Cifrele spun totul

Surpriză totală la nivel de audienţe joi seara. Cea mai mare televiziune din România, PRO TV, a pierdut bătălia audienţelor de seară. Doar Las Fierbinţi a ţinut steagul sus pentru PRO TV. Apoi, Kanal D şi Antena 1 au punctat decisiv.

PRO TV a primit o lovitură neaşteptată joi seara, în bătălia audienţelor, la nivel naţional. Deşi seara începuse perfect pentru cei de la PRO TV, cu Las Fierbinţi, finalul serialului de comedie a însemnat şi încetarea supremaţiei la nivel de audienţe.

PRO TV, în frunte doar cu Las Fierbinţi

PRO TV a început perfect seara de prime-time, cu serialul de forţă Las Fierbinţi. La nivel naţional, Antena 1 şi Kanal D nu au avut absolut nicio şansă. La Antena 1 a fost serialul românesc Adela, iar la Kanal D serialul turcesc Mă numesc Zuleyha.

Pe tot tronsonul orei 20.00, cifrele de audienţă ale PRO TV au fost uriaşe, aproape duble faţă de cât au avut Antena 1 şi Kanal D la un loc. PRO TV a avut cifre de rating de peste 11, chiar au depăşit ratingul de 13. De partea cealaltă, Kanal D a avut cifre de peste 8, la distanţă de Antena 1 care a fost doar pe locul al treilea la nivel naţional. 13, 2 a fost cea mai mare cifră de rating a serii care a aparţinut celor de la PRO TV cu Las Fierbinţi.

Kanal D a luat faţa PRO TV

După ce s-a terminat Las Fierbinţi, PRO TV nu a mai avut nicio şansă la primul loc la nivel de audienţe. Cifrele de rating au scăzut la jumătate odată cu începerea show-ului Master Chef. Tronsonul 21.30 - 21.45 a aparţinut Antenei 1, cu serialul Adela, apoi Kanal D a preluat conducerea cu serialul turcesc Mă numesc Zuleyha.

Master Chef a fost veriga slabă a celor de la PRO TV. Show-ul nu a reuşit să bată nici Antena 1, dar nici Kanal D. De altfel, Kanal D a fost lider de audienţă până la ora 23.00, cu cifre de peste 8. Nici Antena 1 nu a reuşit să ţină pasul cu serialul turcesc Mă numesc Zuleyha. Şi după ora 23.00, până la miezul nopţii, Kanal D şi PRO TV şi-au împărţit tronsoanele de audienţe. Antena 1 a coborât, din nou, pe locul al treilea.